Presiunea exercitată de membrii unui grup asupra unei persoane din același mediu pentru a se adapta la o normă (formală sau informală) aduce la rândul ei cu sine, atunci când acest lucru se întâmplă în mediile profesionale din sănătate, pericolul introducerii și menținerii unor atitudini negative față de pacient. Faptul că această presiune se exercită, în mod simultan, prin intermediul unor instituții (ex. organismele profesionale) și informal (prin liderii informali[1]) deschide posibilitatea ivirii comportamentelor ce încalcă deontologia profesională. În situația unui sistem disfuncțional din perspectivă deontologică, sub influența presiunii de grup chiar și salariații buni vor acționa pentru propagarea răului.
Exemplul cel mai evident pentru acest mecanism de acțiune îl constituie șpaga (și forma ei atenuată deontologic atenția), o parte din salariați introducând-o ca pseudo-valoare profesională în sistemul axiologic al profesiei. Cu mențiunea însă că micile atenții au o ambivalență semantică (dacă nu sunt chiar plurivalente), ele reprezentând și simbolul unei reparări a nedreptății pe care societatea o face față de acest corp profesionale. Situația este de natură a crea sentimentul de îndreptățire, fiind deseori soluția cea mai eficientă pentru rezolvarea disonanței cognitive.
Mentalitatea grupurilor din sistem conturează mentalitatea sistemului; mentalitatea sistemului, la rândul ei, întreține mentalitățile de grup, generând astfel două direcții de acțiune în vederea integrării într-o astfel de mentalitate. Presiunilor exercitate de mediul intern li se adaugă cea exercitată de societate prin intermediul pacienților și aparținătorilor, aceștia din urmă perpetuând tradiția micilor (uneori chiar marilor) atenții; chiar dacă nu putem vorbi de o presiune echivalentă cu primele ca intensitatea, trebuie însă să-i zărim caracterul integrator într-un anumit tip de mentalitate. În parte formă de apărare a propriei conștiinței și în parte reală, în mediile profesionale circulă intens ideea unui efect benefic pentru vindecarea pe care l-ar constitui acceptarea atențiilor. Chiar dacă nu putem miza pe o nemulțumire a pacienților atunci când nu le sunt primite atențiile dar gesturile terapeutice sunt efectuate conform standardelor deoarece ar fi o forțare, totuși trebuie să vedem cel puțin efectul pe care-l poate avea diferența într-un mediu orientat de-o anumită mentalitate. Suplimentar, cum „codul de onoare al micilor atenții” cere să nu primești de la cel pe care nu-l poți ajuta (cu mențiunea că nici acest „cod”, asemenea celui deontologic, nu este respectat de fiecare dată), refuzul atențiilor riscă uneori să cadă sub această interpretare.
Dorința de apartenență la grup
În termenii lui C. S. Lewis[2] teroarea de-a fi lăsat pe dinafară forțează noii veniți în sistem să facă toate gesturile necesare pentru a fi primiți în castă[3], renunțând la dimensiunile autonomiei personale. Dorința de apartenență obligă astfel novicii să respecte toate ritualurile intrării în castă (formale și informale) și să acționeze continuu solidar cu grupul în care au fost admiși, el făcând parte din dimensiunea identității personale. Cum dinamica grupului este reglată atât de mecanismele formale[4] cât și de cele informale[5], membrul grupului va fi pradă influenței dominante care dă și tendința ansamblului; deci va acționa nu în funcție de propria-i conștiință, ci de o formă a „conștiinței de grup”. Putem indica și un corolar al acestui mecanism social, respectiv teama de a nu fi scos afară (din cerc), care conduce la „legea tăcerii”. Situația este evidentă în cazul mecanismelor profesionale care nu se pot auto-regla etic deoarece sunt dominate mai curând de aceste forme de complicitate profesională decât de instrumentele de tip self cleaning, care ar trebui să permită eliminarea acelor membri ce nu respectă standardele, contribuind astfel la creșterea profesionalismului și a gradului de încredere a populației în profesia respectivă; deci care să determine o creștere semnificativă a statului social al membrilor respectivului organism profesional. În limbaj popular am putea spune că aceste organisme își fură căciula, sprijinului acordat unora dintre membri fiind în dauna întregului corp profesional.
[1] Lumea medicală necesită un profil al liderilor informali. Cu caracter exploratoriu, putem spune că ei sunt fie bazați pe competență profesională, situație în care nu au reușit să ocupe un loc în ierarhie datorită mecanismelor neo-feudale care perturbă sistemul, fie pe alte tipuri de influențe cum ar fi: agresivitatea profesională, legăturile cu politicul (intervenția politicii în mediul profesional constituie o structurare de tipul putere-opoziție), cu lumea sindicală, raporturile cu șefi ierarhici etc.
[2] C. S. Lewis, The Inner Ring, apud Philip Zimbardo, Efectul Lucifer, Editura Nemira, București, 2008, pp. 389 – 392
[3] Urmarea traseelor profesionale este un exemplu ce acoperă latura formală a acestui mecanism social.
[4] Spre exemplu: legea de exercitare a unei profesii, statutul organului colegial etc.
[5] Prestanța profesională constituie un exemplu pozitiv. Din păcate ea este deseori subclasată de presiunile politice sau de agitația unor grupuri de interese care doresc controlul diferitelor paliere, lipsind astfel instituția de flexibilitatea pe care i-o donează mecanismele democratice.
