Orientarea conștiinței constituie și o formă de-a acorda valoare, de a favoriza momentan un aspect în dauna altuia. Cred că este forma primară care evidențiază ceva din procesul nașterii valorilor. A acorda prioritate unui aspect în defavoarea altuia, într-un anume moment, este un mod de-al stabili ca fiind mai important care dezvăluie ceva din prioritățile noastre fundamentale. În momentul în care intră în joc automatismele, sistemele de apărare spre exemplu, libertatea noastră de alegere este limitată la stratul de voință pe care am reușit între timp să-l modelăm, sub forma unor paternuri comportamentale, pentru astfel de ocazii, cu rol potențator sau inhibitor. Spre exemplu, în momentul în care fugim de un pericol și punem în paranteză durerea provocată de o rană (produsă, eventual, chiar în cadrul acestui proces) am făcut o alegere,[1] stabilindu-ne astfel prioritățile și, prin asta, instituind valori. Motiv pentru care putem considera că intenționalitate este, în mod simultan, un act axiologic, donând valori și participând la sistemul axiologic[2] care suntem. Intenționalitatea este întotdeauna o formă de raportare, adică un mod de așezare față de lume (și sine), mulțimea acestor moduri fiindu-ne constitutivă. Orice gest de preferință, de-a organiza cunoscutul prin raportare la polii plăcere – durere etc., este constitutiv celui care-l face, donând sistemul orientărilor valorice care-i este definitoriu. Supraviețuirea devine astfel principalul sistem axiologic, care generează, poate, fundamentele oricărei axiologii personale și comunitare.