Draga mea,
Te îndemn să protestezi, pentru că asta am făcut și eu în repetate rânduri! Participarea la proteste, atunci când crezi în ele, ține de spiritul civic, contribuind la igiena societății. Protestatarii nu sunt gunoaie, așa cum ți s-a spus, ci oameni care încearcă să-și apere interesele și demnitatea.
Însă, te rog să ții minte următoarele:
– Lasă-te purtată de emoția mulțimii, dar amintește-ți că mulțimea deseori exagerează! Orice protest aduce cu sine atât bucuria unei libertăți cât și pericolul unor nedreptăți. Mulțimea participanților la un protest reprezintă un tip special de socializare, ce tinde să dilueze sentimentul responsabilității pentru faptele proprii. Am trăit de prea multe ori dorința luptelor cu jandarmii, mânat de pasiunea momentului și de simțul nedreptății, pentru a nu simți pericolul valului care tinde să cuprindă oamenii în astfel de momente.
– Scandează doar sloganurile în care crezi! Dacă nu găsești niciunul convingător atunci fluieră! Lumea nu-și va da seama dacă-i fluieri pe guvernanți ori pe cei care strigă tâmpenii. În felul acesta eviți jena ulterioară pentru asocierea cu o gașcă în loc de un grup de protestatari.
– Nu spera niciodată în schimbarea întregii clase politice prin intermediul protestelor! (Participă la acest gen de proteste doar pentru a speria politicienii!) Astfel de aspirații au caracterizat Revoluția Franceză (1789) și instaurarea comunismului. Niciodată oamenii nu sunt vinovați la grămadă, în categorii sau clase, sau în mod egal. Nu te alătura celor care își așază ura pe astfel de generalizări pripite! Este primul semn că nu vor reuși să aducă nimic bun, lipsindu-le necesarul spirit de finețe în analiza critică a umanului.
– Nu te aștepta ca toate protestele să atingă rezultatele așteptate! Deseori este suficient să-ți reafirmi libertatea prin participarea la astfel de acțiuni, conștientizându-i pe cei de la putere că nu ești parte a unei mulțimi inerte, ci a unei comunități umane.
– Nu te alătura celor care vor să-și facă dreptate prin intermediul protestelor! Specializare justiției ține de esența democrației, oricât de contestabile sunt instituțiile care au o astfel de sarcină. Ai libertatea să judeci politica dusă de un om, dar nu-ți asuma niciodată condamnarea sa în timpul protestelor! S-ar putea ca informațiile la care ai acces în astfel de momente să-ți fie furnizate, în mod interesat, de cei care vor să acționezi într-un anume fel.
– Schimbarea politicienilor vechi cu alții noi nu oferă garanții! Termeni precum „resetarea politicii” și „oameni noi” au mai curând un sens metaforic, al cărui scop este să accentueze intensitatea dorinței de schimbare. Politicienii noi nu reprezintă o garanție că va fi mai bine, esențial fiind în continuare gradul de control al societății civile.
– Nu te lăsa amăgită de radicalismul protestatarilor din generația ta! Nicio societate nu se schimbă în mod radical, renunțând total la trecut. Dincolo de imboldul generat de tinerețe, în spatele prezenței lor la proteste stă sentimentul dreptății cultivat prin educația în familie; adică, sădit de părinții ce aparțin generației pe care ei o contestă în mod radical. Dacă generația părinților ar fi fost atât de rea pe cât pretind, destul de probabil ei n-ar mai fi acum în Piață. Am contestat și noi, la rându-ne, generația părinților noștri și mi-am dat ulterior seama că am greșit: în multe locuri n-am reușit să depășim nivelul atins de ei. Este suficient să observi că mulți dintre noi locuim încă în blocurile pe care generația dinaintea noastră le-a construit (bune-rele, cum sunt), circulăm pe șoselele făcute de ei și am adăugat mai puține semne ale prezenței noastre pe acest pământ decât ei. Singurul nostru salt cert este cel la nivelul libertății. E posibil să faceți mult mai multe decât noi, dar trebuie să știi că există și riscul de-a face mai puține!
– Nu miza extrem de mult pe noutatea soluțiilor sociale sau pe bucuria preluării unor instituții occidentale! Orice inovație socială aduce cu sine riscuri semnificative, apelul la tradiție fiind deseori o soluție mai eficientă. Problemele adoptării necritice a modelelor occidentale sunt cunoscute de pe vremea lui Titu Maiorescu, multe din instituțiile noastre fiind încă prinse în paradigma formelor fără fond.
– Amintește-ți de fiecare dată că toate intervențiile sociale sunt pândite de Legea Consecințelor Neintenționate! Ai putut vedea ultimele două efecte ale acesteia doar în ultimul an de zile: primul exemplu îl constituie intervenția PSD-ului în vederea reducerii numărului de votanți din străinătate, consecința constituind-o pierderea alegerilor tocmai datorită măsurii prin care voiau să le câștige. Al doilea exemplu îl poți vedea în aceste zile: drama victimelor de la clubul Colectiv a determinat protestele de stradă; însă, protestele au determinat căderea guvernului, interesul politicienilor pentru a ajuta victimele acestei strategii scăzând considerabil. Cu alte cuvinte, cât timp de alocarea tuturor resurselor posibile pentru a ajuta acești pacienți depindea soarta guvernului interesul guvernanților de a-i sprijini era maxim, în timp ce acum aceste intervenții nu mai o miză politică atât de mare.
– I-ați libertatea de a protesta împotriva conducerii Bisericii Ortodoxe, având în minte exagerările acesteia! Ține minte însă că obiectivul ar trebui să-l constituie un gen de reformare a acestei Biserici, nu desființarea ei! O suspectez și eu că a contribuit la relativismul nației noastre, însă nu avem deocamdată ceva mai bun. Diluarea statului român a făcut din Biserică poate cel mai important reper identitar al acestei nații, în domeniul instituțiilor.
– Învață din experiența mea: i-am susținut cu patimă pe Constantinescu și pe Băsescu, dar ambii m-au dezamăgit! O parte din dezamăgire provine din așteptările mele nerealiste. Rămâne însă partea înseamnă a încrederii pe care mi-au înșelat-o. I-am înjurat cu sârg pe Iliescu și ai lui! Acum nu știu sigur dacă dreapta sau stânga mi-au făcut mai mult rău sau bine (destul de probabil au contat mai mult gesturile personale), însă cert este că până acum stânga le-a adus mai multe bunicilor tăi decât dreapta. În acest moment aș spune că sunt utile prudența și echilibrul în analiza critică a celor două tabere politice.
– Evită atât adeziunile definitive cât și criticile intolerante față de partidele politice! Niciunul dintre ele nu întruchipează binele sau răul absolut. Fiecare partid politic este, prin definiție, partizan, reprezentând interesele unei clase sau categorii. Deseori, apărarea intereselor unei categorii aduce cu sine afectarea altor interese. În consecință, orice intenție politică bună face inevitabil victime. Istoria noastră recentă este o dovadă suficientă în acest sens: Iliescu a călcat în picioare democrația, dar rămâne cel care „a dat” pământul înapoi țăranilor și „a vândut” apartamentele celor care le aveau în chirie (rămâne forma majoră de re/împroprietărire din perioada contemporană); Constantinescu a relansat democrația în România dar ineficiența lui a zdruncinat iremediabil încrederea în dreapta, „aducându-i înapoi” pe PSD-iști; Băsescu a întărit justiția, dar a accentuat injustiția socială și conflictele politice; Ponta a crescut salariile bugetarilor și câțiva indicatori economici, dar a accentuat corupția și imoralitatea politicienilor. Sunt doar câteva exemple, expuse dialectic (și simplificator) pentru a ilustra necesitatea unor nuanțe în judecarea guvernanților.
– Nu protesta niciodată în favoarea celor puternici! Puterea le oferă suficiente resurse pentru a se apăra singuri. Dacă tind să cadă nu-i sprijini! Căderea puterii este un exercițiu de umilință necesar din când în când. Dacă dreapta este prea puternică, îți recomand să sprijini stânga! Dacă stânga este prea puternică, este timpul să-ți întorci sprijinul către dreapta! Dacă Iohanis devine prea puternic, este cazul să-i ajuți pe cei care vor să-i reziste.
– Nu sprijini în mod irevocabil dreapta, deoarece capitalismul poate avea foarte multe chipuri, câteva dintre ele fiind hidoase! Păstrarea unei relații corect între muncă și răsplata ei este una din condițiile de dezvoltare a societății, indiferent ce-i auzi strigând pe adulatorii capitalului! Dreptul cetățeanului la serviciile publice gratuite, incluzând sănătatea și învățământul, merită apărat. Principiul solidarității sociale se află în aceeași situație.
– Nu sprijini irevocabil nici stânga, deoarece redistribuirea poate aluneca pe nevăzute din zona justiției sociale în cea a plăților nemeritate. Proprietatea merită apărată (s-o consideri sfântă e prea mult), deoarece încă n-am descoperit un stimulent mai bun pentru muncă și creativitate. Libertatea individuală merită și ea apărată, generând spațiul normalității în existența individuală. Corelația dintre contribuția la binele societății și venituri constituie o condiție a progresului.
– Nu-i da ascultare lui CTP! Faptul că a ratat semnificația câtorva evenimente esențiale (cum ar fi Piața Revoluției în 1990) este suficient pentru a nu-l face credibil. De altfel, îți recomand să eviți oamenii continuu revoltați care au peste 30 de ani și să nu ai încredere în persoanele care dau nume personal la autoturismul propriu (sau în cei care iubesc oamenii mai mult decât animalele).
– Nu citi tot ce-ți pică în mână! Sfatul lui Tudor Chirilă este greșit, parafrazând recomandarea pe care Ion Heliade-Rădulescu o dădea la începutul secolului al XIX-lea „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”. Nu toate cărțile merită citite, ba chiar multe dintre ele trebuie evitate. Este plăcută senzația unui viitor nemărginit, pe care-o ai la această vârstă, dar vei descoperi cu timpul că viața este prea scurtă pentru a o irosi pe maculatură. Citește selectiv, amestecând recomandările profesorilor cu traseele de lectură pe care te duce curiozitatea!
– Notorietatea nu este suficientă pentru a alege pe cineva în politică! Un predictor mult mai eficient îl constituie reușita profesională a cuiva, aceasta denotând capacitatea de a-și investi în mod eficient și perseverent energia pentru un scop.
– Nu miza prea mult pe alegerea intelectualilor în funcțiile publice! Intelectualul și omul politic sunt două specii diferite, existând puțini intelectuali care sunt și buni politicieni (așa se explică și de ce nu observăm mulți politicieni intelectuali). Indiferent cât de bine scrie sau vorbește cineva, amintește-ți că locul deciziilor politice este ceva diferit de confortul biroului personal, în care intelectualul își găsește timpul de reflecție. Dacă nu mă crezi, încearcă să identifici în istorie mari oameni politici care au fost și intelectuali de marcă!
– Nu te încrede în judecata analiștilor politici! Aceștia sunt persoane care fie emit terorii pe riscul altora fie dau o interpretare partizană a evenimentelor. Vei găsi puțini care să-ți ofere o perspectivă neutră și fiecare dintre ei te va dezamăgi prin subiectivism într-un moment sau altul.
– Protestele nu rezolvă nimic de unele singure, dacă nu sunt urmate de muncă. Or, una din problemele fundamentale ale aceste țări o constituie absența reușitei prin muncă în calitate de valoare fundamentală.
– Nu te încrede în Stegarul Pieții Universității! Este un simbol al protestatarului de profesie, care și-a făcut din asta un scop în viață, fără nici un contact cu realitatea. Suplimentar, este un abonat al Spitalului 9 (care se ocupă cu „îndreptarea capului”) și al Antenei 3 (ei se ocupă cu „sucirea capului”). (Probabil, ce strică ultimii încearcă să vindece primii.)
– Nu crede în mesajele transmise la TV! În funcție de interesele pe care le servesc, vor încerca să spună că sunteți mai mulți sau mai puțini decât sunteți de fapt, că spuneți ceva ce le convine lor sau altora sau că spuneți greșit ce nu le convine. Este suficient să vezi un post TV care îndeamnă lumea la proteste pentru a-ți da seama că este partizan. Suplimentar, protestele sunt pentru televiziuni o sursă de știri, oferindu-le audiență, ele fiind astfel interesate să perpetueze existența protestelor și să le amplifice rezultatele.
– Nu crede prea mult în eficiența politică a managerilor privați! Există o diferență majoră între profitul firmelor private și „profitul social”. De dragul profitului managerii sacrifică oamenii, în timp ce unicul scop al politicienilor trebuie să-l constituie apărarea intereselor cetățenilor. Imaginează-ți că deseori profitul privaților este făcut prin coruperea politicienilor! Dacă deplângem corupția politicienilor suntem datori să-i observăm și pe cei care îi corup.
– Ce s-a întâmplat la Colectiv este o tragedie, ce a avut ca victime un număr foarte mare de nevinovați. Însă, a vorbi despre posibilitatea unui partid politic cu numele Colectiv reprezintă o neînțelegere a istoriei și o indecență față de victimele altui Colectiv. Nu cred că vor exista țărani care să meargă bucuroși „la Colectiv”, după ce Colectivul (C.A.P.-ul) a reprezentant coșmarul milioanelor de țărani timp de cca. 40 de ani. Este nevoie de alte soluții, pentru a nu încerca să respectăm memoria unor victime prin afectarea memoriei altor victime.
– Să nu faci greșeala de a considera că protestatarii reprezintă întreaga societate românească! Participarea la proteste nu respectă criteriile reprezentativității. Tindem să credem că absenților le lipsește curajul de-a face astfel de gesturi. Însă, în egală măsură este posibil ca absența să semnifice dezacordul, indiferența sau imposibilitatea participării. La proteste cei care pun mâna pe portavoce încearcă să controleze mișcarea; protestele, la rândul lor, reprezintă o portavoce înhățată de un grup social prin care încearcă să convingă restul societății să le urmeze dezideratele.
– Îți recomand să tratezi cu prudență problema ajutoarelor sociale! Chiar dacă eu pot fi deranjat că niște oameni trăiesc, fără să muncească, pe urma impozitelor pe care mi le ia statul iar bunicul tău are dreptul să fie supărat că vecinii lui primesc – fără să fi muncit – aproape aceleași venituri cu pensia lui, pentru care a muncit atâtea decenii, problema este mai complicată decât pare. Îți amintești cei doi prieteni din copilăria ta? Ei n-ar fi avut șansa să meargă la liceu în absența acestui sprijin social, rămânând la rândul lor dependenți de asistența socială și de ce produc în gospodăria proprie. Or, ajutoarele sociale le-au oferit șansa la un dram de educație, crescând astfel posibilitățile lor de a-și găsi un loc de muncă. Peste câțiva ani este posibil ca un patron să-i angajeze, utilizându-le pregătirea pentru a produce un bun sau un serviciu util tuturor și pentru a face profit. Este posibil ca exact același patron să strige la ora actuală împotriva impozitării prea mari și a ajutoarelor sociale, ratând faptul că rezultatele acestui efort îi vor profita ulterior.
