Dacă nu suntem dispuși să acceptăm homosexualii ce vom face când vor veni „marțienii”, sau inteligența artificială sau … alte chipuri ale diversității?! Lumea se pregătește de tot mai multă diversitate, în timp ce noi instaurăm o formă aparentă de fundamentalism ortodox.
Ambele variante dezbătute pe seama acestui referendum sunt opțiuni posibile. Poate chiar egal îndreptățite, dacă le gândim din perspectiva libertăților democratice. Ambele sunt însă decizii care vin la pachet cu consecințe. Este drept că suntem pricepuți în a separa consecințele de ceea ce le-a determinat, respectiv deciziile proprii (sau absența lor). Abilitatea noastră de a interpune un imaginar colectiv protector, centrat pe disculparea noastră și învinovățirea „străinului”, nu va putea însă ascunde păturii tot mai dese de români inteligenți faptul că răul ne vine de lângă noi, uneori chiar din propriile familii, fiind strecurat în viața noastră de interesele meschine ale unor oameni caracterizați de o diferență amețitoare între posibilitățile lor intelectuale și posturile pe care le ocupă.
Fundamentalismul ortodox este doar o aparență (practica cotidiană este destul de departe de valorile creștine), în spatele ei ascunzându-se o formă complexă de oportunism religios, politic și … naiba mai știe ce interese sprijinite de acest referendum.
Între „Vin ungurii!” și „Vin homosexualii!” nu zăresc o mare diferență! Ambele sunt amenințări în fața cărora o parte a populație reacționează previzibil. Amândouă sunt bazate pe amestecul dintre adevăr (comunitățile în cauză există, atât în afara noastră cât și lângă noi) și minciună (nu de la ele ni se trage rău, ci de la propria incapacitate de a pune în surdină trompetele politice).
Au reușit să instituie o altă agendă publică decât cea care decurgea firesc din enormitățile lor. Dosarele lui Dragnea, prostia guvernamentală, deriva ideologică, ambiguitatea morală, lipsa legitimității, manipularea etc. au fost înlocuit subtil de dezbateri neprincipiale pe teme ce vin în totală contradicție cu drepturile omului. Ieșirea la rampă a unor oameni ce încearcă să apere urma de demnitate a acestui popor constituie prilejul identificării dușmanului care se pregătește să ne ia copiii, familia, casele, pământul, bogățiile subsolului. Ne vor lua totul, mai puțin politicienii corupți și camarila ce-i înconjoară, lăsându-ne astfel cu cei care ne fură viața zi cu zi și ne intoxică cu temele lor false pentru a nu vedea cât de goi și hrăpăreți sunt.
Ca principiu aleg varianta unei abordări prudente a oricărei schimbări sociale de amploare deoarece îi sunt greu de prevăzut efectele; tradiția este deseori de preferat experimentelor sociale. Din acest motiv nu pot da un răspuns tranșant la întrebarea privitoare la alternativa propusă: apărarea familiei ca demers identitar într-o lume tot mai amestecată sau deschiderea totală către noile propuneri de reformă socială în domeniul privat. Nu am lecturile și dezbaterile necesare care să mă ajute să ajung la o concluzie. Mai mult decât atât, cred că mi-a lipsit întrebarea care să-mi orienteze căutarea răspunsurilor, adică preocuparea față de această temă. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să dau nici un răspuns deoarece s-ar putea să fie o întrebare fără rost, chiar prost formulată. Mă simt înghesuit inutil în a alege între două variante de niște oameni care-mi sugerează că acestea sunt singurele posibilități pentru a mă forța să mă alătur uneia dintre tabere. Din punctul meu de vedere nu este nimic de ales aici și acum. Cu alte cuvinte, chemarea mea (și a dvs.) la referendum este o perdea de fum trasă pentru a acoperi ceea ce merită cu adevărat dezbătut.
Dacă aș dori să mă alătur apărătorilor familiei tradiționale ar trebui să încep prin a chema la judecată lungul șir de politicieni din ultimele decenii care au reușit să dezbine milioanele de familii, divizate acum în bunici și copii aflați în țară în timp ce părinții își trudesc oasele pe alte meleaguri. Nu-mi amintesc de vreo mare mobilizare a Bisericii Ortodoxe pentru a se lupta cu efectele acestui fenomen (admit că de vină poate fi nepriceperea mea într-ale Bisericii). Faptul că Biserica Ortodoxă dorește acum să-și extindă intervenția dincolo de limitele Constituției, intervenind în probleme laice mi se pare de-a dreptul îngrijorător.
Este drept, s-ar putea să fiu subiectiv în această privință. Experiența personală prilejuită de prezentarea unui articol pe o temă religioasă într-un mediu universitar românesc a avut pentru mine o dimensiune traumatizantă: doi colegi (unul fiind preot) au respins vehement încercarea mea de-a oferi câteva interpretări evoluționiste rostului religiei. Titlul prezentării: Rolul evoluționist al religiei; câteva argumente. (Articolul poate fi găsit aici în varianta originală sau aici în varianta în limba română. Nu este vorba de vreo mare contribuție, ci doar de o încercare personală de a mă dumiri pe tema utilității sociale a religiei pornind de la o idee simplă: deoarece cred că evoluționismul este singurul context în care putem aborda științific principalele întrebări despre om, putem înțelege utilitatea socială a religiei cercetând rostul evoluționist al acestei instituții sociale.). Nu argumentele împotrivă aduse de cei doi colegi sau indicarea eventualelor erori personale de argumentare constituie subiectul nemulțumirii personale (ambele au lipsit), ci atitudinea de respingere categorică a dialogului într-un mediu universitar. Apărătorii intereselor Bisericii Ortodoxe au considerat că nici măcar nu trebuie discutată o astfel de perspectivă, o astfel de poziționare având loc – repet – într-un mediu universitar, adică într-un spațiu destinat prin excelență dialogului. Chiar dacă situația a fost salvată de alți colegi (stilistica cadrului de desfășurare încadrându-se în bună măsură în canonul tradițional), trauma a rămas, ea anunțându-mi de fapt ceva mult mai profund: o formă de „talibanism ortodox”ce tinde să confiște treptat libertăți fundamentale. Ceea ce înseamnă că o miză a acestui referendum ar putea s-o constituie încercarea de-a transforma România într-un stat ce are o religie oficială, eliminându-i caracterul de stat laic (sau secular). Or, din punctul meu de vedere „aiasta nu se poate!”. Mai bine merg la Biserică (într-o întâlnire privată, așa cum trebuie să fie relația oricărui cetățean cu credința proprie) decât la referendum.
Poate că acesta ar trebui să fie îndemnul adresat tuturor credincioșilor care se pregătesc să meargă la vot: Mai bine mergeți la Biserică decât la referendum!
