Credeți că s-a terminat?! Despre chipurile „noii normalități”

(Am scris acest text în urmă cu cca. o săptămână, așteptând să-i dau între timp o formă mai coerentă. Nu am reușit. Deoarece evenimentele se derulează rapid, îi dau drumul în această formă fragmentară.)

Credeți că ați văzut tot ce era de văzut? Cu tristețe vă anunț că surprizele nu s-au terminat. Reacțiile care ne vor uimi vor continua să se ivească. În tot spectrul politic și social. Ba uneori vom fi uimiți de propriile reacții, de ce vor scoate la iveală împrejurările din noi. În unele cazuri uimirea noastră va fi cauzată de propriile inadecvări la structura realității. În altele de reacțiile sociale imprevizibile.

Cauze

Încerc să indic câteva dintre cauzele care orientează modalitatea de a înțelege situația prin care trecem. Unele dintre ele ne pot ajuta să ne dăm seama de ce se întâmplă ceea ce vedem iar altele ne pot lămuri de ce tindem să înțelegem lucrurile în felul în care o facem.

Bătălia pentru resurse

Impactul pandemiei este distribuit asimetric în privința strategiilor de supraviețuire. Pentru persoanele cu resurse sănătatea ține de respectarea măsurilor de izolare și vaccinare. Inevitabil, ele vor sprijini toate acțiunile statului în această direcție, iertându-i guvernului majoritatea greșelilor. În cazul celor lipsiți de resurse cea mai mare amenințare asupra vieții nu o reprezintă virusul, ci absența resurselor necesare supraviețuirii. Izolarea socială determină o amenințare mult mai mare la adresa sănătății și vieții lor decât COVID-19. Poziționările anti- pot fi înțelese într-o măsură semnificativă din această perspectivă.

Pandemia aduce cu sine o criză economică. Perdanții caută soluții, încercând să-și recupereze pierderile pe seama oricui poate juca un astfel de rol. Pierderile sunt distribuite asimetric în rândul populației: unii înregistrează reducerea profitului sau chiar dispariția acestuia în timp ce suferința altora poate ajunge până la absența resurselor necesare supraviețuirii. Primii încearcă să-și recupereze pierderile pe seama salariaților sau a statului în timp ce pentru ultimii soluțiile sunt din ce în ce mai puține.

Inegalitatea socială

Impactul economic asimetric este rezultatul inegalităților sociale.[1] Ne temem să constatăm că trăim într-o societate din ce în ce mai intolerantă, tinzând să punem abaterile pe seama comportamentului celor „fără dinți”.

Iraționalitatea socială

Cu riscul de a supăra foarte multă lume cred că trăim într-o societate cu o doză în creștere de iraționalitate. Actuala criză socială accentuează, în mod firesc, o tendință pre-existentă.

Unele modalități de-a înțelege trebuie privite ca o consecință a deceniilor în care am înlocuit în școală teoria evoluționistă cu religia. Înțelegerea vaccinului are o dependență semnificativă de cunoașterea teoriei evoluționiste.

Anii de reforme continue a învățământului ce au dus la o golire de sens în multe zone. Pentru a oripila și mai mult dreapta, o parte a cauzelor trebuie căutată în acea orientare a școlii exclusiv către a scoate oameni buni pe piața muncii, considerând formarea umanistă un accesoriu inutil. În parte trăim efectul izgonirii filosofilor[2] din cetate, practicată, simbolică sau direct, în epoca Băsescu. Trebuie să înțelegem că dacă ne interesează doar contribuția oamenilor la profitul personal, la final vom sfârși prin a trăi efectele lipsurilor pe care noi le-am determinat.

De asemenea, este prețul alunecării majorității intelectualilor mainstream în zona religiei.Zăresc în ultimii ani ivindu-se o noua generație care promite să schimbe paradigma; nevoită să se miște în umbra marilor figuri, deocamdată are și ea doar încercări timide.

Locul ocupat de cunoaștere

Nu trebuie să ne mirăm că un popor educat în ultimii 30 de ani în spiritul minunilor și al înțelesurilor prefabricate așteaptă acum miracole și soluții simpliste. Ca societate în planul cunoașterii acum culegem ce am semănat. Avem o problemă cu valoarea prea mică acordată cunoașterii și neîncrederea sădită în ea. Dacă ne liniștește, asta se întâmplă în mai toată lumea. La noi diferă doza și terenul pe care a survenit. Suplimentar, este dificil să le vorbești despre limitele cunoașterii și precauțiile specifice lor oamenilor obișnuiți în a corela cunoașterea cu semne care nu-i sunt specifice: înavuțire, funcție etc.

Diferența dintre credințe

Putem fi de acord că la baza diferențelor evidente dintre reușita societăților occidentale și (ne)reușita noastră stă și o semnificativă diferență între credințe? Că înainte de a schimba ceva în mediul fizic în care ne petrecem existența trebuie să modificăm ceva în mediul mental, în care ne desfășurăm gândirea?

Fascinația alternativei

Pentru actorii fără voie ce joacă un scenariu trist (situația în care ne aflăm) sunt întotdeauna atractive scenariile alternative. Ca principiu, alternativa o reprezintă pentru noi toți starea de normalitate în care ne aflam înainte de pandemie. Doar soluțiile imaginate pentru această formă de restaurare diferă. La limită, există riscul să fim atrași de orice soluție care ne promite „raiul normalității”, indiferent de calitatea ei.

Idealuri imposibile

Nu cred că există soluții ideale, care să satisfacă pe toată lumea. Consensul va putea fi din ce în ce mai greu de atins. Procedura recomandată este una de control a pagubelor.

Chiar dacă în majoritatea cazurilor cred că raportarea la știință este soluția, trebuie să admit că menținerea în limitele cunoașterii științifice nu satisface așteptările sociale, putând distruge carierele politice. Noi, populația, nu ne raportăm la limita posibilului indicată de dovezile științifice, ci la idealurile bulelor noastre. Din moment ce așteptările noastre de la politicieni variază între neîncredere totală și forme de mesianism, dezamăgirea este inevitabilă. Incompetența politicienilor amplifică în mod firesc problemele și consecințele lor.

Efecte

Este drept că vaccinarea i-ar putea ajuta pe toți: atât pe cei cu resurse cât și pe cei lipsiți de mijloacele necesare supraviețurii. A-i face pe fiecare să înțeleagă asta nu-i deloc o sarcină ușoară într-o țară ca România. Deocamdată nu este clar că așa ceva este posibil.

Știu că nu ne prea place ce observăm acum la noi, ca societate. Însă, a încerca să ne izbăvim de această vină colectivă prin intermediul diferitelor vânători de vrăjitoare este parte a problemei, nu a soluției.

Ritualul sacrificial

Societatea păstrează în interstițiile ei câteva dintre formele specifice altor epoci. Din tradiția soluțiilor de ieșire din criză face parte și ritual sacrificial.[3]

Ritualurile sacrificiale reprezintă o formă de despovărare bazată pe culpabilizarea aleatorie. În cazul acestei strategii de disimulare a atenției, politicienii se concentrează pe identificarea unui țap ispășitor. Dacă reușesc să-l înghesuie în acest rol pe concurentul politic reușita le pare cu atât mai mare. În caz contrar există suficient de multe grupuri sociale ce pot juca acest rol: medicii par să fie în capul listei (opiniile unor cetățeni întâlnindu-se aici cu cele ale unora dintre politicieni[4]); sindicatele, salariile bugetarilor ori ale lucrătorilor de la metrou fac parte din același tablou. Nu cred însă că lista se va sfârși aici. In egala măsura, populația are nevoie de câte un vinovat. PSD, PNL, Bill Gates, sindicate etc. sunt competitori fără voie pentru acest rol.

Nu cred că de vină sunt zeii, extratereștrii sau alte entități. Suntem doar noi și nevoia noastră de a găsi o ieșire din această situație; în măsura în care este posibilă o ieșire.

Efecte ale izolării sociale

Deși pare paradoxal raportat la cele susținute în cazul cunoașterii, în ecuația reacțiilor inadecvate ar putea conta și faptul că oamenii nu (mai) sunt duși la biserică. Lipsa furnizorului de sens numit biserică afectează un număr semnificativ de cetățeni. Înainte de a aborda problema în termeni de obscurantism religios sau a altor judecăți marxiste, este bine să medităm la contribuția pe care biserica o are la ordonarea și liniștirea societății. Ea răspunde clar unor nevoi reale, indiferent de părerile unora dintre noi pe tema justeței soluțiilor. Din moment ce aceste nevoi rămân în bună măsură nesatisfăcute este firesc să ne așteptăm că se vor găsi rapid propuneri menite să umple dorința de sens. Tradiția ne indică în ce măsură ne putem încrede în vechile soluții, în timp ce noile variante nu știm încotro ne duc.

În discuție este și lupta pentru putere.

Aceasta criză este gestionată inadecvat. Dacă ne liniștește, nu cred că există undeva în lume reacții ideale. Asta nu ne împiedică însă să judecăm măsurile luate raportat la așteptări modelate după normalitate sau de alte propuneri existente pe piața ideilor. Suplimentar, prin inabilitatea sa de a comunica Guvernul amplifică criza.

Lupta pentru controlul soluției salvatoare, vaccinarea, poate fi lesne așezată în această perspectivă.[5] Culpabilizarea medicilor poate fi mai ușor înțeleasă în acest context.[6]

Teoriile conspirației

Suntem ființe care-si caută sensul existenței. Fiind continuu orientați către identificarea paternurilor (cauzale, în special), tindem să facem asta în toate împrejurările, acceptând extrem de greu ponderea pe care o joacă hazardul. Teoriile conspirației constituie surogate de patern.

În același timp, chiar dacă au o probabilitate mică, teoriile despre teoriile conspirației ar putea rata câteva din înțelegerile globale de acest tip. Nu ne este foarte clar dacă în această speță este necesară utilizarea unei forme de prudență specifică riscului, ce ar arăta de felul următor: este mai bine să credem în teoriile conspirației și să ne înșelăm, decât să nu credem în ele și să le fim victime. Personal acord o probabilitate foarte mică relevanței unui asemenea argument. Însă, ea nu este egală cu 0.

Ne putem aștepta în mod firesc că mulți oameni vor prefera să nege structura noii realități; mai ales dacă aceasta este exagerată prin tușe greșite.

——————————————————————————————

[1] Problema este parțial documentată în S.U.A.

[2] De fapt a filosofiei; unii filosofi au fost privilegiați în timp ce alții au întors spatele la timp acelui chip al dreptei.

[3] O priză facilă asupra acestui ritual este dată de scena sacrificării celui mai curat dintre tineri din filmul Burebista, ea fiind construită pe modelul simplificator-ideologic specific lui Sergiu Nicolaescu. Un acces mai subtil la acest ansamblul de comportamente mitice ne este mediat de Mircea Eliade.

[4] Acuzațiile publice la adresa tuturor medicilor din ATI și declarațiile ministrei muncii privind reducerea veniturilor medicilor fac parte din același tablou.

[5] Există o luptă în a utiliza beneficiul de imagine oferit de campania de vaccinare între trei poli: Președinte, premieri și ministrul sănătății, celui din urmă fiindu-i interzis accesul la această resursă (de altfel, această abordare face parte dintr-o serie mai largă de încercări ce vizează golirea de atribuțiile interesate a ministrului sănătății, lăsându-l doar cu responsabilitățile pentru ceea ce nu funcționează în sistemul sanitar. Utilizarea armatei, aflată în subordinea „comandatului suprem”, face parte din acest tablou.

Să nu ne imaginăm însă că ministrul sănătății stă degeaba, „focurile” aprinse pe tema vaccinării peste rând fiind cu greu stinse de tabăra adversă. Uneori prin recurs tot la un ritual sacrificial, în care armata a scăpat de fapt de cineva incomod. Amploarea vaccinărilor peste rând – ce ar putea fi de ordinul zecilor de mii – este de fapt unul dintre indicatorii nivelului inechității de care este capabil sistemul, respectiv al gradului de corupție. Ea nu vizează doar intrarea peste rând, ci și accesul privilegiat la vaccinurile Pfizer și Moderna, lăsând pentru muritorii de rând AstraZeneca. Dacă doriți să aveți o perspectivă asupra amplorii acestei probleme este suficient să comparați datele oficiale privind ponderea vaccinării salariaților din sănătate și numărul acestora, cu numărul indicat de o prezentare obiectivă la care lucrez împreună cu câțiva colegi aici (ea vizând până acum peste 59% din salariații din sănătate).

Deoarece sunt „ai lor” la putere (o bună parte a opoziției fiind, bănuiesc, lesne de prins la „oala cu smântână” a vaccinării peste rând), această inechitate majoră, ce sugerează existența unei clase de privilegiați, nu constituie o cauză de proteste pentru acea parte a societății civile capabile să se revolte pe asemenea teme.

[6] Există unele vinovății individuale, contestarea lor fiind o eroare. În egală măsură este eronată generalizarea acestei judecăți și incapacitatea de a discerne erorile sistemice existente, la baza celor din urmă stând incompetența decidenților politici.

You may also like...

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *