In memoriam Sergiu Tofan

O bună parte din imaginile video păstrate cu regretatul Sergiu Tofan sunt de la lansarea unora dintre cărțile mele. Evident că nu meritam toate cuvintele de apreciere pe care domnul profesor mi le-a adresat, la acel moment simțindu-mă doar măgulit. Mai târziu am început să înțeleg efectul pe care această atitudine a domniei sale l-a avut la distanță: întărirea preocupării pentru studiu. Ele au fost mai curând un elogiu la adresa pasiunii pentru filozofie, stimulând astfel cercetarea ei.

Interesele de cercetare ale domnului profesor Sergiu Tofan din ultima perioadă a vieții  domniei sale au coincis cu preocupările mele de studiu din acea perioadă. Este vorba de filosofia existențialistă franceză, cu un accent deosebit pe gândirea lui Albert Camus, și de pasiunea pentru Martin Heidegger. A fost o formă de apropiere spirituală între noi, lipsită de prea multe cuvinte adresate reciproc, dar plină de conținut în privința exprimării scrise.

Am învățat de la domnul profesor Sergiu Tofan că filosofia nu înseamnă doar studiul filosofilor și al temelor filosofice, ci și implicarea socială în viața comunității. Este vorba de o aparentă schizofrenie a celui preocupat de filosofie,  acesta fiind prizonier al acțiunilor desfășurate în două straturi diferite ale existenței. Cele două direcții de preocupare se reconciliază reciproc într-o modalitate aparte, pe care-o constituie o anume formă de-a gândi rolul social al filosofului, asumându-și atât reflecția asupra trecutului și a viitorului cât și meditația asupra prezentului, dublată de forme tipice de acțiune.

Am învățat de asemenea de la domnia sa ce înseamnă a trăi în domeniul gândirii filosofice, ca formă esențial diferită față de a face carieră într-un stil sau altul de gândire. Domnul profesor Sergiu Tofan a traversat de-a lungul existenței mai multe domenii ale filosofiei, în fiecare dintre ele preocupările fiind dublate de pasiunea studiului și de trăirea într-o manieră personală a temelor de meditație.

Sugerez astfel deslușirea sensului existenței gânditorului Sergiu Tofan într-o paradigmă mult mai apropiată de filosofia antică, în cadrul căreia filosofia înseamnă nu doar un stil de reflecție, ci o formă de a trăi (și a muri) în acord cu propriul mod de-a vedea lumea. Este o formă de fidelitate a intelectualului față de propriile-i idei, extrem de rar întâlnită astăzi, ce are valoarea unui model social.

Domnul Sergiu Tofan continuă să existe prin ceea ce a lăsat în această lumea: urmașii fizici și spirituali precum și cărțile domniei sale. Asistăm uneori la întâlnirea acestor linii de continuitatea. Comemorarea este un moment de acest gen. Îmi amintesc că am zărit de curând un alt chip al acestei reîntregiri sub forma unor urmași spirituali ai domniei sale care cărau, plini de transpirație, biblioteca semnificativă pe care a lăsat-o Universității. Efortul fizic era de fapt un simbol al efortului intelectual pe care domnul Sergiu Tofan i-a învățat să-l facă, el dezvăluind esența unui mod de-a exista: gravitând în jurul cărților și al conținutului lor ideatic.

Nu am competențe teologice, asemenea regretatului Sergiu Tofan, motiv pentru care nu pot prezenta idei relevante privind rostul religios al acestei comemorări. Las asta în seama celor pricepuți la deslușirea acestor taine. Am însă îndrăzneala de-a asuma o interpretare laică a sensului amintirii acestui om, aceasta concentrându-se în jurul importanței celui care-a fost Sergiu Tofan pentru noi. Cred că a-l comemora este un moment este plin de semnificație pentru o întreagă comunitate, ea celebrându-și astăzi unul dintre membrii care s-au străduit să-i dea un chip, o identitate intelectuală, prin intermediul căreia să participe la justificarea existenței ei prezente și viitoare.

Într-o modalitate egoistă poate, comemorând importanța existenței și gândirii domnului Sergiu Tofan încercăm să ne dumirim asupra propriilor rosturi. Descoperim astfel că principala componentă a „supraviețuirii intelectuale” o constituie mai curând cei cărora reușim să le transferăm câte ceva din noi și măsura în care participăm cu propriile idei la existența comunitară. Constat cu tristețe că nu am conturată niciuna din aceste dimensiuni. În sine, constatarea poate avea o semnificație pozitivă, generând contextul necesar pentru o reorientare a modului de-a fi. Relația cu comunitatea ar trebui să fie însă una permanentă, axată pe posibilitățile prezentului, deoarece nu știm niciodată ce ne poate oferi viitorul.

Am învățat de la regretatul Sergiu Tofan că moartea poate surveni oricând, întâlnirea cu ea trebuind să fie pregătită din timpul vieții. Moartea este inevitabil a noastră, permițând chiar un grad de libertate față de survenirea ei. Exercitarea acestei forme a libertății presupune voință, făcând să se vadă valoarea atașamentul omului față de ideile sale.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>