Despre modernitate și Istorie

La Kant este evidentă trecerea omului modern de la atributele identitare (trib, neam, loc) la pretențiile universale (eul transcendental). Modernitatea asumă astfel o pretenție de generalitate a umanului, care-i fundamentează și principiile etice numite drepturile omului. Problema o constituie însă doza de exagerare pe care orice idealitate o aduce cu sine, smulgerea individului din sânul reperelor sale cotidiene generându-i dezorientare și angoasă. Ceea ce se voia a fi un salt a sfârșit prin a deveni o smulgere, renunțarea la vechile principii nefiind dublată întru totul de așezarea pe unele noi.

Păcatul esențial al socialismului îl constituie nediferențierea, adică anularea inegalităților pe care însăși munca, aparent cel mai nivelator domeniu al existenței, le consacră. Or, tocmai inegalitățile ce țin de cantitatea și calitatea muncii le pot genera pe cele de avere. A vrea egalitatea cu orice preț înseamnă a face din patul lui Procust principala regulă socială. Originea acestui păcat coincide cu însăși nașterea modernității, constituind o distorsionare a prezumției egalului acces la raționalitate care legitimează omul ca fundament al noii ordini.

În momentul în care își propune să constituie fundamentul unei noi societăți Iluminismul este contradictoriu, admițând atât nevoia oamenilor de iluminare, ca perfecționarea accesului la rațiune, cât și îndreptățirea acestora la a judeca. Altfel spus, omul modern este simultan subiectul paideia  iluministe și participant rațional la fundamentarea noii ordini; el se află concomitent pe drum și la capătul lui.

Cunoașterea binelui și a răului presupune existența unor puncte de reper, care să deschidă posibilitatea criteriilor de comparație. Problema modernității derivă din legitimarea a priori a omului cu posibilitatea cunoașteri binelui și a răului (judecata întemeiată pe rațiune) fără a tematiza continuu necesitatea unor criterii de comparație, adică a unor principii. Rațiunea în sine este doar un instrument; a-l legitima în calitate de reper moral universal aduce cu sine riscul ca orice produs al rațiunii să aibă pretenția de adevăr sau îndreptățire morală. Altfel spus, orice poate fi argumentat ajunge să fie îndreptățit. Nici măcar instituțiile inventate pentru a veghea la normalitatea rațiunii (școala, instanțele, spitalul de nebuni, pușcăria etc.) nu reușesc să anuleze sentimentul de îndreptățire ce străbate orice raționament care ne satisface, chiar dacă în spatele multora se ascund dorințe camuflate de argumente.

Afectivitatea este marea ratare a modernității. Problema este de sorginte metafizică, dualismul cartezian rezumând-o: reducerea omului la cogitațiile constituie poate teoria cu cel mai mare impact social din istorie, depășind cu mult efectele reinterpretării materialiste a spiritualismului hegelian, pusă în scenă de marxism.

Modernitatea stă cumva sub semnul provizoratului, al de făcut-ului. Contribuie la asta zelul cu care a desființat ordinea anterioară (și orice alt tip de ordine) și proiectarea împlinii în viitor. Similar creștinismului, judecata gesturilor și instituțiilor actuale se va face în viitor. Diferența față de creștinism o dă Judecătorul (Divinității modernitatea îi opune Istoria, sau societatea viitorului) și orientarea efortului pentru împlinire (mai curând individual în creștinism, preponderent colectiv pentru modernitate).

Istoria este Judecătorul. A vorbi de sfârșitul Istoriei înseamnă a considera că a venit momentul Judecății de apoi, așa cum a fost ea concepută de modernitate. Departe de noi însă un astfel de moment. Eroarea dogmelor pe seama Istoriei derivă din neînțelegerea dependenței ideilor de mediul de comunicare și de cei care le promovează. Excesul de idei în care ne situăm în mod cotidian este un mediu suficient pentru nașterea diferenței, a alterității, a noutății, inclusiv ideologice. Chiar dacă teoriile sociale care nas adeziuni par să fi rămas aceleași, oamenii se schimbă; odată cu ei se modifică și preferințele lor teoretice. Să nu confundăm controlul informațiilor din spațiul public cu cel al minților. Există o stare de așteptare, ce poate fi rapid contaminată de un set de idei care ar avea capacitatea de-a promite împlinirea noilor așteptări.

Imagine (Asasinarea lui Marat, de Jacques-Louis David) preluată de pe: http://exchanges.history-compass.com/2010/01/19/1688-and-the-problem-of-modernity/

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site