Faptul că procesăm în mod involuntar informaţii ce ţin de domeniul comunicării non-verbale dă seama de un mod complex de funcţionare a conştiinţei noastre, respectiv faptul că receptăm şi alte informaţii decât cele asupra cărora se îndreaptă atenţia noastră. Aici intervin anumite moduri de orientare a conştiinţei noastre, ele lansând „programe” de culegere a informaţiilor în afara topicelor evidente, care „rulează” în paralel cu atenţia.[1] Când vorbesc de orientări ale conştiinţei ce generează programe complexe iau în considerare două moduri de a fi ale acestor orientări: conştiente şi inconştiente. Altfel spus, putem să determinăm o anumită orientare a conştiinţei prin proprie voinţă (dorinţa de a rezolva o problemă, care se soldează cu un „Evrika!” mai târziu, constituie un exemplu în acest sens), însă ele iau naştere şi independent de voinţa noastră. În acest din urmă caz vorbim de existența unor „mecanisme” ce determină apariţia inconştientă a unor orientări, acestea aflându-se în zona de confluenţă a mai multor factori.[2] La fel, combinarea în modalităţi particulare a mai multor orientări poate genera apariţia unei noi orientări .[3]
Educaţia şi pregătirea noastră, la care se adaugă un dat personal, conduc la o capacitate mai mare ori mai mică de a ne sesiza modul de a fi al propriilor procese mentale. Putem să ne educăm atenţia pentru a zări cât mai mult, dar pentru asta trebuie să vedem mai întâi câtă dezvrăjire a lumii suntem capabili să suportăm. De la ce nivel lumea, aşa cum o ştim, se dezintegrează şi realitatea proprie devine insuportabilă? (Să întrebăm un sinucigaş?)
Este oare oportun să vorbim de conştiinţă atunci când ne referim la orientări inconştiente sau subconştiente? O diferenţă posibilă între orientările inconştiente şi cele subconştiente: sunt inconştiente orientările ce nu ne devin sub nicio formă vizibile (ele putând fi evidenţiate doar prin intermediul teoriilor), influenţându-ne prin intermediul orientărilor subconştiente sau conştiente pe care le determină (acestea devenind vectori derivaţi, fundamentaţi pe vectori ascunşi), şi sunt subconştiente orientările ce nu sunt vizibile în mod cotidian însă pot fi identificate printr-o corespunzătoare centrare a atenţiei.[4]
[1] Cumva ca parte componentă a ei; ceea ce conduce la ideea: suntem atenţi şi la alte elemente decât cele despre care ştim că suntem atenţi la ele.
[2] Putem să gândim naşterea unei orientări inconştiente privind descoperirea faptelor noastre drept bune sau rele pornind de la presiunea exercitată de morală asupra conştiinţei. De altfel, a învăţa presupune generarea unor astfel de orientări ce capătă forma automatismelor mentale.
[3] Fiind aplicabil modelul de compunere vectorială a orientărilor conștiinței.
[4] În acest sens, eforturile reflexive pot conduce la identificarea lor; putem gândi mai multe trepte ale descoperirii, în funcţie de intensitatea (și eficiența) concentrării.
(Figură preluată de pe: http://patrickdriessen.blogspot.ro/2011/08/let-your-unconscious-be-your-guide.html; by Patrick Driessen)
