Despre morală, sex, discurs și freudo-capitalism în contemporaneitate

În ordinea emoțiilor, care ne orientează existența cotidiană, dorința sexuală este prioritară. Nuditatea vremii (de fapt, gradul în care este promovată nuditatea în aceste timpuri) atrage după sine accentuarea poftelor. Abundența de imagini tinde să disipeze eforturile de autocontrol. Ceea ce nu ne împiedică să generăm o realitate paradoxală: dorințele sexuale sunt cel mai culpabilizat set de emoții.[1] Domeniul pare a fi intens dominat de culpă, societatea fiind neostoită în a genera noi motive de sancțiune.

Într-un context discursiv (ideologic) mai curând opresiv, dorințele sexuale tind să contureze o lume paralelă, în care imaginația este principalul artizan al regulilor. Sub imperiul ei iau naștere imagini și forme care depășesc posibilitățile imediate de autocontrol, forțând orientări contrare normelor. Fantezii ce par de neoprit, născute sub presiunea a ceea ce natura a sădit în noi. Un întreg domeniu al existenței personale care mai curând te are decât îl posezi. Raportat la sex, rațiunea este deseori un apendice, incapabil să aplice modelele de autonomie prestabilite, singurele respectate fiind cele legate direct de comportamentul sexual. Discursul despre sex este în fond libertatea de-a vorbi despre firescul unor nevoi, asupra cărora morala și-a așezat amprenta.[2]

Sexul este, în esența sa, o zonă lipsită de politică (singura legătură fiind una a similitudinii, respectiv cu cea mai veche profesie din lume), dar care necesită însă alianțe și strategii. Dorința de control își trage seva și din această regiune, ea trăgând politicul către dimensiunea erotică. Pentru a înțelege distanța dintre morală și dorințe să ne imaginăm că până și cea mai convingătoare figură a seriozității ascunde în spatele ei continui oscilații  între a da curs pornirilor și asumarea deciziilor (proprii sau ale societății), că excesul de seriozitate ar putea fi masca pe care lupta internă dintre dorințe, putințe și morală o așterne pe chipul individului.

Accesul la virtute este, de regulă, invers proporțional cu presiunea generată de dorințele proprii. Discursul plin de restricții morale este susținut în această regiune a socialului în special de cei cărora natura nu le dă ghes, de cei cărora invidia le-a reconfigurat deja dorințele sub forma intransigenței față de alții și de cei care trăiesc doar amintirea propriilor dorințe. O zonă a concurenței dintre cei ce vor și pot și cei aflați într-o relație problematică cu propriile dorințe. Legislația reflectă cu asupra de măsură această situație, bucăți întregi din marketingul celei mai vechi profesii din lume, cvasi-prezente pe scena publică, fiind dublate de acerbe (și pretins moralizatoare) interdicții vizând libertățile sexuale. Analizând în oglindă sursele de excitație și interdicțiile am putea spune că e o chestiune de dresaj, sexualitatea, principalul subiect al acestui experiment, fiind orientată către alte trasee sociale decât cele ce țin de relația natural-social dezvoltată în cadrele anterioare ale normalității sociale.

Într-o abordare antropologică sexul este întâlnirea a două genuri cu orientări și așteptări diferite față de sex: pentru unul sexul este plăcere, partenerul tinzând să devină un obiect al plăcerii, în timp ce pentru celălalt sexul este un instrument care oferă protecție și alte plăceri. Ambele genuri de parteneri cad însă pradă ideologiilor contemporane, poziționându-se și tinzând să trăiască conform categoriilor impuse în mod cvasi-oficial.

Spaima de-a nu fi dorit ne aruncă în brațele liniștitoarei căsătorii. Sensul dramelor conjugale derivă din încălcarea acestei promisiuni implicite de liniște. Căsătoria rămâne o artă a compromisului dintre tendințe sexuale diferite, recodificate la nivel discursiv prin intermediul diferitelor valori la care vor să pară că aderă fiecare din membrii cuplului. Culpabilizarea celuilalt pentru propriile-i dorințe sau pentru absența acestora, pentru fanteziile sale sau pentru lipsa lor, pentru orientarea către propria-i natură ori pentru căderea la nivelul impersonalului se, face parte din tabloul cvasi-obligatoriu al oricărui mariaj. Cu cât mai mare este presiunea marketingului social pentru căsătorie cu atât mai mari sunt dificultățile acesteia. Imaginile de armonie, de liniște în doi pe care tinde să le promoveze orice cuplul pentru a părea și a-și părea sieși asemenea celorlalți, pentru a afirma aderarea la ceea ce societatea consideră o valoarea, contribuie la menținerea aparenței. Asta explică parțial derapajele instituției numită familie, manifestate printr-o creșterea accentuată a divorțialității.

Copiii, teama de singurătate și senzația aderenței la ideal sunt singurele variabile cu adevărat importante în această instituție socială ce aduce cu sine o sărăcire a libertății fiecărui din parteneri de dragul unui altceva ce se lasă adeseori îndelung așteptat. Deseori romantismul unor morminte alăturate, oftaturile stârnite de cuplurile de bătrâni ce se țin de mână ascund, în egală măsură, amintirea unor perioade în care și-au fost singurul sprijin unul altuia și istoria unui război de guerilă ce a contribuit semnificativ la devansarea întâlnirii cu moartea cel puțin pentru unul din ei.

În contemporaneitate sexul este căzut la nivelul marketingului, fiind mai curând un instrument al acestuia decât o dimensiune a normalității individuale.[3] Deoarece dragostea pare a fi imposibilă fără consumul de bunuri, sexul tinde să fie, în mod simultan, o dimensiune importantă a dragostei și principalul activator al dorinței noastre de consum. Într-un discurs freudian am putea considera că „sexo-marketingul” contemporan tinde să scoată la iveală aspirația către refularea dorințelor sexuale în consum (în consumul de bunuri) ca o valoare esențială a societății de consum, adică a economiei de piață. Semn că freudo-marxismul a rămas doar o timidă încercare pe lângă succesul de care se bucură freudo-capitalismul.

Pentru aproape jumătate din omenire sexul tinde să facă parte din „capitalul individual”, putând fi: valorificat pe piață, utilizat ca monedă de schimb, investit strategic, utilizat progresiv pentru promovare, plasat în acțiuni (anumite tipuri de căsătorii) etc. În măsura în care se reușește generarea unor condiții de izolare, de embargo pentru „bunuri similare” (căsătoria și regulile conviețuirii în cuplu contribuind la reglementarea acestei „piețe”), raritatea „bunului” îi crește semnificativ valoarea de schimb. Evident, ecuația este valabilă atâta timp cât „cumpărătorul” nu realizează că asumarea unor riscuri (deseori materializate) îl poate pune în vecinătatea abundenței (fie ea mai curând imaginară), dispariția dependenței de un sigur furnizor părându-i o formă de eliberare.

Sexul vinde (adică participă în mod eficient la marketingul produselor și serviciilor) în măsura în care dorința sexuală este păstrată la o anumită intensitate. Motiv pentru care economia (capitalistă) de piață are aceleași interese cu cei care se înscriu în sistem ca furnizori de sex: raritatea și menținerea costurilor ridicate. Economia de piață se simte continuu amenințată de spaima unei satisfacții sexuale universale, motiv pentru care participă din plin la generarea și menținerea sistemului de interdicții, promovând asiduu tabu-uri, discursuri ce mențin libertatea (economico-socială) a unora dintre potențialii „furnizori” (discursul feminist ar putea constitui un exemplu) și contribuind la menținerea sistemului de reguli sociale (spre exemplu, apărând familia). De mărimea dorinței depinde participarea individului atât la consum cât și la producție, deoarece satisfacerea dorinței este condiționată de travaliul productiv.

Combinația dintre dorințele sexuale și setul de pulsiuni individuale ce vizează un mai bine personal generează o presiune „din interior” suficient de puternică asupra persoanei pentru ca aceasta să se înscrie pe traseele sociale prestabilite, adică pe un mod de-a fi ce combină în principal rolul de producător/participant la producție cu statutul de consumator. Cum este o formă de îngrădire a libertății din interior, individul este sfătuit s-o asume ca sine, ea neînscriindu-se în nici unul din mecanismele promovate de diferitele discursuri oficiale despre libertate. Libertatea omului contemporan tinde să fie limitată la libertatea de-a consuma, adică de-a alege din produsele care-i stau cumva în vecinătate, distanța fizică față de ele putând fi anulată de eforturile și descurcăreala-i proprie. Cum toate condiționările contemporane par ale sale,[4] este suficient ca mintea să-i fie ocupată (și avem pentru asta o întreagă industrie a divertismentului) pentru a-l menține în această opinie, acoperindu-i interogațiile despre libertate, pe care o anumită intuire a sinelui i le-ar putea declanșa, cu discursuri pline de aprecieri pentru libertatea de care se bucură.

În istoria contemporană a freudo-capitalismului a existat un moment de slăbiciune, un punct de cotitură în care întreaga ideologie s-a aflat pe marginea prăpastiei: mișcarea hippie. Periculozitatea extremă a acesteia pentru economia (capitalistă) de piață a fost generată de afectarea simultană a două dimensiuni esențiale pentru societatea de consum: sexul și consumul (plăcerea oferită de bunuri). Libertatea sexuală a adus cu sine riscul smulgerii sexului din circuitul consumului, satisfacerea dorinței (chiar dacă mai curând ideală) putând genera dispariția uneia din tensiunile esențiale pentru binomul producție-consum. Utilizarea drogurilor a provocat o daună suplimentară: acoperirea „artificială” a unei întregi zone a senzorialității ce aduce cu sine așteptări[5] împlinite în mod tradițional prin intermediul consumului. Liberalizarea sexului și compensarea plăcerilor de consum prin droguri reprezintă acum un coșmar al sistemului.[6] Discursurile „corecte politic” sunt inevitabil dogmatice la aceste capitole.

În acest domeniu întrebările îmi sunt mult mai importante decât convingerile. Ele sunt însă asezonate cu o discretă tendință critică față de pudibonderia afișată în discursul public, ce încearcă să acopere evidența unor comportamente aflate la celălalt capăt al ierarhiei oficiale: utilizarea sexului ca formă de afirmare și promovare socială, participarea cu nesaț la „discursul nonverbal” sexual ce pornește de la o vestimentație „pro-sexuală” (motivată pentru ceilalți de-o aparentă dorință a îmbrăcării pentru sine) și se închide cu un între set de gesturi cotidiene pline de sugestii amoroase, diferența radicală între atitudinea afirmată public (cel mai adesea doar verbal) față de tot ceea ce ține de viața sexuală și-o intimitate plină de zbucium sexual. Îmi este imposibil să nu observ disjuncția puternică între valorile afirmate și comportamente, pe care spațiul public tinde s-o perpetueze, ea fiind de fapt distanța dintre idealurile pe care le arătăm altora și realitățile la care participăm. Consider semnificativă această ambiguitate generată de aderarea oficială a individului la discursuri morale și participarea la „sexo-marketing”, adică aderența lui valorile „freudo-capitalismului”. Nu doresc să promovez vreo formă de liberalizare sexuală, ci doar să înțeleg care este adevărata schemă a normalității, întrebându-mă dacă nu cumva tocmai discursul zelos despre normalitate și adevăr este unul ce tinde să falsifice realitatea așteptărilor individuale firești.



[1] A contat și faptul că acestea aduc cu ele cea mai mare doză de agresivitate.

[2] Poate că tocmai restricțiile morale fac lucrurile să pară uneori mai urâte. În definitiv urâtul, asemenea răului, tinde să fie neantizat de morală.

[3] De altfel sexul, asemenea multor gesturi umane, este, în egală măsură, manifestarea unui comportament dobândit cultural și o formă de manifestare a naturii noastre.

[4] Din moment ce-i vin de undeva „din el”. Însă ele sunt generate într-o interioritate care de fapt nu-i mai aparține, acesta fiind unul din sensurile înstrăinării contemporane.

[5] Măsura în care aceste așteptări sunt generate de marketing necesită o abordare separată.

[6] Gradul ridicat de inculpare a activităților ce țin de droguri și sex în societatea contemporană ar putea fi explicat și prin teama pe care o trăiește societatea de consum față de efectele scăpării de sub control a acestora.

Imagine preluată de pe: http://www.cafegradiva.ro/2011_09_01_archive.html

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site