Consider că greva din Educație este îndreptățită, chiar și în forma ei prelungită. Aș spune chiar că în această etapă îi poate crește gradul de îndreptățire, în măsura în care greviștii își extind încercările de a rezolva și alte probleme.
În principiu (și în principal) motivul grevei îl constituie creșterile salariale. Nu cred însă că se reduce la asta, nemulțumirea profesorilor îndreptându-se și împotriva modului de funcționare a sistemului.
Prin caracterul, formele de manifestare și durata ei această grevă are șansa să trezească o conștiință civică specifică, generând obișnuința acestui tip de proteste sociale în România. Ceea ce ar aduce cu sine șansa de-a genera posibilitatea de-a influența decizia politică din partea societății și în afara ciclului electoral. Adică, de a determina politicienii să-și orienteze deciziile și în funcție de diferite tipuri de interese sociale. Evident, deoarece asta înseamnă a intra în competiție cu grupurile de presiune tradiționale, acestea se vor grăbi să împiedice acest tip de concurență. Aceste piedici pornesc de la atacul la reprezentanții angajaților (critica adresată liderilor de sindicat, vizând averea sau competența, este deja evidentă) și parcurg toate etapele permise (și nepermise) pentru apărarea grupurilor de interese. În măsura în care nu mă înșel, vom putea observa în perioada următoare o accentuare a poziționărilor contra acestei greve.
Câteva motive
Sărăcirea. Trăim o continuă accentuare a polarizării sociale, fiind tot mai vizibile fenomene de tip Pareto extrem. Nu este vorba doar despre ce-și alocă politicienii, aceasta fiind ceva nesemnificativ în raport cu ce nu fac ei. De fapt, cred că în discuție este o combinație dintre nepriceperea decidenților (pot depune, iarăși, mărturie pentru scăderea tot mai accentuată a nivelului de competență dovedit de decidenții politici) și neputință obiectivă (nimeni nu pare să fi găsit încă o soluție pentru a include marile companii în mecanismele redistribuirii statale).
Mecanismele alese de state pentru a-și finanța diferite activități (inclusiv cele dedicate sprijinirii războiului actual și celor viitoare) generează și ele o accentuare a sărăciei pentru marea majoritate a populației.
Consecința celor două efecte este una evidentă: dispariția treptată a clasei de mijloc. Având în vedere că, în mod tradițional, profesorul făcea partea din această categorie, devine vizibilă mutarea treptată a acestei categorii profesionale (alături de altele) în zona sărăciei salariale.
Influența modelelor sociale. Combinația dintre ivirea noilor medii de comunicare și dispariția normelor deontologice elementare în materie de jurnalism generează un efect specific: ivirea pseudo-modelelor sociale. Deoarece succesul educației este dependent în mod direct de existența unor modele ale reușitei sociale ce au la bază învățarea instituționalizată, profesorii sunt primele victime ale acestei schimbări de paradigmă. (Suferința societății este întârziată până la intrarea noilor generații în zona deciziei sociale.) În consecință, rolul profesiei devine unul ambiguu, generându-le celor care o practică incertitudinea rostului lor. Ambiguitatea este accentuată de diminuarea statutului social al profesioniștilor. Ia naștere astfel un cerc vicios a cărui principală victimă este resursa umană: cea generală a societății, și cea specifică educației (aceasta fiind esențială pentru cea generală).
Motivele specifice
În urma experiențelor pe care le-am trăit (având, evident, statutul de dovezi anecdotice) pot depune mărturie că sistemul patronat de Ministerul Educației este unul extrem de birocratizat, mai ales în zonele sale pre-universitare. El pare să combine formele birocrației austro-ungare (văzute din perspectiva lui F. Kafka) cu aberațiile generate de modelul comunist de organizare. Într-o abordare cu caracter speculativ, aș spune că la originea acestei încremeniri în inflexibilitate este o combinație dintre cultura instituțională moștenită și niscaiva influențe politice. Acolo unde există excepții, ele sunt create de niscaiva inițiative individuale, nu de modelul de organizare. Birocratizarea îi generează profesorului o povară specifică: limitarea libertății în contextul menținerii neschimbată a responsabilității. El are nevoie de o ieșire din închiderea în neputință la existența căreia participă birocrația.
În concluzie, sugerez că această grevă ar putea să nu fie doar despre nivelul veniturilor, ci include încercarea de a rezolva câteva dintre problemele specifice rolului profesiei și statutului profesioniștilor care o practică. Ea implică o combinație de abordări generale (cum ar fi locul social indicat de nivelul veniturilor) și speciale, menite să reașeze sistemul educațional.
Declarație privind conflictul de interese
Față de subiectele de natură socială, centrate în special pe tema sindicatelor și a grevelor, există un risc semnificativ ca eu să fiu subiectiv. Motivul îl constituie faptul că, atunci când nu predau la universitate (deci, am un interes personal de natură materială față de reușita grevei din educație) am calitatea de manager al unei federații sindicale și director al unui centru de cercetare și dezvoltare socială înființat de această federație sindicală.
Deși nu am calitatea de lider, ci doar de angajat (fac parte din personal contractual, nu din categoria aleșilor), prin natura funcției sunt implicat în viața acestei organizații. Chiar dacă nu am dreptul de vot în materia deciziilor de politică sindicală, am totuși posibilitatea de a influența aceste decizii prin intermediul proiectelor referitoare la strategiile de acțiune posibile pe care le propun. Deoarece cea mai bună soluție de reușită o constituie implicarea personală, privesc deseori faptele și evenimentele sociale cotidiene din perspectiva intereselor organizației. În același timp, deoarece funcția mea depinde de reușita organizației (contractul de management incluzând o serie de obligații specifice), sunt implicat în mod semnificativ în acțiunile ei, acest tip de poziționare fiind o sursă de subiectivitate.
Într-o pledoarie pro domo vizând obiectivitatea mea aș putea indica următoarele:
- Deoarece îndeplinesc și calitatea de angajator (manager al unui angajator de tip privat, care depinde de reușita pe piața serviciilor specifice), empatizez deseori cu problemele pe care le întâlnesc angajatorii, atât în relație cu instituțiile publice cât și cu angajații. Acest lucru este vizibil în proiectele pe care le propun organizației în materie de salarizare (multe dintre ele preluate ca atare), ele incluzând, inevitabil, și componenta salarizare suplimentară în funcție de performanță.
- Îmi sunt accesibile poziționările obiective prin intermediul metodelor științifice cel puțin în activitatea de cercetare.
- Nu m-am sfiit să critic aspectele pe care le-am considerat problematice în privința revendicărilor greviștilor.
