Conștientizarea propriilor sentimente este în bună măsură înscrierea lor într-o gamă de semnificații prestabilite, generate cultural. Este forma noastră de a ne întări cotidian adeziunea la intersubiectivitate, la faptul-de-a-fi-cu, deci la societate. Ea se petrece simultan în contextul unei temeri de a nu fi asemenea celorlalți și a dorinței (chiar certitudinii) de a fi diferiți, unici (fiind unul din fundamentele eului, înțeles ca afirmare a unicității persoanei ). Altfel spus, ea se manifestă pe fondul tensiunii dintre unicitatea persoanei și apartenența ei la comunitate (la limită, la umanitate). În cauză este și presiunea exercitată de morală, prin intermediul criticii continue a abaterilor de la normă generând un patern de continuă comparare cu ceea ce este comun.
Conștientizare propriilor sentimente este într-o bună măsură interpretarea lor, adică așezarea în funcție de intenționalitatea generală și cea specifică diferitelor momente. Rareori putem vorbi de o relație directă, pură, cu propriile sentimente, raportarea la ele suferind diferite modulări contextuale, fiind, în mod simultan, puternic dependentă de modelul înțelegerii ce ne este specifică. Să luăm ca exemplu diferențele dintre orientare către o interpretare obiectivă, survenită pe contextul unei asumări a propriei situații, și interpretarea din perspectiva cauzalității externe, când tindem să căutăm vinovați pentru tot ceea ce ni se întâmplă.
