Contextul articolului
Doru Căstăian m-a invitat să vorbesc, alături de el și de Alina Necșulescu, despre cartea (recent tradusă și publicată a) lui Frans de Waal: „Diferiți. Genul văzut de un primatolog.”[1], discuțiile urmând să aibă loc vineri, 21 martie 2025, la Librăria Humanitas din Galați.
Deoarece bănuiesc că voi avea posibilitatea să-mi exprim câteva idei pe tema cărții în cadrul întâlnirii, încerc aici să furnizez câteva informații de context, axându-mă în special pe ceea ce cred că este contribuția generală a autorului.
Despre criza generată de ambiguitatea locului omului
Dintr-o perspectivă generală, am putea considera că trăim două direcții de perturbare a locului în care modernitatea l-a așezat pe om: creșterea gradului de apropiere față de alte existențe vii și incertitudinea raportului nostru cu gândirea artificială. Ambele indică cele mai importante coordonate ale crizei prin care trece umanitatea, vizibilă inclusiv în plan politic. Deși ambele par să cadă de partea progresismului, adevărul este că nici unul dintre cadrele tradiționale de înțelegere a existenței noastre nu mai este suficient pentru a ne tempera angoasele: mersul înainte pe care ni-l propune progresismul ne generează spaima justificată a unui salt în gol; întoarcerea în timp, avansată de conservatori, seamănă destul de mult cu „politica struțului”.
Numitorul comun al celor două mari amenințări, ce generează o criză a ambiguității raporturilor omului cu restul existenței, pare să-l constituie mintea, cu multiplele ei atribute: gândirea, cunoașterea, inteligența și, mai nou, conștiința. Generalizând (evident, un pic pripit), putem considera că pentru esența omului este mintea, având drept funcție gândirea (res cogitas). Gândirea a fost instituită, simulant, drept caracteristică fundamentală ce generează avantaje (cei care o dețin căpătând un loc privilegiat în ierarhia existențelor), și criteriu de diferențiere (între existențele gânditoare și cele care nu au această capacitate; dar și între cei care o dețin, diferențele de grad – evaluate pe baza unor prezumții sau pe baza reușitei în societate – instituind ierarhii sociale). În condițiile în care mintea a constituit criteriul esențial de organizare a lumii, existența altor minți determină o modificare a înțelegerii întregii existențe și a locului pe care-l ocupăm în cadrul ei.[2]
Despre rolul contextului în înțelegerea de sine
Frans de Waal a participat din plin la modificarea raportului tradițional al omului față de alte existențe vii, utilizând ca reper fundamental comportamentele ce demonstrează existența minții. El a făcut parte din categoria biologilor ale căror preocupări pentru înțelegerea semnificației comportamentelor altor ființe vii au contribuit la modificarea contextul de înțelegere a oamenilor și a întregii lumi a viului pe care-l oferă evoluționismul. Din perspectiva receptării în limba română, mediată de traducerea cărților lor și a dezbaterile pe care le-au provocat, merită amintiți în special Ropert Sapolsky, Richard Dawkins (antropologi; continuatori ai lui Konrad Lorenz) și Edward Wilson. Deși cu unele diferențe între ei, fiecare dintre acești autori abordează problema contextului în care alegem să ne înțelegem pe noi și alte existențe, variantele fiind natura, cultura sau idealitatea.[3]
Într-un anume sens, Frans de Waal poate fi considerat promotor al asemănărilor noastre cu primatele și al apropierii noastre de celelalte existențe vii (în limita dovezilor științifice), străduindu-se să ridice valul diferențelor generate artificial, în umbra dorinței noastre de a ne simți speciali. Deși consideră că oamenii sunt (tot) animale (evident, din perspectivă biologică), intenția lui Frans de Waal nu este una de tip reducționist, menită să împuțineze umanul dezgolindu-l de caracteristicile care ne fac speciali. Într-o abordare simplificatoare, principalul scop al ideilor pe care le regăsim în cărțile sale este cel de a media o cât mai bună înțelegere de sine omului și societății, permițând un spor de adecvare în atribuirea cauzalității diferitelor comportamente naturii, culturii și, mai ales, interacțiunii dintre ele. Dacă avem în vedere contribuțiile sale la dovedirea existenței unor structuri culturale la primate, am putea reține și participarea sa la a dovedi un sens natural al culturii.
Dintr-o perspectivă generală, Frans de Waal operează continuă reducere a distanței artificiale dintre om și antropoide din multiple perspective: morală (Bonobo și ateul), a inteligenței (Suntem îndeajuns de inteligenţi pentru a înţelege inteligenţa animalelor?), politică (Chimpanzee politics: power and sex among apes[4]) și enumerarea ar putea continua. Cartea ce va face subiectul discuțiilor (Diferiti. Genul vazut de un primatolog) abordează o temă de actualitate[5]: sexul și genul.
Cine a generat această distanță a noastră de noi?
În planul abordărilor de tip cultural, distanța a fost generată de religie, filozofie și chiar știință. În acest plan nu există în mod necesar o intenție (chiar dacă ea poate fi reținută în cazuri izolate); așa am înțeles să organizăm lumea. Forțând o simplificare cauzală, am putea considera că distanța s-a ivit și menținut ca o consecință a dorinței noastre de putere: avem nevoie de o diferență de esență față de alte existențe pentru a ne apăra libertatea de-a face ce vrem cu ele. Din perspectiva raportării generale la lumea viului atitudinea noastră nu este neapărat una extraordinară, competiția dintre specii alunecând în dese cazuri în zona uciderii, eliminării etc. Încercarea de a ne normaliza comportamentele considerându-le naturale are două puncte sensibile: antropoidele (apropierea noastră foarte mare de „maimuțele fără coadă”) și amploarea consecințelor puterii noastre.
Cărțile lui Frans de Waal includ prezentarea istoriei unei științe, etologia, incluzând ezitările și erorile începutului, perturbările generate de alte discipline și, mai ales, de mentalitățile specifice diferitelor epoci. Firul lor narativ include confruntările etologiei atât cu tradiționalismul, generator al diferitelor tipuri de distanțări, cât și cu postmodernismul, acestea din urmă fiind cel mai adesea sursa unui relativism ce ratează necesitatea obiectivității științei. Inevitabil, autorul intră în conflict cu toate ideologiile în diferite puncte, recomandând neutralitatea axiologică ca poziționare metodologică obligatorie pentru a accede la cunoașterea științifică în domeniul comportamentelor primatelor.
Metodologia cercetării primatelor
Știința a participat la crearea acestei distanțe … în special dintr-un motiv metodologic: nevoia de a se limita la dovezi. Din perspectiva efectelor negative ale acestei prudențe metodologice în planul studierii comportamentelor și înțelegerii lumii viului cel mai evident exemplu oferit de autor îl constituie behaviorismului, B. F. Skinner fiind referința cea mai freceventă.
Umwelt sau lăsarea să fie
De Wall reușește să depășească consecințele limitărilor metodei științifice, indicând în mod repetat relevanța înțelegeri prealabile a subiecților experimentelor. Dintr-o perspectivă filosofică, conceptul fundamental ce sugerează nevoia unui context metodologic, este cel de umwelt (lumea specifică unei ființe), preluat de la Jakob von Uexküll. Metodologic umwelt-ul indică necesitatea reducerii distanței înainte de desfășurarea experimentului, pentru a putea identifica cele mai adecvate soluții de testare și a oferi un cadru adecvat de înțelegere a rezultatelor experimentelor. Deoarece propunerea lui Jakob von Uexküll a fost preluată în epocă și de Martin Heidegger, în spațiul filosofiei umwelt-ul poate fi înțeles și sub forma lăsării să fie a oricărei ființări. Lăsarea să fie a unei ființări (pentru a putea accede la ființa acelei ființării) implică două direcții ale străduinței:
- Abținerea de la a înțelege acea ființă prin reducerea ei la lumea noastră (la contextul nostru de semnificare, pe care M. Heidegger îl consideră dominant în special de perspectiva ustensilică). Este o încercare de a o vedea ca pe o ființare în sine.
- Străduința de a-i identifica caracteristicile lumii ei specifice. Acest demers presupune o formă de empatie, bazată pe a privi mediul de existență al unei ființări „prin ochii ei”, din perspectiva intereselor ei evoluționiste. Această poziționare are printre efecte atât adaptarea experimentelor la specificul acelei ființări cât și evaluarea rezultatelor din perspectiva intereselor ei specifice (spre exemplu, evaluarea performanțelor cognitive prin raportare la condițiile și „obiectivele” proprii, generate de contextul evoluționist).
Frans de Wall operează o reducere a distanței în două planuri ale științei: în cel al metodei – recomandând înțelegerea a ceea ce este specific unei existențe, a lumii acelui tip de existență – , și în cel al rezultatelor, analiza comparativă a comportamentelor diferitelor ființe vii și mai ales ale antropoidelor dezvăluind asemănări, ce au drept consecință apropierea.
Cunoașterea și metodologia cunoașterii
Lucrările lui Frans de Wall pot fi considerate o bună referință pentru încercarea de a cultiva gândirea critică. Prezentările sale include numeroase idei privind problemele de metodă, așezate elegant într-un context discursiv. Lectura textului generează un nivel relevant de înțelegere privind ceea ce înseamnă metoda în știință, generând șansa unor practici cognitive.
Rețin atenția desele referiri ale autorului la probleme modului de-a face știință în domeniul etologiei, ansamblul abordărilor metodologice putând constitui un îndrumar relevant pentru cercetarea specifică antropologiei.
Două metode de cercetare ocupă cel mai important loc în recomandările lui Frans de Wall, observația și experimentul, ambele desfășurate în contextul asumării atât a unei schimbări de paradigmă în înțelegerea viului cât și a disponibilității de-a accepta urmarea direcției pe care o generează rezultatele cercetării (posibilitatea de-a părăsi paradigma dominantă), ori unde ar duce ea.
Reducerea distanței și instituirea deschisului
Reducerea distanței este simultan o formă de deschidere a înțelegerii de sine a omului. Descoperirea a ceea ce avem în comun cu alte primate sporește probabilitățile de identificare cauzală a diferitelor comportamente. Apropierea nu cade în mod inevitabil de partea naturii (eredității), locul cel mai frecvent întâlnit putând fi definit ca o combinare în grade diferite a influenței naturii cu cea a culturii, generată de interacțiunea celor două.
În forma propusă de Frans de Wall, reducerea distanței este orientată către descoperirea asemănărilor, păstrând însă nevoia identificării și evidențierii diferențelor reale. Reducerea distanței este în același timp o apropiere prudentă, densă în recomandări de evitare a comparațiilor irelevante și evidențieri ale riscului de-a rata elemente specifice ce cad de partea diferenței. Jocul diferențelor și al asemănărilor face posibilă identificarea raporturilor dintre înnăscut și dobândit și, mai ales, modalitatea în care cele două interacționează.
Aparent paradoxal, reducerea distanței, apropierea, amplifică de fapt deschisul, făcând loc complexității, diferențelor. Spre exemplu, multitudinea locurilor posibile între cele două referințe standard specifice genurilor câștigă în naturalitate ca efect al comparațiilor între specii. Abaterile de la ceea ce riscăm să considerăm a fi norme ale naturii devin astfel naturale.
Modificarea sensibilităților specifice epocii
Perspectiva realistă asupra umanului este prezentă în planuri multiple, cele mai vizibile fiind relațiile de putere și sexul. Realismul mediat de reducerea distanței generează o serie de demitizări: sexul de plăcere este frecvent la primate, asemenea dorinței de putere (chiar dacă ambele sunt distribuite asimetric), variațiile comportamentelor sexuale nu constitui o excepție întâlnită doar la primata care suntem, existența ierarhiilor sociale este răspândită în regnul animal, preocupările de natură morală nu sunt exclusiv umane, generozitatea și sacrificiul de sine sunt un loc comun la multe viețuitoare, comportamente pe care le considerăm ca forme de exprimare a iubirii progeniturilor sau chiar a semenilor sunt frecvente la diferite specii, socializarea este întâlnită și la membrii altor specii, nu suntem singurii care avem emoții, gândirea și conștiința nu sunt exclusiv umane (comunicarea prin limbaj are însă o altă situație) și enumerarea ar putea continua. Acestea sunt doar câteva exemple de modalități în care Frans de Wall a contribuit la modificarea sensibilităților specifice epocii.
Problema de fond pare să fie rezumată de întrebarea privitoare la direcția din care alegem să definim umanitatea: din cea a performanțelor ce ne diferențiază de alte animale sau din cea a comportamentelor coerente cu interesul social și supraviețuirea noastră, multe dintre ele fiind comune cu cele ale altor primate? Alegerea pe care o facem ne poate influența felul în care privim alte inteligențe vii, locul pe care ni-l identificăm în planul viului și modul în care ne proiectăm viitorul. Avem nevoie de conturarea adecvată a idealurilor, înțelegerea obiectivă a ceea ce suntem participând totodată la realizarea acestora. Frans de Wall a contribuit în mod semnificativ la a ne crea posibilitatea unei bune prize la realitate, adică la a genera șanse de reușită unor idealuri adecvate.
______________________________________________
[1] Frans de Waal, Diferiti. Genul vazut de un primatolog. Humanitas, București, 2025.
[2] Susținerea de care se bucură tradiționalismul pare să sugereze ceva de forma: dacă organizarea lumii pe criteriu minții pare să ne arunce într-o zonă la lipsei de semnificație, deoarece ne pierdem locul privilegiat, atunci preferăm să reinstituim Divinitatea, beneficiind de raportul privilegiat pe care-l aveam într-o lumea religioasă.
[3] Divinitatea făcând parte din cea din urmă categorie
[4] Ne-am putea întreba de ce nu a fost tradusă „Politica cimpanzeilor” în limba română.
[5] Dintr-o perspectivă inactuală, raportat la sensibilitățile cotidiene, vizibile în manifestările politice.
