Coexistența rațiunii și emoției este vizibilă și în zona teoriei limbajului nonverbal, unde un gând poate fi trădat de rezonanțele afective pe care el le are.
Este suficientă dimensiunea de underground a sistemului nostru afectiv pentru a explica ceva de genul inconștientului?[1] Cred că, alături de afectivitate, trebuie să luăm în considerare și o multitudine de procese mentale considerate raționale ce se desfășoară în afara conștienței, și ele dând seama de structura subconștientului.[2]
Cum o bună parte din circuitele neuronale specifice creierului rațional și celui emoțional cunosc și trasee comune (prelucrează, cel puțin la nivel primar, aceleași informații oferite de receptori), circuitele emoționale cunosc grade de prioritizare ale informațiilor, bazate în primul rând pe specificitatea dezvoltării filogenetice, respectiv pe faptul că zonele cerebrale emoționale s-au ivit în bună măsură înaintea celor raționale. Vorbim în acest caz de setări specifice pentru interpretarea anumitor informații din perspectivă emoțională și tendința de a activa răspunsuri specifice. Un exemplu îl constituie stimulii care depășesc anumite praguri, generând senzația de durere, care antrenează automatisme comportamentale ce deseori devansează orice decizie rațională.[3]
[1] Am în vedere faptul că o mare parte din reacțiile emoționale se desfășoară în afara conștienței, conștientizarea lor fiind atât ulterioară cât și parțială (a se vedea teoria necesității educației/antrenării pentru lecturarea propriilor emoții).
[2] Urmează să vedem dacă cele două pot fi considerate două nume pentru aceeași entitate ori ele dau seama de realități diferite.
[3] Cu mențiunea că nu trebuie să limităm deciziile raționale la cele derulate în câmpul conștienței, fiind nevoiți să luăm în considerare și posibilitatea unor procese mentale ce țin de dimensiunea rațională a minții și care cunosc forme subconștiente de decizie sau participare la decizie.
