Resimt din ce în ce mai mult presiunile oficiale către aderența la narațiuni simplificatoare, ce au ca scop reducerea realității la perspectivele avantajoase pentru unul din polii de putere. Mă tem că această tip de forțare către a lua parte uneia dintre tabere potențează riscul polarizării acestei lumi, deschizând un traseu ce poate avea ca punct final amplificarea conflagrațiilor.
Nu cred că lucrurile sunt atât de simple pe cât vor să ne sugereze majoritatea oamenilor politici (împreună cu canalele de comunicare aservite) pe nici unul dintre fronturile de luptă actuale. Nu suntem situați în mod inevitabil și indiscutabil de partea binelui în nici una dintre situații.
Pentru a-l cita pe Secretarul general al ONU (extinzându-i ideea), conflictele nu au apărut din senin, ci au fost pregătite de o serie de acțiuni anterioare desfășurate de fiecare dintre tabere și (mai ales) de interesele de putere.
Dacă în cazul conflictului din Ucraina părtinirea îmi este ușurată de (aproape) fireasca antipatie pe care o resimt față de un tradițional agresor, Rusia, în cazul conflictului din Israel/Palestina ambele forme de părtinire sunt problematice. Acolo suferințe există de ambele părți.
Emoția îmi sugerează să mă situez de partea celor care suferă în cea mai mare măsură, de cel mai mult timp, suferințele afectând cel mai mare număr de persoane.
Această formă de evaluare afectivă poate fi considerată irațională. Indicarea emoției ca sursă a judecății evidențiază ratarea apelului la raționalitate. Să nu uităm însă ca majoritatea valorilor noastre au afectele ca sursă a lor.
Recursul la emoție poate fi considerat un minus, dacă mă raportez la înțelegerea de sine a umanității ca fiind rațională. Însă, nu prea reușesc să văd unde își poate găsi locul raționalitatea în contextul creșterii continue a numărului de cetățeni civili uciși și răniți, în seria tot mai mare de locuințe distruse, în tratarea drept cetățeni de mâna a doua a unei întregi populații.
Evident, emoțiile mele sunt mediate de percepțiile personale, acestea fiind profund influențate de informațiile la care am acces. Una din zonele de luptă ale fiecărei tabere o constituie canalele de comunicare; toate taberele se bat cumva pentru determinarea opiniilor noastre. Din acest motiv ne este greu să știm când ne este mediată o priză la realitate sau suntem împinși în rolul de idioți utili pentru legitimarea uneia sau alteia dintre tabere.
De partea perceperii directe am doar experiența vizitării Israelului în primăvara acestui an. Preferința pentru zone sigure m-a lipsit de contactul cu unele dintre aspectele realității, generându-mi iluzia normalității. Excepție au făcut câteva trasee turistice tradiționale, care m-au făcut să zăresc niscaiva asimetrii. Suplimentar, am putut zări câteva dintre tradiționalele (în acea vreme) proteste împotriva (a ceea am considerat a fi „Dragnea al Israelului”) premierului Netanyahu, pentru modificarea legilor justiției (o justiție deja injustă față de o categorie de cetățeni) pe placul său. Suficient pentru o discretă orientare, însă insuficient pentru a fi capabil de mărturii sau pentru a-mi fundamenta judecăți definitive pe propriile constatări.
Alături de puținele constatări prin propriile simțuri am la dispoziție informațiile (și/sau manipulările) de pe canalele de informații și niscaiva indicii. Din categoria indiciilor fac parte poziționările diferitelor personalități și ceea ce se întâmplă la ONU. Ultimele evenimente de la ONU par să-mi sugereze că riscăm o diluare a umanității: ceea ce speram a fi valorile universale sunt acum atacate și din zona a ceea ce-mi convenea să cred că este lumea civilizată. Indiciile par să sugereze că interesele și puterea încep să afecteze acum până și dorința de a menține aparența respectării unor principii universale.
De ce amintesc de ONU? Deoarece această instituție globală și actele ei constituie expresia temerii umanității de propria-i sălbăticie, vizibilă în perioada celor două războaie mondiale. În Declarația Universală a Drepturilor Omului și în câteva documente similare cred că putem găsi criterii de judecată a situaților actuale.
Din perspectiva acestor repere universale și a ceea ce vedem că se întâmplă la ora actuală în lume, presiunile ideologice de tipul „Cine nu este cu noi este împotriva noastră!” sugerează riscul unor democrații care încep să semene cu adversarii, transformându-se treptat în altceva. (Evident, din partea celorlalți nu am oricum așteptări optimiste.)
Principalele victime colaterale în conflictele actuale sunt valorile universale ale umanității. Drepturile fundamentale ne permit să identificăm mai ușor agresorii. Dacă privesc lucrurile din această perspectivă nu-mi este la fel de clar (precum politicienilor și celor aserviți lor) de fiecare dată foarte clar cine de ce parte se află. Mai grav este că presiunile oficiale tind să dilueze capacitatea de judecată și decizie individuală, forțând aderențe la raportări nu tocmai clare. Spațiul tradiționalelor libertăți individuale este îngustat de prezumpțiile aplicabile oricărui tip de critică la adresa deciziilor oficiale.
Cumva s-ar părea că ar trebui să mă consider vinovat dacă simpatizez cu victimele (cu toate victimele), dacă nu reușesc să construiesc și să ader la justificări pentru ucideri în masă, dacă încercă să văd care ar putea fi soluțiile pentru o existență liniștită și echitabilă pentru toți, dacă nu ader la structuri (pretins) logice ce pot avea drept consecință potențări de neimaginat al numărului de victime, dacă nu sunt în mod indiscutabil de partea puterilor occidentale (indiferent ce decid acesta), dacă pun în discuție simpatiile, aderențele și deciziile celor aleși.
Cred însă că împărțirea taberelor în buni și răi, ce ne forțează automat să alegem o parte, constituie o abordare ideologică, fiind incapabilă de a oferi soluțiile încetării suferințelor atâtor oameni. Situațiile nu sunt doar albe sau negre, existența socială liniștită fiind de fapt bazată pe o imensă zonă de gri. Contrar îndoctrinărilor oficiale, avem nevoie de soluții de compromis, capabile să medieze existența împreună, nu de situări la extreme.
Nu suntem în mod inevitabil de partea binelui, alegerile noastre aducând cu ele riscul mutării pe nevăzute în tabăra adversă.
