Voi începe cu o precauție necesară: ar trebui să ne ferim de generalizări pripite, ele riscând să rateze mulțimea românilor din diaspora care nu au alunecat în zona acestei forme de vendetă socială reprezentată de votul acordat extremiștilor. Nu este exclus să descoperim ulterior o zonă de suprapunere între cei care s-au menținut departe de extremiști și cei care au sprijinit de la distanță perpetuarea democrației în România.
Probabil că cea mai bună explicație a votului dat extremei drepte de o bună parte a românilor din diaspora o reprezintă locul comun numit: s-au săturat de politicienii tradiționali. Adică, încercarea de-a alege ceea ce le-a părut a fi o alternativă. Dacă această alternativă promovează o bună imagine a faptului de-a fi român atunci ar putea fi considerat un bonus suplimentar.
În mod sigur aceasta nu este singura cauză: fie putem vorbi de cauze diferite care au influențat pe fiecare dintre ei, fie este vorba de o suprapunere de cauze pentru unele dintre peroane. Identificarea cauzelor posibile trebuie să facă obiectul unei analize dedicate.
Pentru scopul acestei abordări ar putea fi relevant faptul că extremismul de dreapta este un curent în creștere la nivelul marii majorități a statelor Europei, nefiind exclus ca discursurile din spațiul public sau discuțiile din spațiul privat să-i fi contaminat și pe românii aflați în acele locuri. Unii dintre românii aflați în străinătate suportă deja presiunea generată de extremiștii locali, simțind, poate, nevoia unei forme de răzbunare sau de acțiune similară.[1]
Lăsând cauzele (deocamdată) departe, propun o analiză a câtorva dintre consecințele votului.
Românii din diaspora au pielea în joc, deși nu toți reușesc să vadă asta
Există riscul unei forme a detașării de consecințe a românilor din diaspora care au votat partidele extremiste, considerând că nu vor suporta efectele negative ale acestui vot. Adică, unii dintre ei ar putea să considere că votarea unor partide extremiste sau a unui președinte extremist nu-i va afecta, putând să se răzbune fără grija de consecințe.
O astfel de judecată este eronată cel puțin din următoarele motive:
a. Spirala extremismului în statele din Europa va fi întreținută și amplificată și de ceea ce se întâmplă în România.
Creșterea extremismului politic în România contribuie la amplificarea extremismului în Europa. Mai mult extremism în Europa înseamnă mai multe măsuri împotriva străinilor. Ceea ce înseamnă că în curând românii din străinătate care votează extremiștii pentru România ar putea simți efectele propriei opțiuni politice prin faptul că devin străini respinși în statele în care se află (de fapt, că vor asista la amplificarea acestui fenomen.) Așa cum alegerea extremiștilor în România conduce la o povară înfiorătoare pentru unii dintre cei care ne aflăm în țară (în unele cazuri de nesuportat), alegerea extremiștilor în alte state pune o povară semnificativă asupra românilor din acele state. Din faptul că ea nu este vizibilă încă peste tot nu putem deduce că ea nu va deveni în curând vizibilă. Suplimentar, discursurile centrate pe tema importanței speciale a poporului român vor contribui la accentuarea antipatiei față de cetățenii români
b. Mai mult extremism de dreapta înseamnă creșterea izolaționismului și deschiderea conflictelor
În timp ce extremismul de stânga tinde către internaționalizare și reducerea deosebirilor dintre oameni, cel de dreapta este orientat către izolare și accentuarea diferențelor; centrarea pe stat, națiune, etnie etc. este dublată automat de respingerea celor diferiți. Deși vorbim de extremismul de dreapta în general, liniile de întâlniri dintre chipurile pe care-l ia acesta în diferite state sunt extrem de puține. Atunci când ei vorbesc de …EXIT nu este vorba de apropiere, ci de accentuarea separării. Ea va fi repede urmată de identificarea vinovaților pentru consecințele economice ale izolării, transformând tradiționalele rivalități dintre state în reluarea unor conflicte specifice secolelor anterioare.
c. Cel mai negru scenariu are probabilitate (aparent) mică dar risc foarte mare
În contextul dinamicii extremismului de dreapta amintită anterior există riscul ca la următoarele alegeri pentru parlamentului UE să ne trezim cu o creștere mare a ponderii acestora. Amplificarea extremismului face posibil următorul scenariu:
Nu putem exclude posibilitatea ca rolul următorului Parlament UE să se reducă la acela de a dizolva UE. Ceea ce constituie o rețetă sigură pentru dezastrul economic și social. În acest scenariu, românii din diaspora vor fi nevoiți să se întoarcă în țară deoarece vor fi tratați drept străini acolo unde se află acum. În țară vor găsi ceea ce majoritatea dintre ei au votat: o republică agrară, condusă de adepții unei combinații dintre extremism de dreapta și misticism pseudo-religios, de oameni care, în lipsa soluțiilor economice, vor trebui să caute țapi ispășitori.
Știm deja din istorie că victima perfectă a regimurilor de extremă dreapta este străinul. Discursul antisemit ne arată că se vor îndrepta împotriva evreilor. Discursul legionar-nazist ne indică că ar cădea victime și rromii, urmați de homosexuali. După care își vor aminti că unii dintre români de fapt și-au petrecut o parte din viață prin străinătate, puritatea lor fiind deteriorată de contaminarea cu cultura acelor locuri. Ceea ce i-ar putea situa pe românii aflați acum în străinătate pe lista potențialelor victime. Acest scenariu indică pe scurt că votul acordat de românii din diaspora extremiștilor de dreapta poate conduce destul de rapid la a-i lipsi efectiv de patrie exact pe cei care susțin extremismul (cei care nu-l votează devenind victime inocente).
Acest scenariu are o probabilitate mică. Problema nu este însă una a probabilității sale, ci a riscurilor pe care le aduce. Oricât de mică ar fi probabilitatea lui, riscurile acestui scenariu nu trebuie asumate. Ce se mai poate îndrepta acum este doar respingerea extremismului la ultimul tur al alegerilor prezidențiale. Singura semnificație logică pentru mesajul „Deșteaptă-te române!”.
Înfrângerea temerii de alternativă
În acest moment avem doar o referință relevantă pentru alternativa la susținerea extremismului: alegerea Elenei Lasconi.
În mod sigur, Elena Lasconi nu este o variantă ideală. Așa cum am încercat să arăt aici, acum nu este vorba despre a discuta despre ideal, ci doar de a alege între cele două variante existente. La cele prezentate anterior putem adăuga și alte motive personale, chiar dacă ele vor deranja multe persoane, cum a ar fi crucea vizibilă atârnată de gâtul candidatei la funcția de președinte. Rămân în continuare adeptul ideii că responsabilitatea Președintelui României este de-a apăra libertatea de conștiință. Personal mi-aș dori ca Biserica să se ocupe mai mult de credință, dezvoltată în spațiul privat al cetățenilor, și mai puțin de adunarea averilor, construcții impunătoare sau de formele de ocupare a spațiului public (uneori chiar a unora dintre instituțiile acestuia). Însă, chiar și în acest domeniu Elena Lasconi rămâne răul cel mai mic, de cealaltă parte fiind vizibile semnele unui delir pseudo-religios care generează o incertitudine totală asupra intențiilor.
Cea mai mare așteptare pe care o am de la Președintele României este predictibilitatea acțiunilor sale, ea fiind garanția faptului că își respectă obligația de a ne menține în zona democrației, pe traseul apropierii de Occident și departe de Rusia. Pentru mine este evident că, dintre cei doi candidați, Elena Lasconi este cea mai departe de impredictibilitatea și cea mai apropiată de a oferi un minim de garanții în sensul dorit de mine. Aș fi vrut mai mult (chiar cu mult mai mult), însă asta este tot ce pot obține acum.
Nu voi aborda temea relației dintre Elena Lasconi și promovarea LGBT deoarece este o temă falsă, generată în mod intenționat de manipulatori abili pentru a genera o frică palpabilă. Dincolo de faptul în libertățile asociate unor astfel de comportamente sexuale nu văd un motiv de teamă, ele trebuind rezervate dezbaterii pe tema libertăților individuale, stă certitudinea că tradiționalismul societății românești v-a împiedica salturi semnificative în acest domeniu. Chiar dacă am adopta prevederi legale clare, vom constata un refuz sistematic de a le aplica.
Dorința de reformă
Este evidentă asocierea Elenei Lasconi cu USR și susținerea reciprocă pe care și-o arată partidul și candidatul (chiar dacă este asimetrică). Ceea ce înseamnă că o parte a analizei riscurilor trebuie orientată către USR:
Dacă dorința de reforme este motivul acestei distribuții semnificative a votului românilor din diaspora către extremiști atunci ar putea fi relevat faptul că, din ce știu despre politica ultimului deceniu (în condițiile în care am un punct de contact cu ea pe zona dialogului social), USR-ul este cel mai bun pariu pe reformă, PNRR-ul fiind o mărturie relevantă.
Nu mă înțelegeți greșit: nu fac apologia acestui partid politic (de fapt, a nici unui partid politic). Mă străduiesc pe zona perspectivei critice, indicând reproșuri obiective. Ce i se poate reproșa USR-ului este că în unele cazuri dorința de reforme este mai mare decât putința sau că atunci când face reforme ratează evaluarea limitelor posibilului din cauza incapacității de dialog. Poate fi relevant faptul că o bună partea a PNRR-ului este disfuncțională și deoarece C. Ghinea a ratat respectarea unei obligații exprese (stabilită de UE) de a-l elabora utilizând mecanismele dialogului social. Mentalitatea USR-ului față de dialogul social este, din păcate, cea sugerată de tonul dat de C. Drulă (zis Rangă). Pentru un astfel de comportament este relevant faptul că dialogul social face parte dintre valorile fundamentale ale UE, USR-ul ratând respectarea acestei valori (merită menționat faptul că aceasta este o problemă a tuturor partidelor politice tradiționale – chiar dacă ponderea ratării normelor UE este variabilă – ea indicând un deficit de înțelegere a democrației). De asemenea, merită reținute unele comportamente similare cu ale restului partidelor politice (un exemplu fiind ce al unor acte normative inițiate pentru interese politice, cum ar fi recunoașterea ca vechime în muncă a activității persoanelor fizice independente, dată pentru a creștere veniturile salariale ale persoanelor numite politic în diferite funcții; o acțiune ce a avut ca țintă activul de partid) sau numirea unor oameni incompetenței în funcții de decizie (cel mai evident exemplu fiind I. Mihăilă la Sănătate).
Dincolo de astfel de derapaje anterioare (din care sper să fi învățat ceva), USR-ul nu poate fi acuzat că n-ar dori să facă reforme în interesul general al societății, cel mai bun indicator fiind spaima pe care „sistemul” o are față de ei, dezvoltată în special pe fondul temerii funcționarilor de la nivel guvernamental de ei.
Răzbunarea democratică
În condițiile în care alegerea Elenei Lasconi poate fi bifată drept alegere a reformei, această variantă satisface într-o oarecare măsură dorința de schimbare. Mai mult decât atât, este o formă clară de răzbunare împotriva PSD și PNL, ambele nevoite să suporte acum altceva decât se așteptau. Adică, o formă de răzbunare ce nu asumă riscul anulării democrației.
__________________________________________
[1] În acest domeniu ar putea fi relevantă și o altă perspectivă, ce ne-ar duce către o formă de înțelepciune a maselor bazată pe o abordare tip teoria jocurilor: dacă vezi că toți merg în direcția extremismului de dreapta atunci este indicat să avem și noi extremiștii noștri. Această variantă ar fi o formă de transpunere a dilemei prizonierului în dinamica extremismului de dreapta: dacă toți tind către extremismul de dreapta atunci cea mai bună mutare este să facem la fel. Problema o reprezintă „direcția de deplasare”, mutările sincrone în acest domeniu situându-ne mai curând în zona jocului lașului.
Adepții acestei idei ar putea constata că în discuție este și o slăbiciune structurală: cel promovat acum ca lider al extremiștilor de dreapta din România îmi pare (asemenea secunzilor săi) … problematic în modul cum gândește (un eufemism pentru cam dus cu pluta).
Deoarece resping în mod radical extremismul, nu îmbrățișez sub nici o formă ideea de a ne deplasa în direcția extremismului, indiferent de context. Cred că cea mai bună mutare în fața tendinței de alunecare a altor state în zona extremismului este să rămânem pe direcția democrației.
