Despre sensurile democrației la români

Propun un sens posibil pentru a interpreta ceea ce se petrece: încercare asupra democrației, ea survenind pe fondul concentrării democrației predominant pe o dimensiunii a pieții, consumul.

Cred că trebuie să luăm în considerare și posibilitatea ca românii să fi săturat deja de ceea ce n-au apucat să guste pe deplin: democrația. Ceea ce vreau să sugerez este o reluarea a ceea ce am afirmat insistent în cartea Omul societății de consum. În așteptarea unei noi ideologii: consumul este dimensiunea democrației cea mai intens prizată de români, în funcție de ea trebuind să gândim de fapt toate mecanismele sociale. Suplimentar, este vorba de o dorință de consum modulată de idealurile egalitare comuniste, nivelul  de consum al  altor cetățeni fiind cel puțin la fel de preocupant precum posibilitățile proprii.

Românii nu doresc atât democrația, cât consumul pe care ea pare să-l aducă cu sine.

După ce accesul la sensul material al democrației, consumul, a fost parțial blocat de venirea crizei, este posibil ca majoritatea cetățenilor să fie dispusă la sacrificarea libertăților democratice pe altarul unor promisiuni de mai bine (adică de o sporire a consumului). Consumul cu orice preț pare a fi deviza majorității, politicul încercând o transformare a instituțiilor statului în acest sens. Marea problemă a acestui tip de mișcare este că mai întâi va trebui plătit prețul; ulterior, absența posibilităților concrete de consum va fi camuflată după forme diferite de circ.

Să ne întrebăm sincer dacă nu cumva trăim momentul în care românii doresc o altă formă de organizare socială și statală. Cum a fi de partea regulilor nu constituie o posibilitate acceptată, ea fiind asociată automat cu a fi de partea cuiva, posibilitățile de manifestare liberă ne sunt limitate, fiind reduși în bună măsură la statutul de spectatori ai unei piese al cărei scenariu ne este necunoscut. Să privim însă lucrurile și dintr-o altă perspectivă: poate că politicienii actuali nu acționează mânați de interesele personale, ci în virtutea unei anume forme a instinctului politic ce le spune că românii așteaptă altceva decât democrație; sau cel puțin o formă particulară de democrație, fiind încă pradă celui de-al doilea vis al președintelui de onoare al PSD: democrația originală.[1]

Cum n-avem o tradiție democratică, nu putem vorbi de existența unor instincte democratice la care am putea face apel. Ne rămân la îndemână doar câteva forme de inflamare pe fond emoțional; ceea ce înseamnă a juca după regulile stabilite de ei. Reacțiile timide pentru apărarea mecanismelor democratice sunt atât efectul unor abordări raționale cât și răspunsul față de temerile profunde ale unor categorii de persoane față de apropierea neo-comunismului.

S-ar putea ca referendumul să fie cu mult mai mult decât acceptarea uneia sau alteia din persoane pentru funcția de Președinte, în joc fiind chiar modul în care românii se raportează la democrație. Tema referendumului pare să o constituie sensurile democrației la români.



[1] Primul vis fiind cel al comunismului cu față umană, adică o variantă românească de perestroika. De fapt, este posibil ca de fiecare dată în discuție să fie același vis (cel puțin din punctul de vedere al transpunerii lui în societate), doar numele fiind adaptate la cerințele pieții.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site