Cotidianitatea pare a ține de esența noastră, ea având o mare zonă de coincidență cu normalitatea. Numai că acest mod de-a fi are sensul unei căderi raportat la „momentele de glorie” ale individului, în variatele forme în care acestea pot fi gândite. Mai mult chiar, cotidianitatea poate avea semnificația unei absențe de la sine, a unei absențe de la propria esență ori de la eu-l dorit.
Sentimentul de-a fi altfel decât te percep alții și față de cum reușești să te faci vizibil în mod cotidian face și el cumva parte din locul comun al existenței noastre.
Locul comun constituie însă unul din fundamentele socialului, el sprijinindu-i existența și posibilitatea. Motiv pentru care nu poate fi ocolit. Esențială este însă măsura în care ne lăsăm prinși în această zonă impersonală.
Locul comun coincide în bună măsură cu impersonalul se, fiind unul din principalele moduri ale absenței de la sine, ale existenței după categoriile comune, însușind până și formule mentale impersonale.
Pericolul pe care insistența și persistența în locul comun îl reprezintă disoluția persoanei sau ratarea posibilităților proprii de-a fi.
Aflată sub imboldul științei, societatea contemporană (postmodernă) tinde către o creștere a gradului de specializare a locului comun, donându-i o orientare mult mai tehnică, mai aplecată spre dispozitive și mai depărtată de speculațiile mistice. Încrederea în dispozitive și în progres generează o transformare esențială a impersonalului se, donându-i o orientare aparent mai pragmatică. Este vorba mai curând de-o preluarea de către știință (sau discursul de tip științific; ori, mai bine spus, care utilizează știința drept fundament al existenței sale) a influenței pe care anterior o exercita religia asupra cotidianității, generându-i o nouă orientare.
Pentru a înțelege cum funcționează toate aceste orientări este suficient să vedem despre ce se discută în grupurile noastre, care sunt preocupările cotidiene cărora le cădem pradă când suntem cu ceilalți și, (invers proporțional cu efortul nostru de subiectivizare) când suntem singuri.
Suferim (ori ne bucurăm) de-o puternică formare din partea locului comun, el intrând, în doze variabile,în constituția noastră.
Efectul liniștitor constituie una din calitățile esențiale locului comun: atunci când nu mai avem soluții, când ne-a prins boala ori necazul, ne liniștește să vedem și pe alții în situația noastră, să apelăm la soluțiile la care recurg ceilalți. Influența locului comun este atât de puternică încât și cel mai greu necaz poate fi suportat dacă vezi pe alții cuprinși de aceeași suferință cu tine; cu cât mai mulți suferinzi cu atât mai ușor poate fi dusă propria povară.
Există o zonă de amestec între locul comun și geniul social, ele fiind uneori diferențiabile doar din perspectiva rezultatelor.
Locul comun îl constituie Ceilalți. Postmodernitatea aruncă în spațiul comun diferite medieri ale acestei relații: gadgeturi (ex. medierea relației cu alții de către telefon, PC – Internet etc.) sau noi tipuri de locuri (o formă de specializare a zonelor de întâlnire pentru generarea locurilor comune, deseori puternic influențată de interesele marketingului).
În bună parte succesul unei civilizații depinde de măsura în care aceasta reușește generarea, specializarea, personalizarea și înfrumusețarea locurilor comune.
Locurile comune mediază posibilitatea de a spune noi, adică deschid către comunitate.
Putem vorbi de un înțeles multiplu al locului comun în măsura în care cultura constituie în sine o formă de promovarea a comunității, adică a locurilor comune. Numai că aceste întâlniri depășesc forma slabă a locului comun, respectiv aceea în care el are o puternică sinonimie cu cotidianitatea și impersonalul se.
Un pericol al locului comun este dat de relativa lui indiferență axiologică, putând lesne să fundamenteze, sub o formă liniștitoare, atitudini etice și forme ale răului social.
Acasă constituie o formă specială a locului comun, unul specific doar familiei, ce donează identitate. Păstrând logica, locurile comune pot aduce cu ele sentimentul de acasă raportat la comunitate, acesta fiind unul din sensurile tari ale tradiției.
Nu sunt chirurg sa citesc un text cu bisturiul in mana, nici nu incerc sa trag spuza pe turta mea, ce spun?… Cotidianul creat de mediul familiar este la antipodul societatii si prin aceea ca ne permite apropierea de Moarte si – initiatic – chiar de adevar. Cum? Pentru ca doar acolo o acceptam, o realizam, devine personala si nu ne deranjeaza prea tare: pur si simplu nu stim daca vom apuca ziua de maine. (Of, ‘phisica’ asta…)