Orice Jurnal este și rodul unei încercări de-a prinde în cuvinte varietatea emoțiilor în contextul cărora se desfășoară o existență. Interesul cititorului este mânat de bucuria regăsirii unora din modalitățile propriei existențe exprimate într-o formă surprinzătoare, care le face transparente înțelegerii de sine. Perspective inedite asupra vieții personale, prilejuite de străduința auto-prezentării pe care alții o derulează într-o manieră reușită. Ceva din sensul prieteniei ia naștere în orizontul acestor emoții împărtășite, a bucuriei definirii lor într-o manieră asemănătoare.
Faptul că scriu din ce în ce mai puțin despre iubire îmi dezvăluie apropierea tot mai rapidă a morții; deocamdată (sper) doar sufletească.
Trăiesc mai mult din curiozitatea pentru ce-mi va mai aduce viața. Cum bucuriile s-au cam epuizat odată cu sfârșitul iluziilor, nu-mi rămâne decât să aștept nenorocirile și aspectele interesante. Ceea ce înseamnă că orizontul de așteptare îmi este caracterizat de un amestec de resemnare, teamă și curiozitate.
Inadecvat și inoportun; două negații care îmi definesc trăsături de caracter.
Orgoliul de-a fi cunoscut aduce cu sine speranța de-a fi vizitat la cimitir. El dezvăluie astfel credința într-o formă de nemurire laică. Cu cât mai multă amintire cu atât mai multă existență.
Reușita propriului proiect existențial depinde și de criticii pe care ți-i alegi.
În actul de a scrie văd un sine care se descoperă și se construiește. Este o formă de a fi martorul propriei existențe.
Lupta cu proprii demoni ascunde o capcană: unii dintre ei ar putea fi daimoni.
A-ți închina viața unui efort în urma căruia se nasc doar cărți proaste dă seama de căutarea destinului propriu. Cel puțin am încercat să dau curs la ceea ce mi-a părut a fi o chemare. Regretul față de ce-ași fi putut fi a fost înlocuit de jalea pentru ceea ce am crezut că sunt. Singurul avantaj e că pot muri împăcat cu sine.
A fi autor înseamnă în bună măsură a asuma ca proprii idei cărora le-ai pierdut creatorul sau sursa de inspirație.
Scrisul îmi este scriere și descriere de sine-în-lume; motiv pentru care el este, simultan, cu și despre noi. Alunec, inevitabil la forme ale modului-a-fi-social de fiecare dată când mă cercetez. Suficient motiv pentru a fi curios față de lumea la care participăm împreună, însă nu (încă) îndeajuns de preocupat pentru a rămâne imobilizat într-o perspectivă etică.
Scrisul stă sub semnul încercării de a-ți aduna risipirea, a străduinței de-ați da un chip, luptând împotriva împrăștierii sub care ne așează timpul.
Bătrânețea nu-i o vârstă, ci un sentiment; la fel ca tinerețea.
Rolul esențial al scriitorului este cel de clarificare, el aducând contemporanilor un grad de transparență pentru privirea pe care trebuie să și-o îndrepte asupra lor înșiși. Abia gândurile puse în această formă reușesc să umple distanța dintre existență și sensul ei.
(Imagine preluată de pe: http://sharilopatin.com/2011/11/10/kindles-writer%E2%80%99s-best-friend-or-worst-enemy/)
