Știința, acest instrument de înstăpânire asupra naturii, constituie tot mai mult o regiune axiologică tare (cu tendința de a deveni unica), atrăgând din ce în ce mai multe încercări de realizare personală în spațiul ei. Știința este putere în două sensuri: asupra naturii (societatea este naturală și omul își are propria natură) și prin accederea la un status social pe care-o permite în sânul societății (forma ei de a-și atrage proprii aderenți).
Destinul sociologiei a fost împlinit nu atât în calitatea ei de știință, cât ca știință ce mediază relațiile de putere. Suntem la momentul în care politologia este subordonată sociologiei, puterea consultând sociologii aidoma vechilor regi oracolele. Sociologia a devenit o știință a puterii sau, mai corect, a exercitării puterii. Cum ea dictează regulile politicului putem considera că participă la putere. Sociologii sunt principalii profesioniști ai puterii (chiar dacă deseori involuntar).
