Despre progres

Sărbătorirea Anului Nou stă sub semnul progresului, fiind o formă de investire a speranței în noul an, adică în viitor. Ceea ce dezvăluie orientarea noastră către viitor, dispunerea într-un orizont de așteptare; adică, scoate la iveală speranța, sub semnul căreia trăim.

Ce așteptăm de la viitor? În primul rând pe noi, cei viitor; eventual contexte mai favorabile supraviețuirii.

Progresul ascunde o spaimă de trecut, speranța fiind o formă de manifestare a fugii de el. Raportarea noastră la trecut este ambivalentă: trecutul este ceva de care vrem să scăpăm, asemenea unui balast ce ne îngreunează existența, și, totodată, revendicăm trecutul ca fiind „al nostru”, în speranța aflării unei semnificații a ceea ce suntem, el fiind acel ceva care na arată ce-am devenit.

Tradiția reprezintă o legătură cu trecutul, forma de prezență a istoriei. Ea ne conferă un punct de orientare pentru speranța în viitor, indicând ce am fost (ca neam/umanitate) raportat la ce suntem. În felul acesta, speranța este confirmată de saltul făcut de la nivelul modului de-a fi indicat de tradiție până în prezent. Astfel, este validat traseul „nostru” (individual și colectiv; adică individualo-colectiv), ca moduri de viață (tehnici de supraviețuire) succesive, donatoare de rădăcini (identitate).[1] De aici aerul de sărbătoare pe care-l aduce cu sine folclorul, această modalitate de codificare, sublimare, simbolizare a acestor tehnici de supraviețuire. Folclorul, dublat (încorporat) ulterior de cultură, constituie o formă de comemorare a soluțiilor adoptate, contribuind la întărirea speranței că suntem pe drumul cel bun.

Orientarea către progres o lăsăm moștenire copiilor noștri, transformându-se în obligație.[2] Singura noastră scuză este faptul că, la rândul nostru, am moștenit credința în progres. Progresul își are rădăcina în neliniștea noastră, credința în el camuflând speranțe ascunse. Totodată, credința în progres indică incapacitatea noastră de-a identifica un scop final.

Gestul fundamental de-a naște și a crește copiii confirmă speranța, adică credința în progres. Ceea ce înseamnă că progresul face parte din orientarea noastră fundamentală, câteva din dimensiunile sale fiind moștenite genetic. Interpretarea esențială a celei mai importante plăceri, sexul, coincide astfel cu orientarea ei de către progres, din moment ce în spatele ei stă, de fiecare dată, chemarea mută pe care natura ne-o adresează către perpetuare. Căutarea unui partener, păstrarea lui, suferința pierderii acestuia se înscriu și ele în această paradigmă a progresului.

Putem astfel spune că avem o înclinație naturală către progres, fiind înscrisă în codul nostru genetic. Nu numai actul sexual reprezintă o manifestare a ceva în noi ce vine dinaintea noastră: dispunerea noastră senzorială manifestă aceiași dorință de altceva, aceeași „plictiseală” de identic, de stabilitate. O dovedește faptul că persistența unui stimul, în exact aceeași formă, intensitate și locație, ajunge să nu mai fie simțită de organismul nostru, având nevoie de o diferență de potențial.[3] Această orientare este vizibilă și în starea complexă numită fericire, care, la rândul ei, are o structură similară progresului, cerând continuu mai mult.[4]

După ce alergăm în această orientare a noastră către viitor? Cred că după semnificația acestei orientări, după sensul acestei fugi. Singurele certitudini ne vin însă dinspre trecut și prezent, folclorul (inițial) și cultura fiind rezultatul acestui efort „de-a ne prinde din urmă”, de-a descifra sensurile prezente și trecute ale acestei „goane după viitor”, determinată de ceva de dinaintea noastră. Motiv pentru care dorința de-a dobândi semnificația existenței noastre este orientată simultan către viitor („ajungerea din urmă”) și către trecutul originar (sub forma dorinței de-a descifra sensul acestui impuls bazal).

În varianta optimistă traseul dă seama de existența unui destin, la împlinirea căruia participă tehnicile de supraviețuire alese de-a lungul existenței noastre. Din acest destin putem înțelege doar traseul parcurs, drumul. Viitorul (adică împlinirea) poate fi cel mult presupus, imaginat; uneori chiar intuit.

În varianta pesimistă imboldul inițial (orientarea fundamentală) este unul orb, comun tuturor viețuitoarelor, fiind complicat în mod accidental de ivirea gândirii, a „foamei de sens”, a dorinței noastre de-a înțelege ceea ce nu are nicio semnificație, fiind astfel posibil de interpretări multiple. Teoria caracterului de „by product” al conștiinței dă seama de-o astfel de interpretare. În acest caz cultura este acest efort de-a prinde semnificația a ceva lipsit de sens, străduința noastră de-a înțelege născând această meta-semnificație numită cultură.

Dorința noastră de progres este în noi. Însă nu sub această formă idealizată a unei evoluții continue de la bine  la  mai bine, ci sub chipul (neutru axiologic) al dorinței de nou, care suportă ulterior reinterpretări morale.

Tendința de-a continua cu orice chip, sub stăpânirea căreia suntem, este prinsă intuitiv în gândire și recodificată culturală sub forma nemuririi. Nemurirea este poate cea mai tare semnificație care a fost dată acestei orientări către supraviețuire. Unul din sensurile tari ale culturii este furnizat de participarea ei exemplară la întărirea convingerii (individuală și colectivă) privind posibilitatea unei forme de nemurire, mediată de societate. Această zonă de „coincidență a societății cu nemurirea”, faptul că societatea afirmă (via cultură) posibilitatea unor forme de salvare a identității mentale, echivalentul perpetuării biologice, este cel mai important factor de socializare.



[1] Traseul (drumul parcurs) semnifică realizare unora din multele variante posibile și confirmarea lor ca soluții viabile de supraviețuire.

[2] Zărim asta în asprimea cu care judecăm decăderea copiilor față de nivelul părinților, ca formă individuală de ratare a progresului.

[3] Excepție face durerea, cu care nu putem sub nicio formă să ne obișnuim. Însă scopul ei de alertă privind o anumită afectare a organismului o face coerentă cu acest mod insistent de-a fi.

[4] E drept, pierderea stimulilor care au cauzat-o ne readuce rapid în situația de-a considera dezirabil un nivel anterior.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site