Caprele pe punte (episodul II)

„(A doua oară[1]), două capre s-au întâlnit pe o punte care era atât de îngustă, încât nu puteau trece una pe lângă alta. S-ar fi putut înţelege, ca una să se retragă de pe punte, iar cealaltă să treacă liniştită. Ori să găsească altă soluție. Însă erau amândouă la fel de încăpăţânate… Şi au început cearta. …”

Asistăm la o reeditare a acestei vechi parabole, ce tinde să caracterizeze existența instituțiilor poporului român.

Vedem un președinte al țării căruia îi lipsește abilitatea de a întinde o mână reprezentaților partidelor aflate la guvernarea și președinții celor două camere ale Parlamentului vizibil neinteresați de o rezolvare onorabilă a conflictului, coerentă cu motivul alegerii lor. Dacă dorește o ieșire din această situație președintele țării are obligația să deschidă ușa dialogului către PSD, oferindu-i minime garanții pentru rămânerea la guvernarea după căderea actualului guvern. Mai mult decât atât, dincolo de astfel de jocuri politice președintele are obligația constituțională de a asculta și oamenii cu opțiuni de stânga, inclusiv pe cei care protestează la Cotroceni (că doar nu mobilizează degeaba PSD-ul acolo). Numărul dinților[2] sau mărimea averii nu constituie criterii de selecție politică. În egală măsură, parlamentarii PSD au obligația de a reprezenta interesele tuturor cetățenilor, fie ei din zona bugetară sau din multinaționale[3]. Ascultarea discursului Președintelui intră și ea în fișa postului.

Asemenea unor băieți de cartier, care se grăbesc să-și satisfacă orgoliile indiferent de context, președintele țării a părut să fie mai curând bucuros că le-a zis-o (cu nerv, de altfel) în timp ce președinții celor două camere par a fi preocupați doar de salvarea personală din fața justiției.[4]

A pune în discuție în acest context[5] dreptul PSD de a guverna încalcă regulile democratice. Este o abordare aproape la fel de eronată cu încercarea PSD-ului de a continua cu același guvern. Dacă protestele mută în acest moment România în zona guvernării de dreapta înseamnă că altul a fost țelul lor. Cu alte cuvinte, un eventual câștig total al dreptei în urma protestelor ar confirma suspiciunile stângii, deplasându-le semnificația în zona încălcării regulilor democratice.

Cred că protestatarii doresc un guvern pentru oameni (oricât de banal ar suna), căruia să-i pese de soarta lor și care să le optimizeze șansele la o existență decentă. Teoretic, așteptările lor pot fi împlinite aproape în egală măsură de un guvern de stânga și de un guvern de dreapta. Deocamdată știm că au fost înșelate, aproape în egală măsură, de guvernele de stânga și de guvernele de dreapta. Cu alte cuvinte, contestarea stângii pentru erorile majore pe care le-a făcut nu are ca scop în acest moment aducerea dreptei la putere. Cel puțin nu pentru mine.

Unele dintre excesele dreptei s-au făcut auzite în piață. Postarea tânărului care lucrează la o multinațională și-i scrie tatălui bugetar că el îi plătește salariul[6] constituie o dovadă că nu doar manipulările PSD își arată chipul, ci și întreaga propagandă a dreptei, ce-a ajuns la apogeu în timpul PDL-ului. Disprețul muncii bugetarilor, etichetele în care dreapta i-a înghesuit, au participat și ele din plin generarea acestei crize. Spaima bugetarilor de dreapta politică este justificată, tendința lor de a susține PSD-ul cu orice preț fiind cauzată în egală măsură de excesele dreptei. Ori, președintele riscă în acest moment să perpetueze una dintre rupturile create de T. Băsescu, preluând totodată ansamblul inechităților ce caracterizează această segregare.

Nu cred că există un sprijin semnificativ din partea majorității protestatarilor pentru politicile de dreapta. Nu am dovezi concludente în acest sens, însă amintirea protestelor împotriva privatizării sistemului de sănătate sau pe tema Roșia Montană constituie indicii credibile. Suplimentar, apartenența la Uniunea Europeană nu aduce cu sine doar obligația de a respecta statutul de drept, ci și de a ne apropia cât mai mult de modelul social european. Pentru asta este nevoie atât de multinaționale cât și de bugetari.

Provocarea pentru protestatari o constituie conviețuirea cu PSD-ul, pe durata mandatului acestuia, în timp ce provocarea pentru PSD este să devină un partid capabil de respectarea regulilor democrației. Este cert că PSD-ul are un drept legitim la guvernare și este la fel de cert că în acest moment doar societatea civilă poate apăra România de excesele conducerii PSD.

Soluția ideală: așezarea PSD-ului cu adevărat în cadrele social-democrației. Cu alte cuvinte, reformarea rapidă, pentru a genera un guvern credibil. O soluție avantajoasă de altfel și pentru stânga, PSD-ul având astfel șansa să ocupe locul liber lăsat în zona social democrată, în sensul tare ale termenului. Această soluție are însă o limită evidentă: parlamentarii PSD (respectiv modul în care au fost desemnați). PSD-ul nu trebuie însă să uite că în jocul democratic guvernul Grindeanu „le-a pierdut o viață” din cele două disponibile. Cu alte cuvinte, mai are o singură șansă la credibilitate, schimbându-i rapid pe cei compromiși. Ceea ce ne conduce la soluția de avarie: un PSD fără Dragnea la butoane și un nou guvern (PSD, evident).

[1] Primul episod al seriei poate fi găsit aici: http://viorel-rotila.ro/caprele-pe-punte/

[2] De altfel, disprețul aruncat asupra protestatarilor de la Cotroceni pe motivul numărului de dinți este una din multele erori ale dreptei, grăbită să înghesuie în generalizări cu pretenții poetice pe cei care gândesc diferit. Biologic există o corelație invers proporțională între vârstă și numărul de dinți, probabilitatea ca bătrânii să fie știrbi fiind destul de mare. În acest punct dreapta politică își invocă cumva și propria turpitudine: lipsa intervențiilor stomatologice vizibilă în cazul oamenilor săraci este cauzată în foarte măsură de privatizarea cvasi-totală a medicinii dentare, a cărei consecință o constituie scăderea accesibilității pe criterii de venit. Cu alte cuvinte, în gurile protestatarilor de la Cotroceni pot fi văzute „cioturi lăsate de privatizare”. Lipsa dinților poate fi un semn al sărăciei. Ori, sărăcia este o etichetă urâtă pentru orice stat social.

[3] Supărarea conducerii PSD-ului pe multinaționale poate fi înțeleasă mai curând din perspectiva unei eventuale concurențe în afacerile pe banul public. Să nu uităm că, din perspectiva averilor, baronetul PSD și conducătorii multinaționalelor aparțin aceleași clase sociale.

[4] Conservarea puterii și evitarea sancțiunilor penale (strâns legate una de alta) putându-i împinge dincolo de limitele imaginabile la prima vedere, incluzând încercarea de a forța ieșirea României din Uniunea Europeană (ideile vehiculate de Tăriceanu fiind suficient de grăitoare).

[5] Prin „acest context” nu doresc să sugerez așteptarea unui alt moment, ce ar trebui forțat de dreapta politică, în care ar fi oportun să vorbim despre alegeri anticipate. Doar am în vedere faptul că alegerile nu reprezintă o semnătură în alb dată guvernanților, ce exclude categoric ipoteza anticipatelor. În același timp însă, nu exclud posibilitatea ca un astfel de moment; încercarea de a scoate România din Uniunea Europeană, spre exemplu, constituie din punctul meu de vedere un motiv legitim pentru debarcarea PSD-ului de la putere de către protestatari.

[6] Din păcate am uitat să conserv linkul către ea.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>