De ce nu protestăm împotriva actualelor aberații politice? De ce nu acționăm pentru a susține o formă de profesionalizare a luptei împotriva pandemiei? De ce nu ieșim în stradă pentru a impune că oamenii raționali să fie ascultați de guvernanți?
Există câteva răspunsuri (ce par plauzibile) la aceste întrebări, ele vizând mai curând problemele de formă:
- Deoarece riscăm să fim considerați susținători ai A.U.R. Deși empatizez cu această teamă, sunt sigur că dificultatea ar putea fi depășită.
- Pentru a respecta regulile specifice pandemiei. În general protestele au multe alunecări de la reguli. Suplimentar, există suficient de multă capacitate de inovare în rândul părții active a societății civile pentru reuși respectarea regulilor distanțării sociale și a organiza în același timp proteste vizibile.
- Deoarece protestele ar accentua anarhia. În mod sigur există un astfel de risc, abținerea tinzând să indice responsabilitate. În contrapartidă ar trebui însă să fim atenți la costurile acestui comportament. Raportat la întreaga durată a pandemiei argumentul este valabil. Valabilitatea lui se diluează însă semnificativ dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimele două luni.
- Deoarece rezultatul protestelor l-ar putea constitui revenirea PSD la putere. Dincolo de convingerea personală că doza de prostie este egal distribuită politic (și social), fiind proporțională cu numărul de membri nu cu culoarea partidului, stă realitatea acestor momente: PSD va fi dus la putere de actualul Președinte. Deznodământul este același.
Deși n-am epuizat discuțiile pe tema motivelor aparente, ideile prezentate sunt suficiente pentru a trece la analiza cauzelor de fond.
Societatea civilă este marcată de o formă de sfială în a protesta la adresa dreptei. Din moment ce ea a căpătat niscaiva conștiință de sine prin protestele (întemeiate) la adresa stângii, a alunecat inevitabil într-o formă de simpatie la adresa dreptei politice.
Consecința o constituie legitimizarea implicită a tuturor aberațiilor dreptei politice, aflată la putere.
Nu este vorba doar de Câțu, ci de câți sunt asemenea lui în această poveste. Unii dintre ei sunt prin bulele noastre: dacă mă gândesc la două personalități vizibile, cu competențe epidemiologice acceptate public de cetățeni (persoane care beneficiază de încredere – o caracteristică esențială pentru vaccinare), R. Cherecheș și O. Jurma, și îmi vine automat în minte faptul că primul a fost concediat implicit de … oamenii USR în timp ce la al doilea nu au reușit să ajungă. Semn că apartenența politică a prevalat față de selecția bazată pe competență chiar și la cei pe care-i considerăm ca gândind asemenea nouă.
La final rămân datele: 65 de cetățeni decedați la Colectiv au fost un motiv (legitim) de proteste. Peste 10.000 de cetățeni decedați în ultimele 30 de zile din cauza ineficienței și indolenței guvernanților par să alunece în zona unei statistici anonime, incapabilă să genereze emoția necesară unei revolte. Deși matematic suntem în fața unei „multiplicări a temeiului protestelor” de 160 de ori, în realitate asistăm doar la firave mormăituri prin bulele personale (cum sunt și ale mele, de fapt).
Oamenii decedați din cauza unui incendiu au fost puși pe seama Guvernului. Oamenii decedați din cauza incompetenței evidente a Guvernului au devenit vinovați că nu s-au vaccinat. Pare să nu conteze că, de fapt, unii dintre ei erau vaccinați și s-au infectat în timp ce-și făceau datoria. Suplimentar, în mod ciudat nu suntem revoltați de faptul că unii dintre ei puteau fi salvați dacă am fi angrenat și unitățile sanitare private în lupta împotriva pandemiei. De altfel, în acest caz „matematica vinovăției noastre” scoate la iveală că protejăm profitul cu prețul multor vieți omenești. Am uitat că pandemia ne-a prins în plină dezbatere pe tema privatizării fondurilor publice de sănătate, mulți dintre bulele noastre susținând că serviciile medicale private pot fi mai eficiente în acțiunea pentru binele public. Acum pare să nu ne deranjeze că în timp ce unii dintre concetățenii noștri își pierd șansa la supraviețuire așteptând să-și găsească locul în spitalele publice, unitățile private își văd în continuare, nestingherite, de profit. În majoritatea cazurilor este vorba de unități private aflate în contract cu fondurile publice.
Am structurat aceste exemple astfel încât ele să evidențieze asimetria noastră comportamentală. Sunt sigur că forma în care le-am prezentat suportă abordări critice. Însă, chiar și dacă ele ar fi desființate, rămâne un rest: problema convingerilor noastre și a acțiunilor desfășurate pe seama lor devine vizibilă în orizontul zecilor de mii de concetățeni ce aparțin categoriei deceselor evitabile.
Presupunând că nu toți suntem convinși de relevanța actuală a sloganului mobilizator „Corupția ucide!”, el poate fi înlocuit cu unul la fel de relevant: „Prostia (politică) ucide!”
Oricât de mult am încerca să ne disculpam, rămâne partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă. Noi suntem cei care am tolerat aceste aberații. „Tăcerea asurzitoare” din spațiul public, generată de absența protestelor societății civile, este semnul unei forme de complicitate.
Evident, între timp am lucrat din greu la instituirea explicațiilor menite să ne ia de pe umeri sentimentul responsabilității: proștiifărădințicarevoteazăPSDșinusevaccinează sunt de vină. Doar că această explicație ne aruncă pe noi în zona prostiei, moartea neținând cont de orientările ideologice sau de simpatiile politice. O prostie complice la această tragedie.
Notă: Prin proteste NU înțeleg aici acțiunile împotriva purtării măștilor, împotriva măsurilor de distanțare socială sau a altor tipuri de intervenției specifice luptei împotriva pandemiei.
