Despre rațiune și viitor

Scrisul, ca gândire notată, este descoperire de sine, formă de expresie a uimirii față de ceea ce „ți-a adus” propria gândire, aflarea intertextului care stă la baza convingerilor, intuițiilor, dubiilor noastre. Înainte de a fi prezentare el este reprezentare a ceea ce ești fără să știi. Viața personală (ca gândire cotidiană) și modul de-a fi în această zonă autonomă a gândirii dau seama de două domenii separate de existență. Această ruptură de nivel fundamentează diferența dintre biografie și operă, ele ținând de două realități ontologice diferite. Separația a fost introdusă de aspirația rațiunii către autonomie, de calitatea ei de esență a umanului. Ruptura între a fi și a gândi este unul din semnele de demarcație ale modernității.

Autorul este o persoană care se bucură de vizitele pe care i le face Străinul din el, alteritatea sa.

Identitatea construită pe viitor este așteptarea sine-lui posibil; adică, abia anticiparea unei identități.

În ordine personală viitorul nu înseamnă mai bine, adică progres. Ba chiar am putea spune că în termeni de certitudine pentru fiecare dintre noi viitorul înseamnă moartea, adică sfârșitul oricărui viitor.

Preocuparea față de viitor constituie unul din existențialii modului uman de-a fi. Corelativul decizional (și forma de domolire a îngrijorării) îl constituie proiectul, sub semnul căruia suntem chemați să ne așezăm existența.

Spaima de bătrânețe vine din orientarea privirii către viitor, din faptul de a face din viitor o valoare. Ne lăsăm în spatele nostru trecutul și bătrânii; adică exact ceea ce dă realitate prezentului nostru.

Dacă tinerețea mi-a furnizat dorința de-a deveni cineva (aproape cu orice preț), maturitatea a adus cu sine teama de responsabilitățile ce-mi depășesc puterea, prudența față de visele mărețe născute din tropăiala nerăbdătoare a hormonilor, ivită pe fondul unui sentiment de siguranță ce avea ca acoperire doar convingerea unui „ceva” ce ar fi trebuit să vină din viitor.

Propriile-mi culpe m-au făcut mai tolerant. Căderea în greșeală, dublat de asumarea ei, conferă un acces mai adecvat la ceea ce înseamnă faptul-de-a-fi-om, la un anume înțeles al umanității.

A deveni om ține de posibilitatea asumării unui „loc în lume” propriu, adică a unui punct de vedere personal, care-ți donează nucleul propriei identități. Este faptul-de-a-deveni-persoan㸠construindu-ți și asumându-ți propria mască, ce-ți devine față. Stabilizarea intervine odată cu intuirea sensului existenței proprii; ori a lipsei ei de sens. Începutul îl constituie ajungerea din urmă, punctul de pornire al identității cu sine însuși.

Nu iubită, soție, concubină, prietenă, ci consoartă; adică celălalt ca destin și participant la împlinirea destinului propriu. Asta ar da sensul împlinirii în doi. Fuga de soartă, accentul pe cotidian, le lasă însă posibile doar pe primele, ratând esența participării la un destin comun.

Nostalgia după propria tinerețe este suficientă pentru a induce preferințe axiologice în raport cu timpul.

Judecata exercitată asupra bătrânilor sau asupra celor morți este mai grea, mai nemiloasă, deoarece ei nu mai au în față viitorul ca posibilitatea de ispășire. În același timp, judecata exercitată de tineri este mari radicală, ei fiind lipsiți de trecut și având libertatea de-a ponta viitorul în dreptul binelui. Idealitatea de la nivelul căreia își exercită asprele judecăți îi împiedică să vadă faptul că întreaga existență este marcată de alegeri în funcție de situații, este o dependență a persoanei de context. Comparația care asigură fundalul oricărei judecăți morale de acest gen este între ideal (bifat în dreptul existenței proprii) și o existență construită în urma șirurilor de contexte sociale.

Prostia pare să aibă o mai mare aderență la convingere decât cunoașterea. Cea din urmă stă, prin esența ei, sub semnul îndoielii, al continuelor interogații.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site