Caută
Avatarurile unei existențe
Cum ar trebui să aniversăm ziua de naștere?!

Cum ar trebui să aniversăm ziua de naștere?!

Ivirea unei noi aniversări a zilei de naștere mi-a redeșteptat o întrebare mai veche: Ce ar trebui să facem într-o asemenea ocazie?[1] Cu riscul de a vă dezamăgi, nu asum un răspuns direct la această întrebare, preferând o scurtă analiză a ceea ce facem.[2]

Cel mai adesea apelăm la răspunsurile furnizate de impersonalul se, încercând să facem ceea ce se face. Acesta ar fi pariul sigur, evitând astfel riscurile presupuse de forțarea originalității.

Așteptările legate de normalitatea comportamentelor noastre la astfel de aniversări par să fie structurate în zona interesului social pentru marcarea momentului. Amintirea câtorva dintre evenimentele ce au rost de face publicitate unor schimbări majore ale situației sociale ar putea contura un context relevant pentru semnificația socială a aniversării:

  • Nunta, menită să indice comunității schimbarea statutului marital. Ansamblul comportamentelor sociale poate fi înțeles din perspectiva acestei forme de publicitate ce are ca scop evitarea încercărilor mirelui sau miresei de-a induce în eroare alte persoane privind gradele de libertate ce le-au rămas. Nunta trebuie să indice cine cui a început să aparțină (să fie pereche, pentru a menaja niscaiva sensibilități).
  • Botezul, cu rostul de a semnala ivirea în comunitate a unui nou subiect de drept civil, căruia îi trebuie creat un loc social dedicat.
  • Înmormântarea (un exemplu neinspirat, raportat la tema articolului), a căror manifestări sunt dedicate publicității plecării unui subiect de drept din comunitatea proprietarilor (dezbaterea moștenirii având acest moment ca punct de referință), evaluarea celui răposat (oficial în orizontul bunăvoinței; prin bârfă raportat la ce-a făcut), ritualurile dedicate medierii trecerii către lumea cealaltă (ca formă de actualizare continuă a credinței celor rămași).
  • Plecarea la oaste, comportamentele specifice marcând indicarea publică a pierderii libertății, cauzată de această formă de trecere temporară în zona acțiunii exclusive pentru interesul obștesc.

Aniversarea zilei de naștere se înscrie și ea în acest cadrul al comportamentelor cu rosturi sociale vizibile, cel mai evident fiind cazul celebrării majoratului ca formă de semnalare publică a trecerii la totalitatea drepturilor (și obligațiilor) cetățenești. În sens general, principalul scop al aniversărilor este, probabil, înscrierea pe „răbojul social” a fiecărui an ce trece, celebrarea putând fi interpretată ca o publicitate făcută vârstei; ea indică atât depărtarea de anumite repere cât și apropierea de altele.

Din câte am observat, se pare că există niscaiva standarde privind organizarea acestei zile, capabile să ne mențină în zona normalității sociale. Ele includ exemple precum petrecerea de pomină, menită să marcheze momentul în memoria celor prezenți (și, de preferat, a celor care asistă – neputincioși – la manifestările noastre); diferite forme de auto-răsplată, generate în orizontul lui „Simt că merit!” (cum ar fi a pleca într-o excursie exotică sau comemorativă, a ne cumpăra ceva neobișnuit); bucuria de-a petrece timpul cu niscaiva prieteni (încercând să scăpăm de amenințarea tot mai acută a singurătății) etc. Toate par distribuite între înghesuiala în zona diferitelor formalisme și goana după comportamente menite să genereze o semnificație deosebită momentului.

Persoanele preocupate de accesul original la semnificația propriei vieți încearcă să se smulgă din rețetele existențiale, generând forme diferite de celebrare. La limită, unele refuză celebrarea (în unele cazuri din dorința de a-și acoperi vârsta cu vălul invizibilității). Nu vreau să le diluez convingerile (mai ales că am fost și eu deseori tentat de abordările atipice), dar cred că aceste comportamente se situează de fapt în zona manifestărilor posibile, prescrise deja de orizontul cultural în care ne situăm fiecare. Adică, pretinsa originalitate are o probabilitate mare să cadă în tipuri de comportamente pre-existente, diferența fiind dată că ele aparțin unor minorități (un motiv pentru niscaiva pretenții elitiste).

Odată cu înaintarea în vârstă apetitul pentru acest tip de petreceri aniversare pierde din amploare. Cauza ar putea s-o constituie o combinație dintre așteptările sociale (apropierea de bătrânețe sau situarea în plinul ei ofensează apetitul societății pentru chipurile umanului vehiculate de marketingul industriei de înfrumusețare și întinerire) și constrângerile biologice (ficatul nu mai poate procesa aceeași cantitate de alcool, reumatismul stingherește dansul, somnolențele intempestive tulbură narațiunile și ratează poantele etc.). Dacă ne este greu să decelăm cauzele acestei modificări a comportamentelor sociale atunci putem constata simplu trecerea de la posesia anilor (indicată de a avea o vârstă) la a fi posedați de ei (la a fi în; devenim în vârstă sau în etate). Oricâte reconfigurări am încerca, bazându-ne pe promovarea narațiunilor centrate pe concepte menite să camufleze realitate (să construiască o realitate alternativă), nu putem scăpa multiplelor locuri culturale care ne înghesuie în ierarhizările tradiționale.[3]

Unul din lucrurile pe care-l pot face este să învăț a îmbătrâni frumos. Ce înseamnă însă a îmbătrâni frumos? Valorile contemporane ale majorității tind să conveargă către sensul propriu al termenului frumos, înghesuind persoanele (sănătoase) în locuri destinate bodybuilding-ului și în saloanele de chirurgie estetică. Filosofii par să prefere mai curând semnificația etică a termenului, meditând la rețetele comportamentale menite să aducă mai mult bine în societate (și să le asigure lor supraviețuirea în amintirea comunității). Pentru privilegiații societății înseamnă a avea o pensie specială. Și exemplele pot continua … . Unele propuneri au ceva bun în ele. Însă, chiar și aceasta au doza proprie de artificialitate. Suplimentar, multe dintre ele toate tind să sugereze că totul depinde de noi, ratând contribuția contextului la măsura posibilului.

Tind să cred că a îmbătrâni frumos își capătă sensul doar prin raportare la diferitele idealuri existente în piața propunerilor, fiind nevoiți, fiecare dintre noi, să ne descurcăm cu ceea ce ne oferă soarta.[4] S-ar putea ca asta să însemne a nu fi afectați prea mult de bolile noastre sau a ne utiliza experiența pentru a-i lumina pe alții; să ne menținem corpul în zona unei morfologii acceptabile pentru vârsta noastră sau să devenim modele pentru leaturile noastre. În toate cazurile, trebuie să constatăm că a îmbătrâni frumos are drept condiție obligatorie de posibilitate pe a îmbătrâni. În acest caz principala valoare este a supraviețui. Ceea ce înseamnă că aniversarea nașterii poate figura după o vârstă drept primul pas pentru a îmbătrâni frumos. Sau măcar pentru a putea vedea ce-ți rezervă soarta.

La mulți ani mie! Și dvs. de asemenea!

PS: Dacă vă așteptați la un sfat privind cadoul ideal, este clar că v-am dezamăgit. Să știți că nu mă pricep! Nu știu nici măcar ce mi-ar face plăcere mie. De fiecare dată știu că am de ales între ceea ce cred că și-ar dori acea persoană și ceea ce îmi doresc eu pentru acea persoană. Adică, între a-i împlini o dorință și a-i oferi o nouă posibilitate de-a fi/a vedea/a simți.

________________________________________

[1] Deoarece am recăzut în zona unei pasiuni mai vechi, anume fenomenologia, m-am întrebat cum ar arăta o abordare fenomenologică a temei. Amintesc doar câteva dintre reperele care mi-au venit în minte: M. Heidegger cu tema impersonalului se (pe care am utilizat-o parțial în articol); M. Eliade (în măsura în care utilizează metoda fenomenologică în cercetarea religiei): cu tema renașterii periodice; J. P. Sartre cu problema sinelui (cine este acel ceva care aniversează?). La final am preferat o scurtă analiză a constructului cultural pe care-l constituie aniversarea zilei de naștere.

[2] Absența recomandărilor este însă compensată de modalitatea în care sunt selectate și prezentate cele câteva exemple.

[3] Neincluderea în grupa celor care beneficiază de iod sau intrarea în categoria celor cărora le sunt recomandate colonoscopia, examenul de prostată (la cei are au), consultul medical periodic etc. sunt și ele semne sociale vizibile ale trecerii oficiale într-o anumită categorie.

[4] Pentru a nu mistifica, putem să ne imaginăm aici soarta ca fiind constituită din totalitatea a ceea ce ne-a fost dat, așa cum a fost restructurată de alegerilor noastre, combinată cu amploarea aleatoriului care ne înconjoară existența.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

Viorel Rotilă

În căutarea identității