Despre mânie

Mânia este o dispoziție în care ești aruncat de contexte specifice, posibilii cu un grad mare de probabilitate fiind cumva predefiniți (agresivitatea fizică și verbală survenită pe fondul unui surplus de energie determinat, spre exemplu, de deversările de adrenalină care-o însoțesc); altfel spus, odată intrat în această stare aluneci în brațele unor forme de manifestare prestabilite. În egală măsură o ai (ca dispoziție) și te are (din perspectiva controlului). Dovada că mânia are un statut ontologic tare în existența persoanei o constituie faptul că despre mânie, ca despre orice emoție fundamentală, se spune că ești și nu că o ai; o persoană este mânioasă și nu are mânie. Altfel spus, mânia ține de formele de-a fi și nu de modurile de-a avea.  „Armă” eficientă în lupta pentru supraviețuire, distilată genetic de-a lungul miilor de ani (ba chiar zeci de mii) de evoluție, mânia cade discret în desuetudine odată cu apariția civilizației, ocaziile de manifestare fiindu-i din ce în ce mai limitate, toate fiind concentrate în zona interesului social (ex. războiul). Diferențele de forțe și reacții pe care ea le pune în scenă constituie un adevărat pericol pentru idealul egalitar, riscând o instabilitate a oricăror ierarhii. Reprimarea ei socială este direct proporțională cu idealurile egalitare care bântuie societatea. Pentru a forța autocontrolul individului asupra propriilor mânii societatea tinde să confiște, prin reglementare, toate dimensiunile vieții sociale în care mânia s-ar putea manifesta, instituționalizându-i utilizarea (a se vedea legătura foarte strânsă dintre mânie și forță). Mânia constituie una din țintele luptei rațiunii împotriva emoțiilor, înfrângerea ei (sub forma controlului mâniei) făcând parte din simbolistica victoriei forțelor sociale asupra stihiilor de care este bântuit individul. Cu excepția situațiilor belicoase autorizate de stat, singurele manifestări ale mâniei permise de societatea de consum sunt mânia productivă și refularea mâniei în consum, adică exprimarea ei printr-o furie a consumului, printr-o concurență în acest domeniu. Reprimarea propriilor mânii ține de lupta sinelui ales împotriva sinelui dat, adică de confruntarea în plan personal dintre cultură și natură. Ca în orice dispută de acest gen, nu există niciodată victorii definitive, natura așteptând contextul favorabil pentru o răsturnare de situație, cu toată acerba persecuție a socialului împotriva formelor ei de exprimare (ca și asupra anumitor forme de exprimare a altor emoții fundamentale: a se vedea plăcerea, frica, tristețea, dezgustul). Cum orice societate are tendințe totalitare, forțând împingerea granițelor ei până la limita revoltei individuale (și uneori dincolo de ea), controlul social asupra mâniei tinde să străbată și în sfera privată. Efectul acestei acaparări îl va constitui fie o revoltă împotriva socialului (pornită la nivel individual și cu posibilitatea unei aderențe semnificative), fie generarea unor forme de înstrăinare, exagerarea controlului asupra proprie naturi riscând ura de sine (mânia, asemenea grăsimii și altora din vinile contemporane, putând genera forme ale antipatiei – indusă social – față de propria persoană, ce pot merge până la sinucidere).

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site