În urmă cu 4 ani (în 2010) un amic, Sorin Atanasiu, coleg de facultate, mi-a solicitat un interviu pentru Adevărul.
Articolul, în forma în care a apărut, poate fi găsit aici.
Titlul sub care a apărut articolul „Problema e că n-avem nemţi” (ales de el) sugerează în actualul context un partizanat politic. Pentru a evita ambiguitățile, am căutat răspunsurile pe care le-am dat atunci și le postez mai jos. Pentru claritate postez și întrebările amicului meu, acestea fiind deseori mai bune decât răspunsurile.
- De ce au ajuns profesorii (ca și medicii, și alți bugetari) într-o asemenea stare de parcă cineva și-a propus a-i degrada cu orice preț? Salarii diminuate din ceea ce deja era foarte puțin, disponibilizare etc. Putem găsi o culpă punctuală sau general-impersonală?
Obișnuiam să dau vina pe Directiva NKVD din anii 50. Faptul că intelectualii (o categorie problematică de altfel) au fost marginalizați social în mod intenționat pentru a putea controla mai ușor societatea este real. Însă, dincolo de ceea ce au adus comuniștii, rămâne neîncrederea istorică a poporului în intelectuali, în bună măsură întemeiată. Apariția intelectualilor în societatea românească nu a fost tocmai naturală: nu au țâșnit din sânul poporului încercând să-l ajute, ci s-au ivit pe modele copiate. Iluminismul, una din mișcările modernității ce a condus la nașterea modernității, a ajuns la noi cu întârziere și cu efecte limitate. Cu excepția unor călugări prin mânăstiri, a unor intelectuali izolați (mare parte din Transilvania), nu am avut (s-ar putea să nu avem încă) o „clasă” de intelectuali care să câștige, prin efectele muncii sale, respectul societății. Evident, sunt câteva excepții notabile cu care încercăm să ne spălăm conștiința națională. În plus, cred că intelectualul nu constituie un un model dezirabil pentru societatea românească actuală.
Ideea ar fi că aceasta este poziția categoriilor amintite în societatea românească. Ceea ce spune destul de multe despre însăși modul în care este articulată societatea. Am participat la discuțiile pe Legea unică de salarizare și am constatat că ierarhia a fost stabilită forțat, deseori după criterii ciudate, în general după puterea în stat a fiecărei categorii profesionale. Concluzia: o inabilitate evidentă a societății românești pentru a constitui o ierahie pe gustul intelectualilor. Adică o culpă generală, dublată de impotența intelectualilor.
- Te tentează perspectiva emigrării?
Până de curând aș fi spus că nu; îmi place Occidentul (în special partea sudică a Europei) dar în special ca turist. În actualele condiții nu mai sunt sigur. Dacă aș avea certitudinea unui debușeu intelectual pe piața occidentală cred că m-aș gândi serios la posibilitatea plecării; s-ar putea însă să nu am formația adecvată pentru societatea occidentală, ceea ce constituie un impediment. Rămâne un subiect de reflecție.
- Dacă un guvern, o președinție, un parlament lucrează în contra cetățenilor și populației pe care o ”reprezintă”, ce ar trebui să facă oamenii?
Pe actualul sistem în România Președintele și Parlamentul sunt expresia societății; a lupta contra lor (ceea ce tinde să sugereze întrebarea ta) înseamnă a lupta împotriva noastră înșine; ceea ce sună bine. Doar că lupta cu noi ar trebui să înceapă mai întâi la nivel individual.
În alt plan, sunt adeptul activismului; consider că societatea românească trebuie să învețe mai bine atitudinea civică, fiecare grup trebuind să lupte pentru apărarea intereselor proprii. Cred că atitudinea celor pe care îi alegem (sau se aleg) să ne conducă depinde de atitudinea populației.
Sugerezi cumva o altă Revoluție? Nu cred că mai merge: nu există deocamdată nicio ideologie pe piață care să merite o astfel de acțiune. De altfel, nu-mi amintesc ca noi să fi făcut cândva o revoluție în sens tare.
4. Cum pot avea unii români acest ”blestem” de a pactiza, de a fi ”avocați” ai Puterii, în timp ce aceasta îi umilește, îi sărăcește și îi calcă în picioare? Poți explica de ce o parte dintre români (chiar și intelectuali) acceptă să fie batjocorită, iar ea persistă în a căuta justificări și explicații care să-i disculpe pe guvernanți, care să spună, vezi Doamne!, că sunt băieți buni, dar alții nu i-au lăsat(???)
Cum poți fi complice (chiar și ideatic) cu o gașcă de rău-gestionari?
Orice Putere se bazează pe aderenți, cărora le satisface dorința materiale sau spirituale. Deci, prin definiție, unii vor fi de partea guvernanților iar alții împotrivă. Cei umiliți și sărăciți, conștienți de această situație, și care în același timp stau de partea Puterii sunt puțini.
Pe fond însă cred că problema ține de de lipsa de opțiune: nu avem încă (nu sunt sigur că vom avea curând) o alterantivă care să satisfacă aspirații atât de diverse. Poate că națiunea așteaptă un partid de nemți (Carol I și primarul Sibiului spune ceva despre încrederea națiunii în capacitatea concetățenilor de a-i conduce).
- Ce ar trebui să facă la modul concret un filosof în zilele noastre pentru a se implica eficient în societate?
Să gândească. Societatea românească ar merge mai bine dacă ne-am însuși fiecare din noi o etică a muncii, sentimentul datoriei împlinite. Deocamdată filosofii de la noi nu au scos ceva remarcabil pe teme sociale. Ne rămâne speranța unor teorii care să aibă efecte semnificative în plan social.
- Cum ar trebui să arate un sindicat puternic, sau ce ar trebui să facă ca să fie puternic? Ar putea ieși în România vreun milion de protestatari pe stradă zilele astea?
Încep cu ultima întrebare: nu vor ieși un milion de protestari în stradă în România următorilor ani; problema ține de limitele spiritului nostru civic.
Puterea unui sindicat se vede în nivelul de salarizare și condițiile de muncă de care beneficiază membrii lui.
- Ai un mesaj de transmis clasei actuale a politicienilor?
Să se teamă de efectele acțiunilor (sau inacțiunii) lor pe termen lung. Efectul cel mai periculos al atitudinii clasei politice este scăderea încrederii în democrație și deșteparea unor nostalgii după trecutul comunist.
- 7. Ce calităţi apreciezi cel mai mult la un om?
Seriozitatea.
- Care crezi că este răul sistemului de sănătate românesc? De asemenea, crezi că lucrurile se vor schimba în bine în timpul vieţii noastre?
Lipsa de bani și atitudinea personalului și a pacienților. Este un cerc vicios din care nu cred că se va ieși curând. Am însă speranțe și încerc să fac ceva pentru asta.
- Este, astăzi, filosofia un moft intelectual, de putință abstract-ludică? În urma căruia existența rămâne la fel cum era și înainte, trăită după cu totul alte legi, oricum, din afara gândirii complexe a insului reflexiv?
La nivel individual filosofia este o nevoie atunci când este resimțită ca atare. Dacă nu este dorință de filozofie, atunci ea riscă să cadă în zona stranietății.
În același timp, sunt convins că filosofia are efecte marcante în plan social; din păcate sunt mai evidente exemplele negative: marxismul, kmerii roșii etc. Un ochi atent reușește să le zărească pe cele multe pozitive. La nivel global filosofia modifică socialul; pe această cale, dar și în mod direct, produce transformări și la nivel individual. Problema o constituie faptul că nu avem instrumente și o metodă de a identifica aceste modificări.
- Dă-mi un exemplu despre cum aș putea să-l „aplic” pe Heidegger la viața mea de zi cu zi: mers la serviciu, activitate steril-necreativă, plătit taxe și facturi, mese pe fugă și din picioare, întors acasă, dormit etc ?
Dispoziția afectivă: în toate aceste activități, mare parte plictisitoare, ești într-o anumită dispoziție afectivă; altfel spus, ai emoții, deci trăiești. Existența poate fi decelată fie în traiul autentic fie în cel inautentic. Sunt sigur că o să îți aduci aminte cu nostalgie și despre astfel de momente ale existenței tale!
– Ce proiecte științifice ți-ai propus pentru viitor?
Lucrarea Structura conștiinței, încă un volum al Jurnalului și o lucrare colectivă pe tema necesității și posibilității unei noi ideologii.
– În ce crezi?
Rămâne o întrebare și pentru mine.
– Cum arată o zi din viața ta?
Aglomerată. Deseori cu lucruri neesențiale.
Imagine preluată de pe http://jackson-consulting.com/4-questions-teacher-postlesson
