Dezindividualizarea dă seama de slăbirea presiunilor morale, de transformarea persoanelor în indivizi, faptele fiecăruia putând fi camuflate în spatele lui noi. Trecerea de la apelativul ˊdomnuleˊ [1] la ˊtovarășeˊ constituie una din formele de dezindividualizare: ˊdomnuleˊ evidențiază diferențele existente în cadrul asemănărilor, în timp ce ˊtovarășeˊ insistă pe asemănările care anulează orice diferență. Undeva la mijloc între cele două forme de adresare (care marchează tipuri de atitudini morale) stă tu-ul american, echivalentul românesc al trasului de bârneț într-un elan egalitar. Tutuirea nu are impactul social al lui ˊtovarășeˊ, limitându-se în bună măsură la a coborî partenerul de dialog la nivelul tău (din păcate, și la a-l urca), menținând însă mai toate dimensiunile responsabilității morale. Universul de discurs moral este deschis de fiecare dată de formulele de adresare, acestea stabilind câteva din acțiunile care pot fi suportate ce cel căruia ne adresăm.
[1] Această formă de apelare trimite la visul egalitar liberal, fiecare persoană trebuind să fie tratată asemenea domnilor. Cu precizarea că vorbim totuși de o egalitate pe baze censitare, extinderea pe care ea a cunoscut-o în secolele XIX și XX fiind indusă de curentele de stânga.
