Biasul infraumanizării – este un fenomen prin care oamenii tind să atribuie emoții și trăsături umane numai celor care fac parte din grupul lor intim și neagă existent acestora în rândul membrilor grupului extern. Este o formă de prejudecată emoțională. (Zimbardo, Efectul Lucifer, p. 471).
Interesant (și trist totodată) este că biasul infraumanizării capătă deseori forme instituționale, fiind tipul de argumentare pe care un stat îl instituționalizează pentru a face din cetățenii altui stat cu care se află în conflict prototipul dușmanului, pentru a-i demoniza. Altfel spus, la nivel instituțional el devine ideologie și propagandă pentru luptă, fiind impus ca model de expresie și apărat prin intermediul cenzurii. (Să ne amintim că pulsiunile umaniste sunt interzise în rândul soldaților, ele riscând stricarea profilului de ucigaș pe care statul se străduiește să i-l creeze).
Biasul autoumanizării, complementar celui al infraumanizării, ne motivează să ne vedem pe noi înșine mai umani decât alții.
Cele mai multe referințe pentru acest bias se găsesc în articole la care se poate accede doar contra cost (baze de date speciale).
