Pentru cei care avem preocupări din zona științelor socio-umane s-a ivit o importantă știre cu caracter recent: Ministerul Educației propune eliminarea Logicii și a Psihologiei din lista disciplinelor studiate la liceu.
Abordarea de primă instanță (inevitabil emoțională) îmi stârnește o serie de critici, ce țin de un loc comun al apărătorilor științelor umaniste în general. Voi indica unele dintre ele:
O astfel de măsură contribuie la creșterea distanței omului față de sine și de ceilalți, eliminând atât o soluție de formare a gândirii personale (Logica) cât și un mediator al înțelegerii de sine (Psihologia).
Logica se ocupă de o formă de înțelegere a părții raționale a omului, centrată pe o formă de creare a unui loc al întâlnirii gândirii și înțelegerii reciproce. Dincolo de ariditate ei (derivată în parte din excesul de formalism în predare), prin indicarea modelelor adecvate de ordonare a argumentelor Logica sprijină intuirea unei părți importante din ceea ce este (sau trebuie să fie) comun oamenilor în gândire.
Psihologia încearcă să medieze descoperirea tipului de esență specific psihicului, indicând (cel mai adesea pe baze științifice) posibile structuri ale acestuia și explicații ale propriilor comportamente.
Măsura propusă de Ministerul Educației se înscrie în zona unei tendințe pre-existente: tot mai puține intervenții ce sprijină înțelegerea de sine a omului, în favoarea definirii cvasi-exclusive în domeniul economic. Momentul este și el inadecvat: suntem într-o perioada în care noile tehnologii par să anunțe o scădere a relevanței economice a umanului, făcând totodată evident riscul unor forme de înstrăinare.
Și argumentele ar putea continua în această direcție …
Încerc în continuare să mă eliberez de pasiunile iscate de emoție, tentând o abordare mai obiectivă a problemei.
În discuție este existența sau absența unor posibilități: de a studia Logica și Psihologia. Nu-mi este prea clar ce am făcut noi cu aceste posibilități, respectiv care ar fi impactul general al predării logicii și psihologiei în ultimele decenii. Nu am cunoștință să existe un astfel de studiu pe care să-mi bazez susținerile.[1]
De fapt, cui îi revine sarcina probei?! Eu cred că celor care propun schimbarea unei situații existente. Adică, nu noi, cei care susținem menținerea ponderii disciplinelor umaniste în formarea omului, trebuie să furnizăm dovezile, ci cei care propun schimbarea în sens contrar.[2] În discuție este o propunere de politică publică ce asumă o schimbare, fără ca susținătorii ei să indice dovezile care demonstrează (sau cel puțin sugerează) necesitatea acestei schimbări.
Trecutul ne-a arătat că atunci când intervin în zona de politici publice, filosofii tind să păcătuiască prin convingerea în propria lor înțelepciune, considerând că ceea ce (cred că) știu constituie un argument suficient pentru ceea ce propun. Am văzut asta, spre exemplu, la Andrei Marga atunci când a privilegiat Educația Antreprenorială față de Filosofie.
De fapt, în discuție este un păcat general al politicienilor, filosofi sau nu: indiferența (deseori chiar disprețul) față de dovezi în materie de politici publice. Dacă ar fi să încerc o explicație pentru această situație aș risca o afirmație de tipul: prea puțin pozitivism. Ceea ce la prima vedere ar părea că naște un cerc vicios, afirmația putând fi interpretată ca prea puțină știință; adică, prea puține științe exacte (cu corolarul: prea multe științe umaniste). Cred că este doar o aparență: Logica vine cu un model de rigoare a gândirii și argumentării ce a sprijinit formarea și existența științei, iar Psihologia este la ora actuală așezată în cea mai mare măsură pe modul de-a fi al științei (ori cel puțin se străduiește să fie astfel).
Încerc astfel să susțin cumva ceva diferit: în măsura în care aderăm la spiritul științific ce ține de esența Psihologiei actuale și la rigoarea argumentării specifică Logicii, presiunea noastră ar trebui să se concentreze pe obligarea politicienilor de-a furniza dovezile eficienței măsurilor pe care le propun (respectiv a ineficienței politicilor publice existente). O pretenție cetățenească ce ar trebui să devină un standard, ea acoperind atât problema în discuție cât și restul zonelor ce fac obiectul intervenției politice.
Deoarece deciziile politice sunt influențate și de opțiunile axiologice ale diferitelor partide, este evident că nu pot fi identificate dovezi pentru absolut toate politicile publice. Mai mult decât atât, deoarece existența sau absența din formarea liceală a Logicii și Psihologiei țin de modalitățile în care înțelegem umanul, s-ar putea ca și aici să avem unele dificultăți în identifica dovezi relevante.
Pentru a ne lămuri în privința posibilității dovezilor trebuie însă să pornim din altă parte: de la idealul formativ pe care și-l propune sistemul de educație, acesta incluzând modelul de om pe care-l are în vedere. Or, cum ar arăta acest model în absența structurării logice a gândirii și lipsit de mijloacele accederii la o înțelegere (științifică) de sine? Considerați că greșesc dacă estimarea efectelor include creșterea predispoziției la dezinformare și la convingeri lipsite de fundamentare științifică? Dacă estimarea este corectă atunci acesta este noul model de om pe care vrem să-l formăm?
Declarație privind conflictul de interese
Aceasta abordare are un caracter subiectiv, eu având și un interes personal direct pentru existența și dezvoltarea științelor socio-umane. Interesul personal este determinat de faptul că predau (chiar dacă nu Logica sau Psihologia) la o facultate ce include Filosofia în specializările ei, absolvenții acestei specializări fiind direct afectați de eliminarea Logicii (în special) și a Psihologiei. În consecință, o astfel de modificare probabil ar influența apetitul elevilor de a se mai înscrie la o astfel de specializare universitară, aici devenind vizibil interesul personal, respectiv conflictul de interese. Argumentele mele trebuie privite sub rezerva riscului ca ele să fie influențate/determinate de atitudinea partizană.
În apărarea mea pot invoca faptul că în ultima perioadă am început să văd Logica mai curând ca parte a Gândirii critice, decât ca disciplină autonomă. Aceasta este însă o opțiune mai curând cu caracter „tehnic”, derivată din propriile cercetări și reflecții în domeniul gândirii, consecința ei fiind o regândire a locului Logicii în planul disciplinelor menite să contribuie la formarea gândirii. Regândirea locului Logicii nu înseamnă a susține eliminarea ei din formarea elevilor.
(Fotografia aparține lui Astor Alexander, fiind preluată de aici https://www.skeptic.com/reading_room/flat-earthers-around-globe-off-edge-review/ )
____________________________________________________
[1] Un studiu riguros ar însemna de fapt să vedem care sunt efectele eliminării acestor discipline, comparativ cu cele ale menținerii lor.
[2] Este drept, situația este diferită în cazul în care susținem creșterea ponderii disciplinelor umaniste, noi fiind cei ținuți să indicăm dovezile.
