„Omphalita” (inflamarea populară pe tema rostului planetar al românilor) este principala boală a prezentului.
Unii dintre noi vrem să simțim că suntem importanți, că suntem situați în buricul pământului, și asta riscă să ne aducă pierzania.
Această dorință a noastră a devenit o mare sensibilitate, pe care câțiva ne-o utilizează pentru a ajunge la putere.
Pe scena politică vedem tot mai des oameni care au priceput cumva că sensul propriei noastre existențe se află în una dintre crizele sale ciclice, venind acum să ne vândă drept leacuri miraculoase sensuri livrate de-a gata: suntem primii …., cei mai importanți …., singurii …
Majoritatea românilor nu mai vor matematicieni …, ci magicieni. Este suficient să observăm aprecierea de care se bucură rostirile de tip mumbo-jumbo (percepute ca hocus-pocus) pentru a pricepe ce ni se întâmplă.
Ne bucură mai curând poveștile pe temele unor realizări miraculoase (multe dintre ele de fapt contradictorii), decât explicațiile raționale despre ce este posibil și ce ar trebui să facem pentru a împlini spectrul posibilităților prin munca noastră.
Ar putea să ne ajute (în sensul de a ne calma un pic suferința) faptul că mitul poporului aflat în centrul lumii este foarte răspândit, putând fi întâlnit la majoritatea populațiilor. La fel de răspândită este încercarea de a-l utiliza în discursurile menite să genereze accesul la putere.
Partea tristă este că noi s-ar putea să ne numărăm printre puținele victime ale acestui tip de discurs, efectul fiind de fapt aruncarea noastră la periferia lumii.
În perioada antică omphalos semnifica centrul lumii, indicat cel mai adesea prin intermediul unei pietre sacre.
PS: Prin „omphalită” am forțat o diferențiere de termenul medical omfalită, care desemnează inflamarea buricului. „Omphalita” este o afecțiune socială, consecințele neglijenței gândirii, care o cauzează, răsfrângându-se dincolo de sfera celor înscriși în acest tip de adorație.
