16 noiembrie este o dată cu puternice semnificații personale: în urmă cu 11 ani la această dată am participat la avanpremiera propriei morți. Sper că o voi mai revedea doar la întâlnirea finală.
În urma acestei întâlniri am rămas cu câteva înțelesuri. Unul din ele îl constituie teama de Dacii; dar este cel mai puțin semnificativ.
Tăria acelei povești o constituie descoperirea unui rost esențial al dragostei și prieteniei. Fără ele n-aș fi supraviețuit. Se adaugă o bună contribuție a sistemului.
Am mulțumit personajelor principale în prima carte pe care am scris-o pe un ton personal, Din alchimia unei existențe. Cum este un moment aniversar (recunosc o oarecare emoție), reiterez mulțumirile mele pentru:
- Lidia Celmare (suntem împreună de ani buni);
- Vasile Sion (spre rușinea mea ne vedem și ne auzim atât de rar);
- Mihaela Trufaș (Zofot) (am uitat s-o sun de ziua ei);
- Traian Palade (trăim patimi comune);
- Aurel Căluian (ne întâlnim doar ocazional).
Și pentru cei care au dat dovadă de profesionalism în tratarea mea:
- Dr. Mihai Debita (din păcate pentru întreaga urbe a decedat)
- Dr. Nicolae Gogulescu (rămâne pentru mine unul din modelele profesionale din lumea medicinii)
- Dr. Coca Moraru (nu i-am mulțumit niciodată îndeajuns)
- Dr. Violeta Ghinea (un exemplu al modului nedrept în care sistemul își tratează profesioniștii)
- Dr. Anca Florea (nu am ajuns nici măcar să-i spun „Mulțumesc!”).
Din păcate, eu n-am reușit să fiu niciodată până acum față de alte persoane așa cum au fost ei pentru mine.
Un accident survenit în mijlocul unei povești despre sistem, prietenie, iubire, idealuri, corectitudine profesională, luptă. Întâmplarea mi-a evidențiat valoarea apropierii, a faptului-de-a-fi-cu, smulgându-mă dintr-o formă nepotrivită de valorizarea a individualismului.
Altfel spus, mulțumesc dragostei și prieteniei!
