Dacă tot se pare că va fi grevă în sistemul de învățământ și dacă tot vorbim despre inechitățile legii salarizării, avem curajul să discutăm despre o inechitate majoră ce afectează această categorie de angajați: gerontocrația?
Într-o explicație sintetică, utilizarea termenului gerontocrație încearcă să sugereze legătura de cauzalitate dintre o caracteristică demografică (vârsta) a celor care participă la deciziile privind legea salarizării (reprezentanții sindicatelor înscriindu-se în această categorie) și stabilirea formelor de recompensă salarială, acestea fiind maxime acolo unde se cumulează vechimea în muncă și în specialitate. Unde este problema? Eu cred că în indiferența legii față de performanță.
Pe vremea când participam la dezbaterea proiectului actualei legi a salarizării (legea nr. 153/2017) am publicat împreună cu Lidia Celmare articolul O evaluare a unei inechități majore a sistemului de salarizare bugetar: gerontocrația. Argumente și soluții, pe care-l puteți găsi mai jos. Una dintre concluziile articolului: în sistemul public de învățământ gerontocrația își atinge apogeul.
De ce mă interesează ce se întâmplă în sistemul de învățământ? Deoarece predau de peste două decenii și-i știu câteva dintre probleme, aceasta fiind una dintre ele.
Mea culpa
Am lucrat la proiectul viitoarei legi a salarizării pentru profesioniștii din sectorul public de sănătate (la forma pe care Ministerul Sănătății a transmis-o Ministerului Muncii) și trebuie să recunosc că una dintre propunerile pe care le-am făcut (acceptate în actuala formă a proiectului) poate fi considerată o „accentuare a gerontocrației”.
În apărarea mea precizez următoarele:
- Această „accentuarea gerontocrației” are chipul unor forme de stimulare a fidelității față de unitate și stabilității în sistemul public de sănătate (o discretă diferență față de modelul din educație).
- Am adăugat două forme de stimulare:
- Salarizarea suplimentară în funcție de performanță (care există deja, într-o anumită măsură, în sistemul de învățământ sub forma gradațiilor de merit; nu am datele necesare pentru a indica gradul în care funcționează pe criterii de performanță).
- Salarizarea suplimentară în funcție de venituri proprii (dependentă de contribuția angajaților la realizarea acestor venituri).
Nu sunt însă sigur că aceste măsuri sunt suficiente pentru a scoate sistemul de salarizare măcar în parte din zona caracteristicilor dezvoltate pentru a servi interese de tip gerontocratic (adică, nu sunt convins că n-am contribuit de fapt la o accentuare a abordărilor inadecvate[1]). În egală măsură, nu-mi este clar în ce măsură angajații din aceste sisteme doresc astfel de modificări.
Există și o diferență procedurală față de ce s-a întâmplat în sistemul de învățământ: propunerile de modificare a salarizării în sănătate le-am făcut în urma unei consultări publice a angajaților din sănătate și în mod transparent, fiind accesibile în mod public. Nu știu ca în educație să se fi întâmplat ceva similar (deși ar fi trebuit să știu în calitate de angajat al unei universități publice).
Declarație privind conflictul de interese
Precizez că susceptibil de subiectivitate raportat la federația sindicală din învățământul universitar, din cauza dezacordului privind interpretarea normei didactice din universități. Mi-am exprimat punctul de vedere pe această temă în articolul Cuantificarea normei didactice universitare în ore convenţionale[2] (publicat împreună cu două colege inimoase: Ana Ștefănescu și Laura Georgescu) pe care l-am transmis și decidenților sindicali din zona învățământului universitar. Rezultatul? Au negociat și semnat un CCM în care au stipulat (peste lege) exact invers față de interpretarea legii pe care le-am prezentat-o, în defavoarea angajaților din universități.
_________________________
[1] Există o rațiune suplimentară (și o altă cauză) a acțiunilor mele, despre care nu pot vorbi deoarece ține de condițiile mandatului de negociere primit, având statutul de clauză contractuală.
[2] Rotilă, Viorel; Stefanescu, Ana; Georgescu, Laura, Cuantificarea normei didactice universitare in ore convenţionale – din perspectiva legii speciale si a dreptului comun, 2014, Revista romana de dreptul muncii nr. 12/2014.
