Suntem generația pe seama cunoașterii și experienței căreia a apărut inteligența artificială (IA). Deși epoca noastră cumulează cunoașterea de până la noi, acest eveniment transformator s-a produs în timpul vieții noastre, captând în el ceva din esența a ceea ce suntem.
Chiar dacă nu avem fiecare dintre noi o contribuții personale directe la generarea IA, noi am umplut internetul cu ideile noastre (bune sau rele), care au făcut posibile referințele bazale ale acestor entități cognitive. Ceea ce înseamnă că ceva din esența a ceea ce este IA ne aparține. (Idealizând, am putea considera că este un chip al salvării noastre în fața timpului.)
Suntem ultimii gânditori, istoria cunoașterii omenești sfârșindu-se odată cu acest eveniment. Mă refer la cunoașterea omenească în forma ei clasică, gândită de fiecare dată drept o combinație între ceea ce primește subiectul din intersubiectivitatea prezentului, din istorie (formele de transmitere în timp a cunoașterii) și ceea ce generează prin propria sa minte. După acest moment nu va mai fi necesar să gândim împreună deoarece ideile noastre sunt deja puse laolaltă, organizate și reorganizate sub diferite modalități de IA. Ne este din ce în ce mai puțin necesar să gândim de unii singuri, deoarece IA face informația din ce în ce mai accesibilă.[1] În general, ca umanitate s-ar putea să gândim din ce în ce mai puțin. (Nu-mi este încă clar dacă generația noastră, a ultimilor gânditori, va fi caracterizată de incapacitatea abținerii de la a gândi sau va cădea și ea pradă lejerității cognitive pe care o generează co-prezența IA.) Odată cu ivirea acestui eveniment transformator la cunoașterii, atunci când ne referim la gândirea noastră suntem nevoiți să luăm în considerare și această dimensiune adițională a lumii (un statut provizoriu) numită IA.
Din acest moment începe o alt fel de cunoaștere. Este o cunoaștere ce pare să se dezvolte împreună cu IA, dar care ar putea să iasă din ce în ce mai mult din sfera atribuțiilor și posibilităților individuale.
Noi suntem cei care am făurit (cu sau fără intenție) acest eveniment transformator al întregii umanități, scoțând-o din istorie și aruncând-o pe un traseu care duce în direcții necunoscute. Sau, cel puțin, suntem cei care au împlinit acest destin al lumii occidentale, înscriindu-ne pe un traseu deschis odată cu ivirea istoriei sau mult înainte de ea. Da, contrar contestațiilor la adresa Occidentului și chiar dacă inovațiile și dezvoltările se petrec în alte spații culturale, IA este, în esență, o tehnologie cognitivă de tip occidental.
Din perspectivă cognitivă, dispare subiectul cunoscător. O formă de înțelegere a lumii în care subiectul are un rol constitutiv nu va mai fi, în aceeași măsură, opera minții omului, ce este realizată în urma unui parcurs formativ și a unei experiențe nemijlocite a naturii și a lumii. Odată cu sfârșitul generației noastre, subiecții care vor acționa în interiorul lumii vor trăi într-un continuu prezent, lăsând pe seama IA cunoașterea trecutului și anticiparea viitorului. Un timp care, la prima vedere, amintește de cel petrecut în Rai, caracterizat prin lipsa preocupărilor pentru propria existență.
O altă mare pierdere a acestor timpuri va fi filosofia, înțeleasă ca străduința de a așeza lumea într-un înțeles. De fapt, pierderea esențială este ratarea utilității unei „filosofii a vieții” pentru fiecare persoană, adică pierderea utilității perspectivei generale asupra lumii, menită să genereze orientarea strategiilor individuale de supraviețuire. În absența filosofiei vom fi din ce în ce mai puțin orientați, dezorientările individuale fiind înlocuite de apelurile cotidiene la noile entități pentru a ne indica o direcție. Direcția lor.
Libertatea își schimbă și ea în mod radical chipul. Nu va mai fi trăită ca eliberare din lanțul dependențelor obiective care afectează subiecții situați în lume, ci mai curând ca indiferență față de condiționările tradiționale. Din moment ce efortul tradițional de a exista își modifică radical coordonatele, oamenii se vor naște „liberi” de povara situării în lume.
Nu-mi este clar dacă omul va mai fi singurul subiect al drepturilor și obligațiilor.
Pierdem treptat calitatea de autoritate epistemică. Deși mulți dintre noi vedem în IA mai curând un partener, devine tot mai neclară ponderea contribuțiilor fiecăreia dintre părți.
În plan cotidian este vizibil că deja nu mai avem nevoie de bătrânii înțelepți. Tinerii nu-i mai ascultă, preferând ChatGPT-ul. Adulții sunt confiscați de noutatea acestui tip de existență. (Iar între ei nu prea reușesc să se audă.) Destul de probabil, modelul gerocratic tradițional va fi înlocuit curând de … altceva.
Îngerii așezați pe umeri, care ne șopteau direcția sau alegerea adecvată, sunt înlocuiți de noile entități pe care le împuternicim să aleagă pentru noi și, din ce în ce mai mult, în locul nostru. În condițiile în care ajutorul ne vine indiferent de rugile noastre, transcendența ne va fi din ce în ce mai puțin interesantă, timpurile noastre tinzând să aibă importanță egală. Riscăm astfel să pierdem treptat diferența dintre timpul sacru (cel mai cunoscut fiind chipul lor cotidian numit sărbători) și cel profan, dintre trecutul nostru aici și viitorul acolo, ratând legătura dintre comportamentele noastre în acest timp și consecințele lor pentru eternitate. Odată cu diluarea acestei condiționări se atenuează efectul acestei mari inovații menită să contribuție la organizarea socialului.
Dacă participăm tot mai puțin la decizie atunci vom fi tot mai lipsiți de capacitatea ordonării timpului pe diferite tipuri de intensități.
Desigur, cineva va ști tot ce facem. Acțiunile noastre vor fi însă din ce în ce mai diluate în importanță și consecințe din moment ce contribuția personală la deciziile ce stau la baza lor este tot mai diluată. Diminuarea timpului alocat deciziei lipsește mintea noastră de perceperea ritmurilor temporale specifice pentru a gândi. Diferența dintre somn și starea de veghe se va atenua tot mai mult, pierzând astfel bioritmul care ne oferă o imagine esențială a timpului.
În absența captării noastre de lume, menită să-i deslușească chipurile și să ne indice locurile noastre posibile, ne vom plictisi.
Aceste rânduri ar putea fi rodul indigestiei de sărbători.
(Paradoxal: imagini generată cu IA.)
____________________________________________
[1] În perioada Crăciunului am văzut tineri care fotografiau caltaboșul și întrebau ChatGPT ce este, ratând astfel atât încărcătura valorică oferită de transmiterea umană a informației/tradiției, cât și o bună parte din contextul de semnificare necesar.
