Presiunea cea mai mare pentru apariția forțelor situaționale este generată de variatele fețe ale puterii, formele ei contaminând diverse roluri, dându-le orientările ce determină dimensiunile forțelor situaționale. În acest sens se poate sesiza forța corupătoare a puterii, indiferența ei morală, insensibilitatea la critica sau autocritica axiologică. Puterea, cu tot alaiul ce-o însoțește[1], tinde să anihileze conștiința morală, retrasându-i multe din dimensiunile axiologice. Puterea trece pe primul loc, aruncând în plan secundar tot ce nu ține de ea, ca temă a preocupării, și în planul opus tot ceea ce pare a o submina. Așa ar suna un început de descripție pentru formula: „Puterea corupe; puterea absolută corupe în mod absolut”. În spatele tuturor acestor manifestări se ascunde intuiția celui ajuns în preajma puterii că acolo este și sediul tuturor valorilor, individul presimțind de fapt un adevăr pe care societatea se chinuie să-l ascundă.
Pentru persistența forțelor situaționale importantă este existența regulilor dublate de pedeapsa pentru încălcarea lor. Discursul puterii este întotdeauna unul bazat pe invocarea regulilor, pe aparența unei coerențe fundamentată pe pseudo-principii de justețe.
Eficiența forțelor situaționale este dată de capacitatea de a introduce reguli noi utilizând într-un mod denaturat mecanismele de răsplată și pedeapsă. Este vorba de a extinde raționalitatea regulilor într-o zonă irațională, camuflată de aparenta eficiență a respectării regulilor în planul supraviețuirii.
Aspectele informale ale puterii sunt cele pe care morala socială pare să le respingă dar la care puterea nu poate renunța, deoarece țin de esența sa.
Dezumanizarea și „repersonalizarea” pe coordonate instituționale constituie metode de acțiune și scopuri pentru fiecare instituție militară. O bună parte din instrumentele de tortură fizică și psihică au fost deja experimentate, spre exemplu, de cei care „au făcut armata”, adică și-au îndeplinit stagiul militar în perioada în care acesta era obligatoriu.
[1] Dorința de tot mai multă putere, teama de a n-o pierde, atracția exercitării ei mergând chiar până la abuz etc.
