Despre talibanizarea României

Constat cu tristețe că actuala bătălie politică conduce la un soi de talibanizare politică a populației României, respectiv la împărțirea majorității în două tabere radical opuse și lipsite de canale de comunicare reciprocă. Cum lupta este puternic ideologizată și încărcată de triggeri emoționali de ambele părți, riscul alunecării în una din tabere este destul de ridicat, el neținând cont de clasicele variabilele demografice. Astfel că în egală măsură îi cad victime intelectuali (îi vedem exercitându-și abilitățile argumentative în discursuri sau pseudo-discursuri desfășurate în sprijinul uneia sau alteia din tabere), funcționari, muncitori, țărani, casnice sau pensionari. Altfel spus, acest risc este în vecinătatea fiecăruia din noi, putând deveni vizibil în comportamentele noastre sau ale prietenilor.

Contextul este atât de puternic politizat încât el nu mai permite discursuri neutre politic, căzându-i victime, spre exemplu, atât abordarea deontologică a doctoratului lui Ponta (aruncat de la început în dezbatere ca armă politică) cât și discuțiile despre normalitatea instituțională. În acest cadru nu mai avem acces la poziția neutră, orice critică fiind utilizată de una sau alta din tabere în favoarea ei sau împotriva adversarilor. Ceea ce echivalează cu anularea dreptului la normalitate, cu desființarea posibilității unui punct de vedere moral sau social care să nu capete eticheta „băsist” sau „usl-ist”.

Reușita politicienilor o constituie zilele acestea hiperpolitizarea societății, cu intenția clară de anulare a oricărei abordări neutre de tip societatea civilă. Bănuiesc că apogeul îl va constitui politizarea discursului religios (dacă nu cumva s-a întâmplat deja), ambele tabere urmând să-l invoce pe Dumnezeu de partea lor.

Riscul este atât de mare încât fiecare din noi, într-un moment sau altul, putem să-i cădem pradă, dând frâu nervozităților iscate de alunecarea dezbaterii politice într-o dimensiune a conflictului total, adică în vecinătatea transformării lui într-un război social. Știm că am devenit talibani în momentul în care, uitând că politica nu este un scop, ci doar un mijloc, adoptăm poziții radicale, chiar cu riscul ruperii unora din relațiile sociale care definesc normalitatea noastră.

Suplimentar, căldura verii nu face bine dezbaterii politice, argumentele (sau lipsa lor) transformându-se rapid în insulte și înjurături sau alunecând lesne în pumni. Până la confruntări în stradă pare să nu mai fie mult. Bănuiesc că lupte domestice sunt deja în plină desfășurare.

Cum va arăta societate românească după toată această investire masivă a majorității în una sau alta din taberele politice?

Dacă oamenii căzuți în plasa ideologică a USL au cel puțin șansa să se simtă reprezentanți în oricare variantă, rămânându-le cel puțin Guvernul pentru a se simți salvați (frustrarea mai mare fiind a politicienilor care nu ar accede astfel la puterea totală), cetățenii ademeniți de discursurile lui Băsescu și ale PDL vor suferi adevărate traume în varianta demiterii Președintelui, ajungând să se simtă străini la ei acasă. Posibila îndepărtare de Uniunea Europeană (cu sau fără vina USL) va accentua fractura socială, acuzarea politicienilor riscând să ia rapid chipul învinovățirii celor care i-au votat.

Acceptarea oricărui din rezultate va fi limitată, diluându-se astfel legitimitatea politicului și, ceea ce este mai grav, ceva din capitalul social.

În mod clar politicienii noștri, de toate culorile, ne-au adus într-o lose lose situation. Altfel spus, orice am face vom pierde; adică am pierdut deja.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Răspunsuri

  1. Cristina Dobreanu spune:

    Chestia asta cu neutralitatea mi se pare de o comoditate crasa, e refugiul celor care nu au curajul unui discernamant sanatos care te obliga sa alegi.Nu poti sa ai atitudini neutre cand ai in fata tavalugul USL care de 2 luni incoace face orice sa-si anexeze insitutiile statului, nu mai conteaza nimic, nici UE, nici noi. Nu va dau frisoane la nivelul epidermei, panourile electorale prin care USL cheama lumea sa voteze Da pentru demiterea Presedintelui.?Nu vedeti ce mijloace comuniste folosesc, cum se adreseaza exclusiv unei mase sarace, speculandu-i frustarile? Sunt sinistri! Probabil ca in 90 cand minerii plantau panselute, erau si pe atunci unii care-si permiteau luxul neangajant al neutralitatii.
    Cand ai in fata USL-ul care adopta mijloacele comuniste de manipulare de parca s-ar afla intr=o tara din lumea a treia, cand vezi ca USL ia cu japca institutiile statului si sfideaza halucinant luarile de pozitie ale liderilor europeni, nu vi se ridica parul pe spate? mai e loc in situatii din astea de atitudini caldicele, nepolarizate? Intre Basescu si Crin Antonescu cum sa nu fie o polarizare? Diferenta este transanta, radicala. E o lupta, se aleg apele, vom continua drumul statului de drept, cu o justitie independenta, cu o ordine constitutionala, sau vom deveni o tara conolizata de gastile mafiote?
    Cum sa fii netru, cum sa nu existe o tensiune polarizanta intre Antena 3 si B1 TV.?Prin atitudinile retalivizante, neutre, riscul care ne paste este sa nu mai avem alternative, sa avem o singura Romanie, Romania Antena3. O perspectiva de cosmar.

  2. viorelrotila spune:

    Parțial aș tinde să fiu de acord. Ați ratat însă cealaltă față a monedei: gugumăniile și indiferența PDL. Îmi amintesc de un președinte indiferent față de statul social prevăzut de Constituție (suplimentar, considerat o valoarea a U.E.) și care a introdus practica dictaturii majorității parlamentare, anulând orice exercițiu al dialogului.
    Pot fi de acord cu un grad mai mare de independență a justiției în timpul președintelui suspendat. Însă nu pot să trec cu vedere faptul că justiția a acționat totuși deseori preferențial, „ratând” o bună parte din apropiații președintelui.
    A face din cei schimbați de la putere eroi înseamnă a rata abordarea critică față de ceea ce înseamnă Puterea, indiferent cine o exercită.
    Nu-mi ascund neîncrederea în Antonescu și în Ponta. Trebuie însă să accept că în cazul lor este vorba de o judecată inductivă, ce pornește de la câteva gesturi (e drept, suficient de grave), în timp ce în cazul lui Băsescu este vorba mai curând de o analiză a ceea ce am văzut că s-a întâmplat. Cel mai mult mă deranjează faptul că sunt nevoit să aleg între ei, fiind pus iarăși în situația din 2000.
    „Tăvălugul USL”, de care vorbiți, este în bună măsură creația lui Băsescu: după ce „a guvernat” alături de fiecare dintre ei a reușit să-i coalizeze împotriva sa și a PDL în detrimentul țării. Suplimentar, reușita USL-ului este datorată inclusiv UDMR-ului și UNPR-ului, cei pe care Băsescu – PDL i-au învățat cum să reușească astfel de acțiuni radicale. Să ne amintim în acest sens de frontul comun pe care l-au creat împreună atunci când au modificat pachetele de prevederi legale ce vizau legislația muncii, desființând astfel de facto statul social (reamintesc, prevăzut în Constituție); ceea ce înseamnă că tot de lovitură de stat a fost vorba.
    Ce vreau să spun este că nu sunt niciunii atât de răi sau atât de buni pe cât vor să ne facă să credem. Bănuiesc că ei reflectă cumva modul de-a fi al întregii nații.
    Am sperat însă că odată cu evenimentele din ianuarie se va contura un curent suficient de puternic al societății civile care să forțeze o schimbare la nivelul politicienilor. Însă puterea s-a străduit să minimalizeze importanța protestelor în timp ce opoziția a încercat să le confiște. Semn că nici la nivelul societății civile nu suntem suficient de închegați pentru a avea mari speranțe.
    Nu am vorbit de „neutralitate” și cu atât mai puțin am fost mânat de „comoditate”. Personal am avut în vedere mai curând nevoia de măsură în atitudinile noastre politice, lăsând posibilitatea unei înțelegeri reciproce. Trăim o excesivă polarizare stânga-dreapta (ideologic vorbind, ambele tabere fiind mai curând legate de interese de grup decât de aderențe ideologice), ce riscă să infesteze și spațiile personale. De oricare parte ne-am situa trebuie să acceptăm faptul că în tabăra opusă sunt tot oameni, poate la fel de buni și la fel de răi cu cei din tabăra la care aderăm fiecare dintre noi. Am cunoscut oameni onești și destule pramatii în ambele tabere (poate doar accidental mai mulți în una decât în alta); motiv pentru care nu mă pot angrena într-o acțiune de demonizare a adversarului de partea nimănui. De ambele părți sunt oameni cu care trebuie să găsim căi de-a trăi împreună și după 29 iulie sau după alegerile din toamnă.
    În același timp, mărturisesc că sunt tentat de fiecare dată să susțin opoziția, pentru ca puterea să n-o ia razna (și fiecare putere face acest lucru în mod inevitabil). Cum însă actuala opoziție nu a reușit să șteargă amintirea a ceea ce a făcut când era la putere (așa cum nici actuala putere nu mi-a anulat amintirile despre gesturile despotice pe care le-a făcut când a mai fost la guvernare), recunosc că sunt într-o oarecare încurcătură în ceea ce privește decizia unei alegeri.
    Motiv pentru care tind către formula unui referendum invalidat, care ar însemna o dublă lecție: pentru Băsescu, că nu mai are suficientă încredere din partea poporului (situația ce i-ar mai putea pondera din excese), și pentru actuala putere, arătându-i că populația nu susține măsurile antidemocratice și că este nevoie urgentă de o schimbare în rândul lor. Altfel spus, dacă ambele tabere pierd, noi vom avea șansa să câștigăm ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>