Faptul-de-a-fi-frumoasă constituie o ocupație în sine, funcțională în toate societățile. Semn că frumusețea rămâne una din puterile căreia îi putem oricând cădea pradă.
Pentru unele femei frumusețea-i o povară: se cere mereu admirată, depinzând de evaluările altora. Motiv pentru care frumusețea poate fi o formă de de-subiectivizare, esența propriei persoane căzând cumva la îndemâna altora; adică un mod de-a fi centrat pe intersubiectivitate. Tăria eului este în astfel de cazuri direct proporțională cu atracția exercitată asupra altora.
Atenție! Frumusețea poate dăuna caracterului! (Aidoma acrimii ce riscă să ivească pe fondul urâțeniei.)
Odată cu vârsta femeia frumoasă riscă forme de rigiditate socială. Obișnuită cu iluzia că se află în centrul atenției, că este subiectul admirației pentru ceva ce-i aparține, pe măsură ce farmecul personal se atenuează simte îndepărtându-se ceva din ceea ce între timp a devenit sine. Motiv pentru care fie va tinde către diferite forme de recuperare fie se va lăsa pradă resentimentului pe care-l trăiește față de toți cei care-o lipsesc de atenția obișnuită. Cum curtoazia celor din jur se diminuează odată cu frumusețea, va resimți în mod dureros pierderea atenției, tinzând s-o ceară sau să se răzbune pe cei care nu i-o acordă. După ce mai toată viața alții iau dat dreptate pentru că era frumoasă, mai toate rezistențele conceptuale frângându-se în fața zâmbetului ei, odată cu vârsta resimte ca pe un afront personal orice contrazicere, lipsindu-i deseori exercițiul argumentării.
Femeia, mai orientată către înțelegerea propriilor emoții, știe că se poate îndrăgosti, că dragostea rareori este la prima vedere, că anticamera oricărei iubiri presupune o perioadă de coexistență, că tocmai acest gen de proximitate poate să declanșeze dragostea sau iluzia ei. Motiv pentru care simte că este la îndemâna ei alegerea proximității, crearea contextului, pregătirea unei forme de îndrăgostire. Or, contextul necesar și suficient este rareori generat doar de prezența bărbatului, deseori fiind necesară și existența unei „atmosfere”. Materialismul de care este deseori suspectată s-ar putea să fie doar o formă de luciditate.
Pentru a înțelege femeia frumoasă trebuie să trăiești lână una. Ceea ce înseamnă să reziști la schimbări atât de dramatice care fac din Era Glaciară joacă de copii.
Dacă pentru bărbat femeia tinde să fie un obiect (cel puțin în viziunea feminismului), femeia tinde în același timp să considere bărbatul drept un instrument. Este instrumentul care-i poate media relația cu lumea, care-i poate aduce lucrurile dorite și-i poate aranja mediul dorit. Nu se poate vorbi de vină în nici unul din cazuri, ambii fiind prinși în mentalitatea ustensilică specifică epocii, care tinde să reducă la perspective pragmatice relațiile cu ceilalți.
