Doru Căstăian: Despre ce ne apropie și ce ne desparte

Aceste rânduri reprezintă o recomandare de lectură centrată pe evidențierea câtorva dintre ideile/pozițiile prezentate de autor, cu care rezonez. Cu alte cuvinte, nu-mi propun o abordare critică exhaustivă a afirmațiilor și argumentelor autorului, ci doar prezentarea câtorva dintre aspectele care mi-au stârnit atenția în mod deosebit, cu speranța că ele ar putea genera un impuls suplimentar în favoarea deciziei de a citi această carte.

despre-ce-ne-apropie-și-ce-ne-desparte-192-7938

Cartea este o colecție de articole, a căror aranjare reușește să proiecteze tonul unei abordări unitare. Cred că există două explicații cauzale pentru alegerea temelor pe care le tratează: cărțile citite (evenimentele editoriale din perioada scrierii articolelor, la care se adaugă conexiunile în rețea către alte cărți publicate, cerute de temă) și evenimentele sociale specifice perioadei. Ambele reușesc că să scoată textele din zona „literei moarte”, specifică abordărilor intelectuale situate la distanță de preocupările contemporane, situându-le într-o zonă a gândirii vii, aplecată către temele aflate pe ordinea de zi a agendei publice.[1]

Textul cărții scoate la iveală o „deficiență” majoră a autorului: îi lipsește otrava pe care alți scriitor, de stânga sau de dreapta, o aruncă în adversari, dorind să-i desființeze. În rândurile lui D. Căstăian poate fi zărit respectul pentru argumentele oponentului, sesizarea importanței pe care unele dintre ele o au în conturarea propriului gând, nevoia de-a avea un partener de dialog. În structura cărții această poziție este vizibilă (aproape ca un strigăt) în Anexa ce redă câteva eseuri scrise de Andrada Ilisan, situate la o distanță semnificativă față de perspectivele autorului.

Comparativ cu tendința curentului intelectual dominant, autorul nu scrie ca și cum ar avea veșnic de plătit o poliță pentru posibilitățile pe care timpul politic în care și-au derulat copilăria i le-au răpit. Cu alte cuvinte, nu se situează în zona „ideologiei apofatice a Humanitas”[2], definită de cărțile pe care această editură a evitat să le publice de-a lungul anilor. În contextul în care mainstreamul intelectual a reușit uneori să atingă unele excese ale ideologiei pe care o contestă, consider reconfortantă aceasta ieșire din zona cultivării urii față de trecutul recent. Prin pozițiile adoptate, autorul reușește sa evite relativismul ideologic și moral, lăsând loc diversității. El cultivă neliniști în loc de convingeri, făcând astfel loc posibilității de apariție a multiplelor fațete ale realității.

Autorul practică ieșirea din zona epuizării întregii energii în contrazicere / desființarea părții adverse, generând deschiderea către un alt spectru al posibilităților. El propune în majoritatea cazurilor soluția de mijloc, compromisul care face posibilă existența împreună.[3] În spiritul acestui demers, D. Căstăian evită căderea în extremele ce par justificate de necesitatea echilibrării metaforice a situației (care sfârșesc deseori prin a deveni argumente ideologice). Abandonului într-o liniștitoare perspectivă culturalo-ideologică îi preferă neliniștea creată de încrederea în știință, combinată cu conștientizarea limitelor ei. Propune ca soluție cunoașterea științifică, fără a face din ea ideologie. Caută soluții pentru noua umanitate, la fel de necesară prezentului și viitorului, admițând nedumerirea onestă față de ce ne rezervă viitorul. Relevantă este combinația dintre asumarea perspectivei darwiniste asupra lumii și respectul arătat rostului religiilor.

D. Căstăian sugerează sfârșitul eficienței sociale a religiei (cel puțin raportat la rolul ei anterior) prin intermediul restului, a secundarului care devine principal: încercarea religiei de-a explica lumea fără rest eșuează treptat, concomitent cu creșterea continuă a restului (Castaian îl numește balast) ce nu mai poate fi integrat în mașinăria de generare a sensului pe care o constituie religia. Simplificând excesiv, propun formula: cu cât mai mult rest cu atât mai puțină religie. Această simplificare are mai curând un rol metaforic de moment: religia creștină se afla într-o continuă încercare de-a îngloba resturile aflate într-o continuă creștere că urmare a descătușării energiilor creative omenești. În același timp însă, asemenea unei reacții nucleare în lanț, bazată pe auto-amplificare, mecanismele de generare a restului sunt într-o continuă expansiune, ele scăpând controlului religiei încă de acum câteva secole. Dialectica parte integrată – rest tinde să-și schimbe deja structura, ceea ce figura anterior în zona restului, a periferiei, având acum o situare centrală. La ora actuală religia tinde să fie situată în zona restului inexplicabil al lumii actuale, partea integrată fiind constituită de explicațiile științifice. Nu putem fi însă siguri dacă ne aflăm la capătul acestui proces.

Rândurile cărții fac din autor un partizan al devenirii, un loc important ocupându-l conștientizarea strategiilor pe care umanitatea le-a adoptat de-a lungul timpului pentru administrarea devenirii. În planul soluțiilor propuse de umanitate de-a lungul istoriei pe primul loc situează religia creștină, care a încercat o stabilizare forțată a ceea ce este de neoprit: continua reașezare a sensurilor prin intermediul cărora oamenii se înțeleg pe sine.

D. Căstăian pledează pentru unele instrumente utile gândirii critice, cum ar fi îndoiala privind obiectivitatea propriei poziții, distribuția statistică a prostiei în cadrul grupurilor dispuse antagonic, răbdarea de-a asculta argumentele oponentului.

Ideile așezate în rândurile cărții mă determină să-i privesc cu mai multă îngăduință pe cei din jur în timp ce le parcurg, adică cel puțin atâta timp cât uitarea nu-mi lasă libere din nou porniri cultivate în vreo 50 de ani de centrare pe existența individuală.

  Contextul cărții îl reprezintă omul privit prin filtrele furnizate de evenimentele editoriale din ultimul deceniu. Cărțile citite / traduse / comentate oferă ocazia meditației pe câteva teme existențiale. Cartea are la baza articole prilejuite, majoritatea, de combinația dintre evenimente editoriale naționale și evenimentele mentale pe care lectura acelor cărți i le-au determinat. Autorul asumă cu onestitate preluările culturale, făcând transparent procesul de naștere a perspectivelor asupra lumii prin recurs la ideile descoperite în cărțile citite. Comunitatea  cărturarilor este punctul de sprijin pentru perspectiva sa critică asupra ambelor extreme.

[1] Deoarece prețuiesc acest sens al filosofiei, admit că interpretarea mea poate fi excesiv de subiectivă.

[2] Formula este o exagerare cu rol metaforic, menită să atragă atenția asupra câtorva nuanțe ideologice ale acestei edituri, conturate de refuzul publicării autorilor de stânga. Pentru a fi corect înțeles, precizez că m-am bucurat de-a lungul anilor de multe cărți publicate la această editură. Cu alte cuvinte, aprecierea a ceea ce este (a publicat Editura Humanitas) nu mă împiedică să sesizez ceea ce lipsește (în mod intenționat).

[3] Pentru că riscăm să cădem cel mai adesea pe interpretarea sensului negativ al compromisului, cea care generează compromiterea, este relevant faptul că Doru Căstăian a tradus în limba română cartea lui Alin Fumurescu, Compromisul. O istorie politică și filozofică, Humanitas, 2019. Personal o văd ca o încercare de a schimba mentalitățile caracterizate de tendința absolutizării punctului de vedere propriu/al grupului de apartenență, care văd o pierdere în renunțarea la unele din pretențiile proprii, o lașitate în stabilirea prin negociere a unor locuri comune de întâlnire.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site