Principalul eveniment pe agenda publică a acestei perioade îl constituie statul de drept. Ce este statul de drept? Într-o definiție simplă (și idealizată), statul de drept este modul de organizare ce asigură fiecăruia șanse egale. Faptul că nu există formă de organizarea socială/statală care să asigure șanse egale, în mod absolut, fiecărui cetățean este de domeniul evidenței. Însă, la fel de evident este faptul că statul de drept împărtășește ceva din statutul democrației: nu este o formă perfectă, dar este cea mai bună dintre cele cunoscute. Importanța valorii ideale numită egalitatea de șanse, specifică statului de drept, este dată de modificările pe care le poate aduce orientarea societății către respectarea ei.
Analiza statului de drept din perspectiva egalității de șanse scoate la iveală diferitele viziuni, cele mai cunoscute fiind cele corespunzătoare polilor tradiționali de orientare a spectrului politic: stânga ar dori o egalitate absolută, care să nu țină cont de diferențele înnăscute și de cele moștenite, în timp ce dreapta promovează un model al egalității ce încorporează toate diferențele, dorind să le permanentizeze.
Preluând unele din deviațiile fiecăreia dintre cele două orientări, România trece printr-o perioadă paradoxală, în care atât stânga cât și dreapta vorbesc despre statul de drept dar încearcă să-și promoveze „mai egalii” prin intermediul legilor. Pentru a genera un nivel rezonabil de claritate voi lăsa de-o parte deriva ideologică ce caracterizează spectru politic românesc, operând cu poziționările ideologice oficiale ale partidelor politice în discuție.
Mecanismele de acțiune ale dreptei au fost vizibile până în urmă cu 4-5 ani, ele fiind centrate pe forme de privilegiere a celor cu avere. Nu a (mai) avut nevoie de corupție (ceea ce nu înseamnă că a fost ocolită de acest fenomen) deoarece a reușit să-și satisfacă interesele prin modificarea cadrului juridic. Pare aproape uitată respingerea statului social promovată de dreapta în acea perioadă. Dacă ne raportăm la importanța pe care o are dimensiunea socială pentru Uniunea Europeană (adoptarea Pilonului european al drepturilor sociale[1] în cadrul Summitului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile,[2] desfășurat la Göteborg, Suedia, în data de 17 noiembrie 2017, este cea mai recentă dovadă), atacul dat de PDL-Băsescu la adresa statului social este comparabil cu atacul pe care PSD-ul îl dă la ora actuală la adresa justiției. A fost un atac la statul de drept și o scoatere a României din cadrul axiologic specific Uniunii Europene (ce a netezit calea stângii către putere).
De asemenea, este greu să ne dumirim în ce măsură ansamblul instrumentelor anti-corupție create în acea perioadă[3] a fost motivat de rațiuni ce vizează o operațiune de curățare a statului ori a fost vorba de utilizarea unor pârghii legale create sub umbrela anti-corupției ca mijloace de luptă politică. În condițiile în care se dovedește că mulți dintre cei aflați la putere în acea perioadă n-au avut inhibiții față de actele de corupție, dubiile sunt justificate.
Dacă uităm toate aceste derapaje rămâne o importantă dimensiune de independență a justiției construită de dreapta acelor ani, ce figurează de partea pozitivă a statului de drept. I se adaugă o întreagă suită de modificări neo-liberale, ce au generat anumite forme de dezvoltare economică. Chiar dacă avem în vedere efectele vizibile în planul luptei anti-corupție, nu știm încă dacă dreptate a crescut în această perioadă proporțional cu investițiile în justiție. În mod sigur a generat o doză mult prea mare de control a statului asupra societății, mutând în mod ciudat lucrurile mai curând către autoritarism decât către mai multă libertate.
Stânga a fost caracterizată în ultimii 28 de ani de o combinație (greu de indicat în proporții clare) dintre socialismului de caviar și practica unor gesturi sociale. Cel mai adesea gesturile sociale au fost motivate mai curând de interesele pragmatice și de posibilitatea camuflării acțiunilor desfășurate în sensul „sporirii caviarului”. Alături de cauzele ascunse rămân însă efectele sociale și speranța pe care promisiunile, onorate din când în când, a reușit s-o mențină în rândul majorității populației. Este una din părțile pozitive ale intervenției stângii, într-un noian de eșecuri și strategii eronate.
În această perioadă stânga luptă pentru apărarea „caviarului” sau, mai corect spus, pentru a le apăra celor care l-au procurat (și copiilor lor) bucuria de a-l degusta. Profitând de un resort mental creat în perioada comunistă, stânga a aruncat în luptă simbolul haiducului, sugerând legitimitatea celor care iau dar dau altora câte ceva. Aceasta este probabil cea mai adecvată explicație a sincronizării unor creșteri salariale cu lupta pentru protecția „haiduciilor” ultimilor 28 de ani prin intermediul modificării legilor care le incriminează gesturile. Deoarece este vorba cel mai adesea doar de pseudo-creșteri salariale, fereastra de oportunitate tinde să se închidă curând (cel mai probabil în luna februarie – momentul plății primului salariul din anul 2018), sugerând astfel intervalul acțiunii eficiente (evident, pentru ei).
Dincolo de protestele unora dintre politicienii din opoziție, pline de imaginație dar ineficiente, există un interes trans-partinic pentru demantelarea sistemului de luptă împotriva corupției, generat de dorința majorității parlamentarilor de a-și legaliza cumva toate averile dobândite, indiferent de calea procurării lor, și de-a avea garanția că odraslele lor se vor putea bucura în liniște de toate bunurile achiziționate în ultimii 28 de ani. Cu alte cuvinte, sistemul („statul paralel”) amenință[4] tranziția de la sălbăticia pseudo-capitalistă ce a caracterizat acești ani la imaginea de onorabilitate a averilor, pe care ar putea-o avea cel puțin moștenitorii, dacă nu chiar deținătorii.[5] Situația personală a lui Liviu Dragnea este doar vârful icebergului pe care-l constituie atât majoritatea parlamentarilor cât și întreaga liotă a noilor îmbogățiți pe seama banului statului și a intervențiilor politice.
În loc de concluzii:
Cea mai mare eroare cred că o constituie aderarea la viziunea dihotomică propusă de politicieni: justiție sau justiție socială. Aceasta a fost alegerea în fața căreia au fost pus electoratul la ultimul scrutin. Falsa dilemă propusă de politicieni ar putea explica indiferența electorală a cetățenilor. Așteptarea românilor ca justiția să includă și justiția socială cred că este una rezonabilă, în acord cu valorile Uniunii Europene.
Chiar dacă deocamdată nu zărim îngeri de nicio parte a spectrului politic, acum trebuie să luptăm împotriva demonilor din primul plan. Însă, faptul că unii sunt mai răi nu-i face pe ceilalți mai buni. Ne rămâne în continuare sarcina identificării alternativei.
Protestele ar trebui desfășurate împotriva ambelor tipuri de atentate la adresa statului de drept, atât cele îndreptate împotriva justiție cât și cele orientate împotriva statului social, solicitând așezarea României în întregime pe cadrul axiologic al Uniunii Europene. Altminteri, cea mai bună șansă a lor va rămâne deschiderea unui alt ciclu al „rotativei guvernamentale” ce favorizează de fapt când pe unii când pe alții (deseori pe fiecare) dintre noii îmbogățiți.
PS: Cineva m-ar putea întreba de ce fac apologia statului social în ajun de Crăciun. Răspunsul meu este simplu: statul social este cea mai reușită formă (cunoscută) de transpunere instituțională a valorilor creștine.
Nu vă lăsați amăgiți de un alt paradox pe care România îl afișează: intelectualii care se declară, simultan, creștini și adepți ai valorilor liberale.
[1] https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/social-summit-european-pillar-social-rights-booklet_en.pdf
[2] http://www.socialsummit17.se/
[3] Ce include exagerării, încălcând în unele cazuri norme ale statului de drept; cea mai evidentă este utilizarea serviciilor de informații în anchetele penale.
[4] Una dintre problemele „statului paralel” ar putea-o constitui o oarecare asimetrie a amenințărilor.
[5] Spaima celor implicați este accentuată de diluarea protecției tradiționale, faptul de a fi la putere, acțiunea împotriva justiției rămânând singura soluție.
