A trăi își capătă sensul tare mai curând pe calea smulgerii din fluxul experiențelor cotidiene, prin intermediul tinderii către deosebit, către evenimențial, către momentele simbol. Însă lipsa celor dintâi este resimțită tocmai în momentul în care viața este pe cale de a-și atinge sfârșitul sau existența cunoaște limitări radicale, relevându-se drept fundamentul oricărui eveniment, drept conținutul existenței.
Dintr-o anume perspectivă, existența noastră este asemenea unui gol ce-și așteaptă umplerea prin medierea timpului. Nu-l vom împlini niciodată; el este spectrul posibililor noștri, unele părți din acesta definitivându-se odată cu ratarea fiecărei ocazii.
A trebuit să aflu abia acum că vârsta crește șansele caracterului! Din păcate, manifestarea dominantă o constituie conservatorismul, care înseamnă nostalgie și o formă de cantonare în timpul propriei tinereți.
În economia lumii vegetale iarna aduce destul de mult cu moartea; noroc că zăpadă sugerează o variantă a Raiului, cel puțin atunci când ai garantat confortul termic.
Singurătatea ține mai curând de destin decât de alegere.
Teama de singurătate poate avea efecte dramatice: ajungi să-ți dorești să fii strâns în brațe cu orice preț, chiar dacă moartea este cea care te îmbrățișează.
Frica de moarte constituie un important imbold pentru sociabilitate; ca și cum împreună am putea-o învinge. Ne ajută și iluzia că ar putea lua pe alții în locul nostru.
(Imagine preluată după http://dzeri.deviantart.com/art/Existence-and-Death-280414203)