Articolul publicat de Itai Roffman și colab., Pan Survival in the 21st Century: Chimpanzee Cultural Preservation, Rehabilitation, and Emancipation Manifesto[1], în care autorii solicită extinderea genului Homo, prin încorporarea de noi specii: Pan troglodytes (cimpanzeul) și Pan paniscus (bonobo)[2] ne oferă o veste bună: s-ar părea, așadar, că riscul alunecării noastre treptate în afara umanului s-a îndepărtat de noi deoarece definiția umanului se schimbă.
Este drept, o altă informație complică tabloul umanului: japonezii au aprobat încercarea de a cultiva organe umane, în vederea utilizării lor pentru transplant, pe diferite specii de animale[3]. Însă, această problemă pare prea departe de interesele noastre cotidiene, altele fiind evenimentele care ne umplu până la refuz agenda publică.
Ne uităm plini de indignare la tragedia de la Caracal, ratând faptul că ar fi trebuit să zărim mulțimea de cauze și condiții care a făcut-o posibilă dacă dorim ca probabilitatea unor situații similare să scadă. Există o serie întreagă de alte aspecte peste care riscăm să le trecem cu vederea deoarece nu sunt compatibile cu spectacolul în care este ambalat acest trist eveniment social.
- Politizarea instituțiilor statului
Dacă de accentuarea politizării instituțiilor statului a început, timid, să se vorbească, se ratează, totuși, un aspect esențial al acesteia: ea înseamnă corupție, pe care-o trecem cu vedea deoarece o practică toate partidele politice. Lanțul de anchete penale care ar fi trebuit declanșat pe această temă este înlocuit cu lamentații publice și ocolirea subiectului.
Politizarea aduce cu sine nu doar numirea conducerii diferitelor instituții pe criterii politice, ci și angrenarea lanțurilor adiacente:
- Coborârea numirilor pe criterii politice până aproape de nivelul bazal al lanțului ierarhic.
- Mercurialul angajărilor, ce alimentează cu bani structurile politice aflate la guvernare și cu persoane ce au deseori competențe limitate – instituțiile statului.
- Destructurarea infrastructurii de sprijin social
Contextul favorizat al acestei tragedii l-a oferit indiferența cronică a statului față de o dimensiunea esențială pentru viața comunitară: infrastructura de transport public. Alexandra, asemenea miilor de fete aflate în situația ei și de zecile de mii de cetățeni care le împărtășesc soarta, era nevoită să facă autostopul deoarece din comunitatea ei lipseau mijloacele de transport în comun care s-o conecteze cu alte localități/cu țara. Acest lucru a fost posibil prin indiferența instituțiilor statului și din cauza lanțului privatizărilor iresponsabile a infrastructurii de transport public. Deși în epocă privatizarea transportului public a fost prezentată ca una dintre condițiile alăturării noastre la marea familie a societăților capitaliste, situația de la Caracal demonstrează că absența prudenței în privatizarea serviciilor publice poate genera suferințe sociale majore, crescând artificial distanțele dintre noi. Poate suna dureros, dar alături de incompetența instituțională stă lăcomia[4] cu care privatul abordează serviciile publice.
- Renunțarea treptată la gratuitatea învățământului
Alexandra era nevoită să recurgă la autostop deoarece mergea la meditații. Forțând un pic interpretarea cauzală: dacă n-ar fi existat fenomenul social al meditațiilor tristul eveniment avea o probabilitate mult mai mică. Meditațiile reprezintă cuvântul sub care ascundem eșecul sistemului de educație și, mai trist, discriminările pe care acesta le promovează. Dincolo de faptul că, în majoritatea cazurilor, în discuție este și evaziunea fiscală[5], stă tristul adevăr al inegalității pe bază de avere pe care o determină meditațiile. Pe scurt, șansele de reușită prin educație sunt semnificativ mai mari în cazul copiilor care provin din familii cu suficiente resurse financiare pentru a-și permite plata meditațiilor decât în cazul celor fără resurse. Cei lăsați pe dinafară de această dimensiune informală a statului se înghesuie în diferite nișe sociale, unii dintre ei alunecând către activități ilegale.
- Schimbările culturale care sugerează violența
Aproape pe nevăzute ne-am trezit în proximitatea noastră cu oameni plini de mușchi[6], mărimea acestora devenind criteriu de apreciere socială. Alături de frumusețea fizică, pachetele de mușchi cultivate prin diferite mijloace transmit un mesaj de forță, adică de disponibilitate la violență. Pentru o persoană pasivă mesajul social este de tipul: „Dacă te iei de mine o pățești!”. Alături de modă, nevoia unor oameni care nu au înclinație către violență de a-și construi și etala mușchii trădează nesiguranța existentă în societate. Asemenea tuturor armelor purtate la vedere pe stradă, și aceste „arme potențiale” indică dorința indivizilor de a se apăra de pericole sociale, altminteri riscând să devină victime.
Atitudinea agresivă, afișarea mușchilor și a tatuajelor (asociate adesea cu traseul „educațional” al pușcăriilor) sunt din ce în ce mai prezente în societate. Dacă pentru unii reprezintă o chestiune de modă (care, la rându-i, poate indica dorința de afiliere la un mod existențial), pentru alții ele sunt simbolurile unui mod de-a fi. Ce vă transmit mușchii și tatuajele unei persoane care afișează un comportament agresiv? Combinat cu accesul la resurse, financiare, acest tip de agresivitate este din ce în ce mai prezent în viața socială, urcând treptat pe scara informală a valorilor sociale. Faptul că bani au fost adunați prin intermediul prostituției este o problemă ce ține de morală. Însă, atunci când prostituția este una forțată, în discuție fiind traficul de persoane, suntem în prezența unei probleme sociale deosebit de grave deoarece aprobăm în mod implicit, prin indiferența și toleranța noastră socială, astfel de comportamente. Aprobarea dată de indiferența noastră riscă să fie interpretată de copii noștri ca validare.
- Lipsa de decență
Politicienii sunt pe primul loc al indecenței. În măsura în care am dreptate la punctul 1, toți politicienii ar fi avut obligația să se abțină de la a face din această nenorocire o temă de campanie electorală. Din păcate, fotografia Alexandrei riscă să fie alăturată fotografiilor menite să mobilizeze emoția publică în interesul politicienilor (ex. copilul sirian înecat pe o plajă din Turcia[7], copilul din Siria care ridică mâinile în semn de predare în fața aparatului de fotografiat[8] etc.). Dat fiind contextul creat de campania electorală mă aștept la o accentuare a indecenței politicienilor.
Televiziunile se alătură spectacolului indecenței. Câteva argumente în acest sens: modalitatea în care prezintă evenimentul (indiferența față de suferința persoanelor), insistențele exagerate pe tema lui, utilizarea prezentării unei tragedii pentru a vinde publicitate. Deseori prezentatorii/moderatorii își uită rolul, alunecând în postura unor judecători morali sau chiar legali, lipsind astfel cetățeanul-telespectator de medierea necesară în prezentarea informației pentru a ușura înțelegerea evenimentului și judecata proprie.
Pseudo-ong-istul A. Cumpănașu exhibă și el de zor indecență. Destul de greu de triangulat din perspectiva intereselor care-l mobilizau anterior în luptă (mi-l amintesc prin birourile diferiților miniștri începând cu guvernarea PDL[9]), A. Cumpănașu a pozat într-un susținător al actualei coaliții aflate la putere de pe poziția de conducător al altei Coaliții: cea pentru Modernizarea României.[10] Personajul este un abonat la banii publici[11], motivul principal pentru cheltuirea lor reprezentându-l lupta împotriva corupției. Pe zona pe care-o cunosc cel mai bine este de notorietate faptul că Alexandru Cumpănașu a creat, în cadrul unui proiect de 2 mil. euro desfășurat împreună cu Ministerul Sănătății, Consiliile de etică din spitale. Citez din presa vremii:[12] „Proiectul pus acum in dezbatere publica este elaborat de compartimentul de integritate din cadrul Ministerului Sanatatii in cadrul unui proiect finantat cu aproape 2 milioane de euro din fonduri europene in parteneriat cu Asociatia pentru Implementarea Democratiei. Aceasta asociatie este condusa de Alexandru Cumpanasu...” Reușita luptei împotriva corupției din cadrul acestui proiect este atât de mare încât actualul ministru al Sănătății evită să facă referire/să utilizeze mecanismele legale create în cadrul acestui proiect.[13]
Personal văd două surse ale indecenței în comportamentul lui A. Cumpănașu:
- Din moment ce, așa cum arătam anterior, ai fost un apropiat al tuturor Guvernelor și conducerilor MAI de peste un deceniu, fiind plătit pentru a propune diferite strategii de luptă împotriva corupției, nu poți să te alături corului criticilor instituțiilor statului.
- Cel puțin la fel de important: nu se cade să folosești tragedia unei nepoate și durerea rudelor ca platformă pentru creșterea vizibilității personale. Durerea personală, justificată în acest context, se trăiește și se exprimă (dacă este musai) cu decență.
6. Excesele dreptei/de dreapta
Afirmațiile de tipul „Protocoalele cu SRI ar fi fost utile în acest context!” reprezintă o neînțelegere gravă a situației: astfel de excese au fost utilizate de cei care ne-au adus aici, fie folosindu-le direct, în interes personal, fie transformându-le în simboluri ale unei lupte împotriva „statului paralel”.
Solicitarea renunțării la vânzarea la liber a cartelelor Prepay face parte din același tablou al exceselor dreptei, menite să camufleze dorința de cât mai mult control asupra cetățeanului prin apelul la asigurarea securității acestuia. Nu avem nevoie de mai mult control al statului asupra vieții private, ci doar de instituții eficiente, conduse de profesioniști și compuse de oameni competenți.
Deoarece nu doresc să închei aceste rânduri într-un ton trist, vă indic două motive de liniștire: Donald Trump și Boris Johnson. Nu-i așa că acest context ne ajută să nu mai părem chiar anormali? Adăugați un cimpanzeu împreună cu un bonobo la acest tablou (uneori am senzația că noi îi avem deja la guvernare) și veți vedea că ne aflăm într-una din pretențiile de normalitate ale acestei epoci.
(Fotografia aparține lui Heather Cox, fiind preluată de aici: https://tricycle.org/magazine/fundamental-ambiguity-being-human/ )
[1] http://www.pontecorboli.com/digital/OpenAccess/Roffman_Pan.pdf
[2] Recunosc că lucrarea lui Frans de Wall, Bonobo și ateul. În căutarea umanismului printre primate (Humanitas, 2017) aproape că mă convinsese deja în acest sens.
[3] https://www.nature.com/articles/d41586-019-02275-3?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=5e2fd2a973-briefing-dy-20190729&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-5e2fd2a973-42472175
[4] Un termen adecvat pentru a descrie profitul bazat pe iresponsabilitate socială.
[5] Adică ratarea solidarității în finanțarea serviciilor sociale. O culpă ce aparține deseori și celor care vântură principiile etice pe ecrane, utilizând în același timp diferite scheme de evitare a plății impozitului către stat și contribuțiilor către bugetele de asigurări sociale.
[6] Pentru a-mi trăda propriile angoase aș adăuga: unii dintre ei și tatuați.
[7] https://stirileprotv.ro/stiri/criza-imigrantilor/povestea-imaginii-sfasietoare-cu-baietelul-sirian-inecat-in-mediterana-fratele-si-mama-sa-au-avut-aceeasi-soarta-tragica.html
[8] https://adevarul.ro/international/in-lume/fotografia-impresionanta-fetite-siria-credea-impuscata-obiectivul-aparatului-1_551940c7448e03c0fd0d33f8/index.html
[9] https://www.cotidianul.ro/alexandru-cumpanasu-isi-continua-dezinformarea-ca-ziarist-la-realitatea-tv/
[10] Am bănuiala că aceste ONG-uri reprezintă o formă de transpunere a unui vis mai vechi al lui Ion Iliescu, de tipul: „Să avem și noi ONG-urile noastre!”.
[11] https://adevarul.ro/entertainment/tv/ong-ul-alexandru-cumpanasu-primit-milion-lei-ministerul-culturii-proiect-centenar-1_5bfbe0ccdf52022f75d2d8fb/index.html
[12] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-18807094-ministerul-sanatatii-admite-drepturile-pacientilor-romani-sunt-des-incalcate-propune-infiintarea-unor-consilii-etica-spitale-cine-vor-paznicii-moralitatii-spitale.htm
[13] În mod obiectiv, cred că eșecul este de ambele părți: instituțiile create nu sunt funcționale iar ministrul Sănătății dorește să inoveze cu orice preț, ratând obligația de-a verifica îndeplinirea obligațiilor legale specifice luptei corupției de către spitale, obligații pe care Ministerul Sănătății le-a introdus prin acte normative.
