Care sunt motivele pentru care mergem mai departe?

(Ilustrație de Lewis Mirrett)

În aceste motive cred că se ascund parte din gesturile noastre. Elanul vital pare a fi, în primă instanță, o variabilă independentă, ce ține de biologic mai curând decât de psihologic (individual sau social). Orientarea elanului vital este însă generată în măsuri variabile de voința individului (mult mai puțin decât se crede de obicei), de contextul personal (deficiențele biologice, spre exemplu, pot genera orientări specifice; în acest caz am putea vorbi de modulări ale elanului vital care-i influențează orientarea) și în măsura cea mai mare de contextul social. Structurat în această formă, mersul nostru mai departe angrenează cu el atât pe cele bune cât și pe cele rele, venite, în marea lor majoritate, din afara persoanei dar asumate ca personale sub presiunea discursului oficial ce-și caută persoanele de sacrificiu; astfel că argumentele supraviețuirii noastre sunt transformate, în mod insidios, în argumente ale menținerii la putere a inițiatorilor și susținătorilor discursului. Ceea ce înseamnă că deseori mergem mai departe deoarece suntem prinși într-o structură discursivă a puterii interesată de supraviețuirea noastră, având nevoie de persoane asupra cărora să se exercite. Ca să înțelegem interesul puterii de-a vehicula un discurs anti-renunțare să ne imaginăm drama unui feudal a cărui iobagi decid o sinucidere în grup. Semn că nu într-o cultură impregnată de prezența puterii trebuie să ne găsim argumentele pentru a continua, ci mai curând într-unul din discursurile despre libertate care ni se potrivește.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>