Modernitatea începe cu o redefinire a omului, centrată pe relația cu sine însuși ca fundament al adevărului. Relația dintre cogito și sum deschide noua interpretare a lumii, reducând ființa la limitele gândirii. Acesta este gestul de putere fundamental, care dă seama de preluarea controlului realității de către rațiune. Faptul că reconstrucția rațională a existenței are nevoie de lume (adică de ceilalți) și de Dumnezeu este oarecum secundar, atât lumea cât și Dumnezeu fiind reduse la posibilitățile gândirii. Reducerea ființei la gândire anulează fundamentarea obiectului pe altceva, limitându-l la relația sa cu alte obiecte (unul din sensurile lumii) care este însă una fundamentată în gândire: gândirea, prin metoda sa, stabilește relațiile definitorii pentru fiecare obiect, le ordonează, devenind astfel gândire ordonatoare, adică creatoarea realității. Omul devine astfel temeiul existenței și locul de aflare a ființei.[1] Reducerea lumii la gândire este totodată „ieșire către obiect”, orientare a conștiinței către, aflarea ei la sine și la obiect în mod simultan. Lumea este modalitate de ordonare stabilită de subiect și fundament al conștiinței. Neîntreruptul flux de cogitații drept condiție de existență a conștiinței (deci a lui sum) indică „direcția de orientare a cogitațiilor” – adică lumea – drept esențială pentru existența conștiinței. La lume trimite relația conștiinței cu obiectul („al său” și „al lumii” în mod concomitent) și tot la lume trimite relația cu sine însuși, eul la care „se întoarce conștiința” fiind situat într-un context de lume.[2]
Îndoiala carteziană instituie refuzul tradiției ca sursă a cunoașterii, dorind astfel să constituie un punct zero epistemologic. Conținutul cunoașterii, esența sa, se mută astfel spre viitor, sub forma unui de-cunoscut. Pentru asta este nevoie de timp, timpul fiind mediul în care se desfășoară cunoașterea viitoare. De aici progresul ca semnificant epistemologic major al modernității. Totodată, îndoiala instaurează raportarea opozitivă la tradiție (la tradiția cunoașterii, la cunoștințele tradiționale; la tradiție ca sursă a cunoaștere), adică o „cădere ontologică a timpului trecut”. Trecutul devine astfel sursă și loc al iraționalului, ceva ce trebuie depășit pentru a ajunge la cunoaștere. Omul modern se definește pe sine în zona acestui refuz al iraționalului și al trecutului, a ceea ce-i vine dinaintea sa, a tot ceea ce nu este instaurat de sine prin propriul efort. Învățarea ajunge astfel principalul mijloc social al construcției de sine, deschizându-se necesitatea instaurării unui cadru instituțional pentru pregătirea rațională a individului. Ia naștere astfel Școala ca instituție esențială pentru antrenarea rațiunii, pentru smulgerea lui de sub dominația trecutului. Cum Școala înseamnă un drum (instituțional) al rațiunii, ea se finalizează printr-o certificare a gradului de aderență la raționalitate, a inițierii în modul de-a fi rațional. Cetățeanul intră în societate cu drepturi depline abia odată cu majoratul, adică cu transformarea sa într-o persoană rațională. Nivelul de acces la raționalitate este definitoriu în modernitate pentru stabilirea apropierii sau identității cu calitatea de cetățean. Motiv pentru care femeile, considerare mai puțin raționale, nu aveau în modernitate drept de vot. La fel persoanele needucate sau care nu-și dovedeau capacitățile raționale prin succesul (economic) într-o societate rațională; votul censitar reglementa astfel gradul de apropiere de raționalitatea funcțională.
Inadecvarea contemporană a școlii este derivată din excesiva concentrare pe pregătirea rațională, în condițiile în care raționalitatea rămâne doar un ideal pentru societate. Motiv pentru care este posibil ca școala să nască buni stăpânitori ai tehnicilor de raționare fără însă a avea posibilitatea adaptării la contextele sociale concrete.
[1] Heidegger va considera că lipsește de aici procesul, adică existența gândirii în timp (sub forma lumilor). Aceasta este una din explicațiile pentru Ființă și timp (Sein und Zeit).
[2] Chiar și relația neconștientizată cu sine însuși (Sartre) are loc pe un fond de lume, ca pol de orientare a tuturor raportărilor la ea.
(Imagine preluată de pe: http://www.uniaktuell.unibe.ch/content/news/2007/neurophysiologie/index_ger.html)
MA SIMT CAUTAT. A SIMTII = A GANDII
Viorel spune : „relația dintre cogito și sum deschide noua interpretare a lumii, reducând ființa la limitele gândirii. Acesta este gestul de putere fundamental, care dă seama de preluarea controlului realității de către rațiune”
Identific in jurul meu “un germene de strat social” care in ciuda faptului ca, mare parte din timpul lor si-L dedica eforturilor pentru a face rost de banii supravietuirii lui si a familiei fiecaruia , acestia, se diferentiaza de “GLOATA” prin faptul ca isi dedica un minim zilnic pentru propria lor igiena mentala. Privind stratificarea sociala prin acest criteriu ma regasesc si io in cautarile lui Viorel. Mai exact spus MA SIMT CAUTAT fiindca ii simt prin intrebarile si TEMELE LUI TARI gen “Nasterea rationalitatii”, Gandirea functionala”, “De ce nu avem o comunitate ?” sau “Sacrificarea Libertatii pe Altarul Puterii” , ii simt temele/ obiectul cautarii ca pe ceva ce-mi genereaza o frustrare groaznica, si ma simt asemenea tatalui care-si simte copilul tipand dar din motive independente de el nu-i poate oferi ajutorul de care are copilul nevoie. Din interiorul unei astfel de frustrari imaginati-va ca m-as angaja sclav la cel care, fiind in apropierea celui drag mie, dar pe care nu-l pot ajuta din motive obiective , m-as oferi lui sclav pentru ca mi-ar salva sau mi-ar sprijina trecerea finite mele dragi peste problema care-L/O tine sub zidurile/peretii care ii ingradesc cresterea sau LIBERTATEA miscarii INTRU.
Ce ma determina sa tip dupa “un ajutor intermediar” daca nu constientizarea faptului ca IMPLINIREA FARA DE CEI DRAGI MIE ar fi golita de orice sens ? Daca as cauta o analogie care sa-mi usureze suferintza celui ce ma cauta, ma gandesc la etapa cand puii din ouale tocmai clocite bat cu ciocul in coaja oului si AUD : “CIOC, CIOC, CIOC ! E CINEVA PE AICI ? ”
Ce frumoasa imagine mi-am tras pentru a ma scoate/salva dar stiu ca n-am decat acest raspuns : DA , BINE AI VENIT PE LUME, dar afla din chiar prima zi a intalnirii noastre ca n-am raspunsurile cautate de tine la acest nivel de constiinta in care tocmai ai dat cu ciocul.
“Tot ce pot sa-ti promit ca ajutor”, este empatia mea pentru cautarile tale si validarea prin SIMTURI a satisfactiilor mele in fata celor gasite/comunicate de tine singurei alte vietati care ti-a raspuns la acest nivel de sparge a cojii oului trecut in alt nivel de constiinta/dezvoltare.
Si pentru ca e nevoie de comunicare autentica io doar te asigur ca, cu fiecare por al fiintzei mele TE ASIGUR CA AICI , la acest nivel, A SIMTII = A GANDII.
In imagini, comparatia cea mai potrivita care o pot asocia acestei formule este preluata din teoria care sustine natura duala a LUMINII unde, corpusculul ar fi GANDUL si UNDA ar fi EMOTIA cu intesitatile /capabilitatile acestia de a-mi lumina mei subsolurile finite pana la care te pot receptiona si de la care adancimi iti dau feeadbeck-ul.
Admite si tu ca de la inaltimea vietatii care tocmai a spart coaja oului ca INTUITIA este GANDIRE PERFECTA care ocoleste constientul GANDIRE FORTATA DE “CADRELE DE MANIFESTARE” si ACTIUNE propulsata de emotii in raport cu stimuli exteriori care incep a se arata vietatii care tocmai s-a dezbracta de coaja stadiului anterior al dezvoltarii.
La randul meu, voi admite in sensul cautarilor tale ca, DA, GANDUL este cea mai uimitoare UNEALTA FARA FORMA pusa la dispozitia vietatii pornita sa-si cucereasca “PODISUL LUMII”, EVERSTUL EXISTENTEI si AL IMPLINIRII SALE IN LIBERTATE.
Nu stiu de ce nu suntem o comunitate, dar sa ma crezi cu fiecare por al finitei tale ca mi-as dorii sa fac parte din cei care “preiau cursurile de igiena mentala” si le convertesc emic nu doar pentru a ma potrivi asteptarilor ci, si pentru a le convertii pe simturile si nivelurile de constiinta a celor din grupul meu de referintza, pentru a dezmarginii acest ORIZONT AL NOILOR DESCHIDERI de SENS AL MISCARII IN LIBRTATE ASUMATA. Aici “EMIRUL” nu e doar construct si model cultural asumat ci si ROL ACTIV al PROFESORULUI DE LIBERTATE pentru fiecare coechipier pe care mi-l trag in proiectele mele.
Foarte de curand, cea mai draga dintre cursantele mele “imi tipa din deshertul existentei ei” ca a ramas singura in fatza DECIZIILOR SUPREME.
Ma poti intzelege cat de mult ma doare ca nu-i mai pot fi de folos ? Si nici nu cred ca-i moral sa-i preiau din bucuria descopririlor si propriilor trairii/solutii viitoare. Riscul este insa sa se razbune sis a ma lase pe dinafara in indiferentza.
Si ea tocmai s-a dezbract de coaja care o obliga sa-si convertesca SIMTURILE IN GANDIRE /PLANIFICARE a traseului PROPRIEI DEVENIRI. Si din pozitia asta, “supravietuirea mea” inseamna aici obligatoriu sa-mi caut alta muza/echipa/comunitate/alt perete ( fie el si unul facebook ) pentru a-mi expune emotia participarii la constructul acestui nou ACASA al celor ce si-au dedicate indestulator timp pentru “igiena lor mentala” 🙂
Nu stiu cat te ajuta feeadbeack-ul meu si in ce posibile directii ti se va insurba gandurile pentru a scoate pe masa dialogului alte teme si titluri inedite. Am raspuns doar pentru ca m-am simtit cautat si gasit fara de unelte disponibile pentru dorintzele celui ce i s-a confiscat libertatea miscarii. La acest nivel mai ai doar simturile cu tine pentru a patrunde dincolo de coaja oului in care se lasa omenirea clocita si inca nepregatita sa intzelega ce este cu acest ACASA al fiecaruia intr-o LUME DE OUA care incep sa se sparga unul dupa altul . CIOC , CIOC, CIOC ! MA SIMTE CINEVA ? 🙂 MA SIMT DECI EXIST Chiar daca nu te intzeleg integral prin cuvant ma simt conecat prin softul divin la notiunea de NOI si de DUMNEZEU . ASTEP NOUL PROIECT SPECIFIC al ACESTUI NOU STRAT SOCIAL pentru care strat social “PROPRIA IGIENA MENTALA” si CROSETAREA EMOTIILOR in TABLOURI demne de expus pe peretele fb , e la fel de importanta ca si hrana supravietuirii pentru ziua de maine 🙂
Emirul CURCUBEU