Poate suna ciudat, însă aceasta este realitatea, reflectată și de prevederile legale în vigoare aplicabile medicilor din România. Deși spațiul public pare a fi străbătut din ce în ce mai mult de preocupări pentru soarta acestei categorii socio-profesionale (campaniile electorale aduc numeroase exagerări în privința gesturilor de imagine), acestea nu-și găsesc răspunsuri adecvate la nivel oficial.
În cazul medicilor munca forțată a ajuns să fie legiferată de către Ministerul Sănătății cu încălcarea tuturor drepturilor și prevederilor legale esențiale în domeniu. Situația este ilustrată cel mai bine de prevederile Anexei la Ordinul MS 870/2004 (art. 1, art. 42, art. 58.1 etc.). Mai mult chiar, printr-o modificare legislativă survenită în luna octombrie 2012 (ce aparține dr. Cepoi Vasile, pe atunci ministru al Sănătății) medicii sunt obligați să efectueze toate gărzile pe care i le stabilesc conducerile spitalelor, indiferent dacă acestea le respectă sau nu drepturile legale. Faptul că aceste prevederi elaborate de Ministerul Sănătății de-a lungul anilor încalcă în mod flagrant atât Codul munci cât și obligațiile izvorâte din Directiva 2003/88/EC în ceea ce privește limitele timpului de lucru și drepturile salariaților pare să nu aibă nicio importanță pentru factorii de decizie sau pentru opinia publică. Într-o vreme în care imaginea publică a lucrătorilor din sănătate este continuu deteriorată (deseori intenționat sau din neînțelegere), nu pare să fie nimeni interesat de faptul că medicii ajung deseori să lucreze echivalentul unei norme și jumătate, a două norme și uneori chiar mai mult decât atât, beneficiind de drepturile legale doar pentru o singură normă de lucru, nu pare să fie nimeni surprins de faptul că există asistente medicale și alte categorii de personal care au depășit deja 1000 de ore de lucru suplimentar într-un an de zile fără a fi plătite și fără ca acest timp lucrat suplimentar să poată fi recuperat prin timp liber deoarece ar trebui închise spitalele.
Deficitul de medici determinat de migrație este parțial reglat prin creșterea constantă a sarcinilor de serviciu și a timpului de lucru al celor rămași. De altfel, așa cum arată câteva din cercetările în domeniu, aceasta este o situație cvasi-generalizată la toate categoriile de personal din sistemul sanitar. Evident, ea are și numeroase consecințe. Printre cele mai importante sunt: crește incidența cazurilor de malpraxis, scade calitatea actului medical, sporește distanța dintre medici/salariați și societate, crește dorința de a pleca. Altfel spus, această muncă forțată se reflectă din plin asupra pacienților prin intermediul calității tot mai scăzute a serviciilor medicale.
Un medic care face gardă în cursul săptămânii ajunge de regulă la 30 de ore de lucru consecutive la același loc de muncă în condițiile în care limita maxim admisă legal este de 24 de ore consecutive.[1] Oricâtă bunăvoință te-ar străbate și oricâte jurăminte ai depus anterior, după 20 -25 de ore de lucru consecutive dispare orice umbră de bunăvoință. Situația este uneori cu mult mai gravă, fiind indicate și cazuri în care ajung la 48 de ore lucrate consecutiv. Pentru a depăși problemele iscate de depășirea timpului normal de lucru Ministerul Sănătății a considerat că gărzile care depășesc durata normală a timpului de lucru nu constituie timp de lucru aferent contractului individual de muncă, ci altceva. Ce altceva, nu știe nimeni ce, timpul lucrat în această perioadă intrând într-un no man’s land juridic, chiar sub ochii unui Colegiu care are pretenția (nelegitimă de altfel) că le reprezintă interesele, ale unor instituții care au ca sarcină protecția salariaților împotriva unor astfel de abuzuri.
Sistemul supraviețuiește la ora actuală și prin acest gen de sacrificii și sacrificări ale personalului, salariații fiind ultima redută în calea apărării sănătății pacienților. Evident că nu sunt toți perfecți. Evident că sistemul sanitar are și probleme ridicate de atitudinea, nivelul de pregătire, comportamentul salariaților. Însă la fel de evident este faptul că lucrează în condiții din ce în ce mai grele, cu tot mai multe atribuții de serviciu, cu o creștere progresivă (ilegală) a timpului de lucru, în contextul în care, în mod nefiresc, statusul lor social coboară tot mai jos comparativ cu rolul pe care-l au în societate.
De ce nu protestează medicii, asistentele și restul personalului față de-o asemenea situație? Mai întâi este necesară o precizare: au existat câteva proteste însă ele au trecut aproape nevăzute. Apoi, orele de gardă constituie o soluție pentru creșterea veniturilor unora din medici, pentru a avea mai mulți pacienți etc. Aceste lucruri sunt valabile doar la prima vedere, cercetarea nuanțându-le în mod semnificativ, ba chiar evidențiind faptul că în mai mult de jumătate din cazuri oamenii sunt de fapt obligați să muncească, în balanță atârnându-li-se deseori posibilitatea de a-și pierde locul de muncă.
Sunt numeroase cazurile în care medicii sunt obligați să semneze renunțări la drepturile lor legale cum ar fi dreptul la concediul de odihnă pentru activitatea desfășurată la alte locuri de muncă decât cel de bază (acesta fiind cel mai adesea cazul medicilor care predau la facultățile de medicină, fiind obligați să aibă locul de muncă de bază în cadrul Ministerului Educației).
Toate acestea doar sunt unele din adevărurile nespuse ale sistemului sanitar. Această situație vădește încă odată faptul că marile probleme derivă din designul prost al sistemului sanitar, vădind urgența unei reforme.
Situația este foarte bine ilustrată într-un studiu pe tema timpului de muncă al medicilor ce poate fi găsit aici.
[1] De altfel, prevederile Directivei 2003/88/EC sunt încălcate și prin depășirea timpului maxim săptămânal de lucru aferent unui contract individual de muncă (65 de ore/săptămână), a drepturilor la concediul de odihnă etc.
chiar voiam sa ma revolt ca in majoritatea articolelor si emisiunilor care deplang soarta celor din sistem, acestea vorbesc doar de medici…si punct. De obicei, desi este infernal ritmul de lucru, medicilor li se platesc garzile, cel putin partial. In cazul asistentilor insa, orele de strang, se aduna…si atat. Ei parca nu exista. Ar merita acest sistem ca, o saptamana, asistentii sa intrerupa TOTAL lucrul, in orice institutie/unitate medicala. Poate atunci lumea si-ar da seama ca si ei mai exista „p-aci pe undeva”!
Este usor sa arunci cu noroi in personalul medical (ma refer atat la medici cat si la asistenti , infirmieri, etc), de la o masa dintr-un studio, sau din spatele unui birou ministerial, din fotoliul captusit cu piele, fara a cunoaste nici macar partial realitatea din teren. Pacat.
Bine că nu v-ați revoltat!
Articolul nu este despre „medici sau asistenți”, ci despre „medici și asistenți”.
Am inteles si multumesc!
Am vazut, totusi, ca aici ati amintit si de asistenti. Multumesc!
Aveti perfecta dreptate! Inclusiv medicii rezidenti care au pe cartea de munca 35 de ore saptamanal ajung sa lucreze 60 de ore si cu garzi neplatite.
E incredibil ce se intampla! Vinovat e Guvernul si Ministerul Sanatatii! Si nimeni nu se trezeste…
Sunt asistenta. Abia am putut sa-mi iau concediu de odihna dupa un an. Motivul: insuficient personal care ar trebui sa asigure in continuare activitatea pe sectie.
In tot articolul am gasit doar o singura data mentionat cuvantu asistenti, sa inteleg ca doar medicul face garzi de unul singur si in acest timp face TOATE ACTELE MEDICALE CARE DERIVA DE AICI…..pai ce nevoie mai este de asistenti daca ei sunt INVIZIBILI si totul este facut de medic? Am vazut asistenti de 10 ori mai priceputi decat medici….stiu cat invata un medic…dar la ora actuala am mari indoieli in invatamantul superior si capacitatea multori medici iesiti din aceste aule… unde intri asa cum stim cu totii…nimeni nu contesta ca exista si exceptii dar acestia o sterg din tara pentru ca stiu de ce sunt capabili si cum pot fi respectati in afara.