Această minivacanță pare să fie dominantă de două știri ce au în comun două forme de sălbăticire: a câinilor și oamenilor.
Este vorba de cazul tragic al femeii ucisă de câini în zona Lacul Morii și de cazul cel puțin la fel de tragic al medicului oncolog de la Suceava care condiționa actul medical. Ambele mi-au generat senzația că apariția inteligenței artificiale este însoțită (corelație accidentală, sper) de creșterea gradului de sălbăticie a lumii (adăugați, spre exemplu, războiul din Ucraina la acest tablou).
Cele două cazuri scot la iveală multiplele anomalii ale societății românești, indicând existența unor zone în care civilizația este presărată de insule de sălbăticie.
Cele două cazuri indică și o formă de infantilizare și disoluție a comunității
Cazul de la Lacul Morii ne sugerează că așteptările noastre tind uneori să rateze structura realității. În măsura în care alături de căutarea unor vinovați nu includem și un set de recomandări prudențiale care să reamintească cetățenilor că le revine sarcina identificării riscurilor ce nu sunt controlate de sistemele sociale (deseori prea slabe; în majoritatea cazurilor slăbite de neo-feudalismul actual), ratăm partea de responsabilizare ce poate contribui la adecvarea comportamentelor. Atunci când re-migrarea sau migrarea orășenilor către ruralul transformat în rezidențial nu este dublată de o reconfigurare a riscurilor specifice noului spațiu, asistăm la forme de inadaptare.
Prezentarea cazului de la Suceava ratează abordarea cauzală a problemei și partea de responsabilitate comunitară în existența acestor situații. Dincolo de responsabilitățile individuale ale celor care dăm șpagă (evident, infinit mai mici decât a celor care condiționează; însă și ele culpabile) pentru a căpăta forme (deseori iluzorii) de privilegiere sau prioritate, despre care am mai scris, în discuție este eșecul comunităților profesionale, create oficial tocmai pentru a controla respectarea deontologiei profesionale.
Cele două cazuri împărtășesc și o cauză comună (una dintre cauze): neo-feudalismul. Paralizarea sistemelor formale de regulile informale, structurate pe model neo-feudal, este una dintre trăsăturile comune ale sistemelor ce au făcut posibile aceste drame individuale și sociale.
În cele două cazuri sunt vizibile efectele dorinței de îmbogățire cu orice preț, asumând însă costuri ce sunt de fapt inacceptabile.
În cazul medicului de la Suceava principalul autor al gesturilor inacceptabile este vizibil, fiind strigătoare la cer condiționarea actului medical, agravată suplimentar și de specificul patologiei. Dincolo de anomaliile personale ale autorului merită să sesizăm și contribuția cauzală a unor fenomene sociale: împingerea tot mai accentuată a serviciilor medicale către zona de profit[1] declanșează comportamente specifice capitalismului sălbatec, ce influențează comunitățile profesionale. Atunci când banii înlocuiesc valori sociale tradiționale pentru un astfel de serviciu, ne putem aștepta la o accentuare a derapajelor.
În cazul de la Lacul Morii ne străduim să identificăm autorii morali, atenția fiindu-ne deocamdată captivată modalitatea în care instituțiile își pasează responsabilitatea. Captivați fiind de declarațiile instituționale și asaltul „părerologilor” TV, riscăm să ratăm contribuția noului tip de „sălbăticie urbană” generat de dezvoltatorii imobiliari ce construiesc mulțimi de locuințe lipsite de infrastructura adițională necesară.
În planul acțiunii colective poate fi reținută și o diferență între cele două cazuri: câinii de la Lacul Morii au acționat în haită, această formă de asociere potențând agresivitatea. Membrii comunității profesionale au tăcut în mod izolat în fața unor astfel de comportamente, refuzând să accepte că gesturile unora îi afectează pe toți, forma esențială de protecție fiind tocmai eliminarea din comuniate a celor care nu respectă regulile. Adică, refuză să formeze cu adevărat o comunitate profesională.
Anomaliile reprezentate de cele două cazuri sunt identificate prin raportare la modele ideale, adică la dorințele noastre; dorințe care nu sunt mereu dublate de comportamente ce ar putea determina niscaiva contribuții la împlinirea lor, dar care sunt de fiecare dată susținute de un nivel mare al așteptărilor pe care le avem de la alții. Fiind prinși cu ochii și mintea în diferite tipuri de ecrane, activate de surse variate de informații sau divertisment, riscăm să percepem lumea ca fiind mult mai sigură decât este de fapt, ratând necesitatea contribuției individuale, continue, pentru a crea și păstra stratul de civilizație pe care-l dorim. Exprimare indignării și a furiei în fața marilor și micilor ecrane nu este suficientă, riscând mai curând să ne amplifice neputința. În fiecare dintre noi stă la pândă câte un mic sălbatec, așteptând momentul prielnic sau haita potrivită pentru a ieși la iveală. Principala caracteristică a civilizației este producerea unor continue impulsuri inhibitorii la adresa acestor porniri și crearea unui mediu ce stimulează cooperarea în limitele normelor comune. Însă civilizația este asemenea surfactantului alveolar: este o peliculă tensio-activă, a cărei existență este bazată pe menținerea în standardele normalității a marii majorități a indivizilor ce o compun, riscând continuu colabarea.
În ambele cazuri cred că este vorba de excepții: marea majoritate a câinilor sunt blânzi , fideli și inofensivi; marea majoritate a medicilor sunt dedicați profesiei pe care și-au ales-o. Alături de mulțimea câinilor buni cu imaginea cărora umplem rețelele sociale[2] poate că ar trebui să postăm și mulțimea medicilor care-și fac datoria în mod onest, participând astfel la conturarea normalității pe calea intervențiilor pozitive. În felul aceasta am face vizibil tabloul realității, condamnând abaterile și indicând mulțimea exemplelor ce pot fi urmate. Poate că așa am reuși să ne smulgem din influența malefică a banilor drept cuantificatori universali ai reușitei umane, identificând soluții de valorizare a comportamentelor noastre ce ne afirmă umanitatea. Adică, am dubla dezvoltarea inteligenței artificiale de un spor al umanității, pe care ne place s-o considerăm naturală.
–––––––––––––––––––––––––-
[1] Probabil veți considera ca sunt tulburat de viziuni de stânga dacă vad o problemă fundamentală în profitul pe baza asigurărilor sociale de sănătate, în rezidențiatul finanțat de stat și desfășurat în unități private (alături de finanțarea indirectă a profitului această formă de organizare a rezidențiatului riscă să determine o înlocuire a principiilor deontologiei profesionale cu apetența pentru profit).
[2] Un exemplu de comportament asimetric față de câini comparativi cu cel practicat față de oameni. Îmi plac câinii, fiind convins că sunt buni candidați la statutul de ființe conștiente. Cred că expresiile de tipul „… câinesc” îi nedreptățesc (nu-mi este clar dacă n-ar trebui să atribuim astfel de expresii pisicilor; mă reține suspiciunea ca sunt la fel de egoiste ca noi, oamenii). Totuși, atunci când îi privilegiem față de oameni cred că este ceva în neregulă cu forma de umanitate pe care o practicam.
(Imagine preluată de pe https://www.express.co.uk/news/weird/931424/dog-human-face-resemblance-hollywood-star . Pentru o serie de asemănări ciudate dintre câini și stăpânii lor a se vedea seria fotografiilor realizate de Gerrard Gethings)
