Cariera reprezintă un rol social (dublat de un status) pentru care individul se pregătește un sfert din viața sa, școala constituind prin excelență o astfel de instruire. Traseul de pregătire presupune numeroase jocuri de rol care determină comparații dintre identitatea personală și cea socială conferită de un astfel de rol, adaptări a ceea ce este considerat personal la un mod de-a fi apreciat de societate.[1]
Rolurile sociale sunt inevitabil încadrate într-o structură ierarhică, forțând actorii la supunere față de multiple centre de control. De altfel, debutul în orice carieră este caracterizat de perioade variabile de submisivitate generală, urmate de reducerea treptată a numărului celor cărora novicele trebuie să li se supună și apariția celor pe care-i comandă. În felul acesta individul ajunge una din rotițele angrenajului social, fiind în mod simultan subordonat unora și șeful altora, postura de șef dând seama de contribuția personală la menținerea sistemului.[2] Altfel spus, mecanismul este esențial pentru perpetuarea sistemului suportând o judecată pozitivă din această perspectivă. Numai că mecanismul, odată perfectat, poate fi cu ușurință utilizat în toate tipurile de societăți, evaluarea lui axiologică tinzând să fie făcută mai curând din perspectiva a ceea ce determină în acele societății.
Cumulul de roluri care suntem (profesionale, familiale, pasionale) ar trebui să determine o articulare echilibrată, esența constituind-o tocmai acest echilibru și căutarea identității personale prin intermediul lui. Lucru în general imposibil, majoritatea dintre noi „eșuând” în una sau alta dintre posturi, pe care ajungem s-o considerăm dominantă.
[1] Această apreciere constituind de fapt o formă de răsplată, ce stă în spatele noianului de reguli ce definesc traseul existențial necesar a fi parcurs pentru a ajunge la statusul social aferent carierei.
[2] De altfel și submisivitatea, în măsura (și modalitatea) în care este acceptată, constituie o contribuție esențială la menținerea sistemului.
