Modelul modernității îl constituie omul hiper-rațional, detașat complet de orice emoție și capabil să ia decizii construite doar pe calea rațiunii. Acest model instituie dreptul de a pedepsi semenii, prezumându-i ca decidenți raționali ai propriilor acte, adică investindu-i cu autonomie morală. Apogeul acestei teorii morale are loc la I. Kant, el desăvârșind viziunea modernității în domeniu. Expulzarea sentimentelor din sfera umanului, aruncarea acestora la nivelul unor afecte ce trebuie controlate, a creat premisele marilor înnoiri în științe și marilor nenorociri din secolul XX. Omul nou, ivit în orizontul acestui purism rațional, este de fapt omul ideologic, prizonierul unor moduri de gândire predeterminate și a necesității unei explicații, coerentă cu ideologia, pentru tot ceea ce există. Momentul marchează posibilitatea desprinderii omului de umanitate și generarea înstrăinării specifică ultimelor două secole. Toate pulsiunile generate de dimensiunea afectivă sunt decăzute la rangul de accidente și mutate în zona alterității, teoria inconștientului contribuind la accentuarea sentimentului de stranietate.
Despre rațiune și emoții în modernitate
Îți recomand și următoarele articole
Dacă nu suntem dispuși să acceptăm homosexualii ce vom face când vor veni „marțienii”, sau inteligența artificială sau … alte chipuri ale diversității?! Lumea se pregătește de tot mai multă diversitate, în timp ce noi instaurăm o formă aparentă de...
Idealul postmodernist al eliberării comunicării de orientarea către scopuri, de caracterul ei „politic”, este greșit, riscând comunicarea fără intenționalitate, adică vorbăria fără conținut. Limba este un instrument născut să servească scopurilor...
Legendele sunt o formă de a lumi; adică de a locui dând sens lumii. Ele aduc nu atât frumusețe cât explicații necesare pentru o dorință inexplicabilă de sens care-l macină pe om. Mitologiile sunt gesturi fondatoare pentru social. Punctul culminant...
Încep să înțeleg de ce sunt ascultați cei mai în vârstă: din milă că mai au puțin de trăit. Într-un limbaj modern brutal am putea spune că zeitățile sunt forțe cu care încercăm să ne armonizăm existența. Poate că baza fizicii moderne o constituie...
Să înţeleg că prin „marile înnoiri în ştiinţe” vă referiţi la apariţia celor umaniste, cum sunt psihologia sau sociologia. Iar dorinţa arzătoare a acestora de legitimare epistemică este un reflex al pretenţiei modernităţii de a „raţionaliza” totul.
Poate că altfel ar fi arătat traiectoria acestor domenii de studiu (evit să le numesc ştiinţe) dacă nu s-ar fi pus condiţia: „merită supus atenţiei numai ceea ce este valid din pct. de ved. ştiinţific!”. Dar nu cred că e prea târziu să reconsiderăm aceste aspecte.