Despre religie, cunoaștere și cultură

Legendele sunt o formă de a lumi; adică de a locui dând sens lumii. Ele aduc nu atât frumusețe cât explicații necesare pentru o dorință inexplicabilă de sens care-l macină pe om.

Mitologiile sunt gesturi fondatoare pentru social. Punctul culminant al acestui tip de cosmogenie îl reprezintă, fără îndoială, Grecia Antică, mitologia sa fiind cea mai reușită formă de gen în codificarea realului. Cel mai vizibil efect al acestei reușite îl constituie ivirea filosofiei, ca „o formă laică” de expresie și ordonare, de care nici măcar contemporaneitatea nu reușește să scape. Într-o abordare istorică ordinea este următoarea: mitologia, filosofia, știința. Doar că fiecare din urmași se străduiește inutil să-și devoreze părintele, acesta din urmă fiind, concomitent, mai mult și altceva decât odrasla sa.

Tăria unui mit stă mai curând în credințele pe care le inspiră decât în relația pe care acesta o are cu adevărul. Deconstrucția oricărui mit este o formă de disoluție a încrederii, de anulare a orientării pe care acesta o aduce în conștiința unei lumi.

Spiritul științific își va fi epuizat demult posibilitățile înainte de a-și constata limitele. Asemenea oricărui mod uman de-a fi, știința a căzut pradă unui comportament birocratic, generându-și armatele ce riscă să-i continue nefiresc anumite speranțe.

Esența religiei stă în caracterul ei de mediu ordonator pentru existența vieții sociale. Importanța Divinității este dată de rolul ei de criteriu universal de raportare, punct de pornire pentru orice judecată posibilă. Cercetarea oricărei religii ar trebuie să pornească de la caracterul ei de cosmogonie, abia începând de aici fiind posibilă orice lume.

Civilizația tinde să fie doar o tehnică de supraviețuire în absența culturii.

O epocă depinde în egală măsură de setul ideilor ce-i alcătuiesc fundamentele și de tipul de sensibilitate căreia îi dă naștere.

Atenuarea speranței în lumea de dincolo explică zbuciumul nostru pentru epuizarea întregului spectru al posibilului existenței noastre, trăirea tuturor plăcerilor posibile. Cum nu mai suntem orientați în vederea a ceea ce ar putea să urmeze (nici măcar perspectiva pe care istoria ar putea s-o arunce asupra viitorului nu ne mai interesează), concentrarea asupra propriei persoane pare singura soluție logică. Absența transcendenței tinde să fie la fel de expresivă precum prezența ei.

Sâmburele de religiozitate rămas ascuns în sufletul meu scoate la iveală tentația mărturisirii prin intermediul scrisului. Deocamdată însă acest patos nu a reușit să se atingă de păcatele fundamentale.

Spaima de neant poate fi productivă, determinând efortul de-a zgâria suprafața existenței într-o fugă disperată după semne ale trecerii tale.

Diferența dintre civilizația occidentală și restul modurilor umane de-a lumi s-ar putea să fie dată de centrarea asupra eului, pe care aceasta o practică până și în raporturile cu Divinitatea. Ceea ce ar însemna că postmoderniștii au dreptate: eul este un construct cultural; chiar simbolul unei culturi. Altfel spus, cultura occidentală este una „ego-istă”; sau egolatră.

În mod paradoxal pentru mentalitatea occidentală, războaiele religioase constituie una din modalitățile de luare în serios a religiei, de accedere la sensul ei tare.

Eficiența socială a unei concepții ține în bună măsură de credința cu care este investită, deoarece principalul ei rol este cel de-a stabiliza fundamentul pentru o înțelegere posibilă a lumii. Ținem la tradiție și la credințe deoarece ele ne-au asigurat modul nostru de inserție în existență, deschizând una sau alta din posibilitățile de-a înțelege. Pentru a depăși aceste dimensiuni naționale sau comunitare trebuie să ne fie accesibilă mutarea într-o altă modalitate a înțelegerii, adică să ne fie accesibilă o altă lume. Naționalismul și manifestările similare lui sunt în primul rând poziții de apărare a ceea ce figurează, în rândul adepților săi, ca ultima redută a identității. Pe fond, aspirația către diversitate și apărea modului tradițional de-a fi au un aspect de egală îndreptățire, ambele fiind modalități ale alegerii de sine. Pentru unele persoane naționalismul poate să reprezinte o modalitate de salvare din angoasa generată de necunoscutul altor culturi, salvarea propriei lumi fiind tot una cu salvarea identității.

Marele avantaj al credinței îl constituie donarea unui teren ferm, a unui punct de pornire stabil pentru a înțelege lumea. Cel căruia îi este accesibilă capătă ca prin minune o perspectivă ce-i conferă avantajul unor certitudini, beneficiind astfel de un ceva pentru care altminteri i-ar trebui poate întreaga viață pentru a-l dobândi.

Deprinsă cu comoditățile credinței, mintea omenească riscă să cadă lesne pradă primei ideologii care i se prezintă sub chipul unui discurs coerent, în momentele în care credința este discreditată de științe.

Imagine preluată de pe http://openparachute.wordpress.com/2012/06/28/scientific-knowedge-should-trump-belief/ 

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site