Esențial este a învăța să-ți aduni cumva întrebările care ți se ivesc, acestea dând seama de o încheiere necorespunzătoare a unui sens, ce riscă să fie uitată. Întrebările pe care le uităm contribuie la formarea intenționalității interogative, ce are rolul de reașezare a intenționalității generale.
Mintea noastră este intens contextuală. Orice renunțare la contexte (adică analiza individualului sau a unor ordini indiferente față de raportări externe lor) presupune un efort ce ne scoate din obișnuința minții.
Faptul că religiosul constituie o componentă importantă în apariția și dezvoltarea conștiinței este sugerat și de neuro-teologie, credința în Dumnezeu fiind în această variantă argumentată din perspectiva evoluționistă a dezvoltării ei pentru contracararea anxietății în fața morții. Într-o ordine a evoluției conștiinței asta ar însemna că avem nevoie de componente culturale de adaptare, care să ne ofere viziuni integratoare despre lume.
Dacă aflăm cum apar întrebările despre sensul existenței atunci știm care este acoperirea ideii de Dumnezeu, ea fiind corelativă acestor interogații. Pentru asta va trebui însă să încercăm pentru început o explicitare a modului în care ia naștere orice interogație.
În analiza conștiinței trebuie introdus și sistemul de plăceri[1] care acționează în orientarea atenției, în stabilirea anumitor intenționalități. La limită, este posibil să nu putem gândi intenționalitatea fără o raportare la sistemul plăcerilor. Rămâne de văzut dacă putem discuta de un sistem în cazul plăcerilor și, mai ales, cum se raportează satisfacția ce intervine în donarea sensului la sistemul plăcerilor. O primă idee: satisfacția ce intervine în donarea sensului constituie o încercare de a lua în considerare intervenția (variabilă) plăcerii în orice donare de sens. Spre exemplu: un cercetător este ghidat atât de așteptarea plăcerii pe care și-o proiectează (o anticipează) la terminarea și publicarea lucrării cât și de bucuria reușitei în depășirea unui impas sau a nașterii a ceva nou. În cazul conștiinței bucuria înțelegerii ar putea constitui unul din exemplele unei astfel de satisfcații, ce tinde deseori să constituie o limită a căutării.
