Dezindividualizarea personalului

Rolurile în care sunt puşi salariaţii le consumă ceva din personalitate, profesia/locul de muncă ajungând deseori să facă parte din propria identitate. Situația este întâlnită într-o foarte mare măsură la medici, mai ales că în cadrul acestei categorii este frecvent sentimentul de castă. Faptul că „doctor” face parte din numele personal ajunge deseori să conducă la nașterea unei noi identități. Destul de des este întâlnită și cristalizarea identității în jurul profesiei. La aspectele ce țin de spiritul de castă se adaugă faptul că doctorii petrec o mare parte din timp la serviciu (să luăm în considerare gărzile, spre exemplu) sau în activități legate de serviciu (pregătirea profesională). Ponderea crescută a dimensiunii profesionale în identitatea personală conduce la o influență mult mai crescută a grupului asupra persoanei.[1] Apar însă și trasee de influență, autoritatea morală a grupului coincizând cu cea profesională (în general Profesorul).

Intrarea în rol dă seama de măsura în care persoana renunță la propriile-i coordonate existențiale asumându-le pe cele ale rolului. În principiu bună, importantă pentru funcționarea oricărui sistem social, intrarea în rol aduce cu ea însă și toate efectele secundare ale depersonalizării, ale alunecării într-o dimensiune a impersonalului se, ale situării în masă, cum ar fi disoluția responsabilității (ea transferând-se la sistem, la șeful ierarhic etc.), diminuarea empatiei, distanțarea față de celălalt (el aparținând altui grup) etc.

Există o indiscutabilă intrare în rol atât din partea angajaților cât și din partea pacienților. Ea survine pe fondul unui grad de informare prealabilă privind rolurile (mass-media, experiențele altor pacienți, propriile experiențe anterioare etc.) care suferă o actualizare rapidă în momentul ajungerii în situație. De partea personalului contează informațiile inițiale,[2] pregătirea practică din timpul școlii dar și mai mult intrarea în rol pe care-o reprezintă acumularea unei minime experiențe profesionale. Putem spune că ambele părți se adaptează la roluri prestabilite, chiar dacă în moduri diferite. Din acest motiv, modalitatea de organizare a sistemului este esențială.[3] Ține de esența oricărei profesii închegate și gradul de îndoctrinare al membrilor ei (putem să-o numim cultură instituțională); de aici derivă însă și o parte din riscuri.

Măștile purtate de personal în diferite circumstanțe pot contribui la procesul de dezindividualizare, de creare a anonimatului care poate genera diluarea responsabilității (nu a celei instituționale, deoarece rolurile fiecăruia sunt cunoscute la nivel instituțional, ci raportat la pacient, a cărui judecată poate fi întrucâtva ocolită).

Uniformele contribuie și ele atât la solidarizarea personalului cât și la stabilirea unei diferențe între personal și pacienți, deci la forțarea unei intrări în rol de ambele părți.[4] Cel mai important efect al uniformelor îl constituie dezindividualizarea (individul devine asemenea grupului; deci, diferit de sine, altceva), care atrage după sine diluarea responsabilității pentru faptele proprii. Cuplată cu un control destul de extins asupra corpului pacientului și cu un nivel de adrenalină destul de ridicat, aproape în mod cotidian, situația dă seama de „atmosfera” pe care pot s-o creeze forțele situaționale, generând o discontinuitate a spațiului social cotidian.



[1] Putem însă vorbi de ambivalență în ceea ce privește efectele acestui regim de viață, el constituind deseori și fundamentele unei mari personalități.

[2] A se vedea în acest sens motivele pentru care și-au ales o anumită profesie, ele dând seama de o intenționalitate primară, de dispoziția de a face anumite lucruri, de a se comporta într-un anume fel etc.

[3] Trebuie identificate posibilitățile de a schimba sistemul din această perspectivă, ținând cont că el nu poate fi modificat  doar din exterior (orice presiune pentru schimbarea din exterior riscă să declanșeze modificări aparente, ca forme de apărare la schimbare). Care sunt agenții schimbării? Sunt suficienți liderii sistemului (formali și informali)? Cum se poate schimba „folclorul profesional” fără a afecta dimensiunile coeziunii profesionale absolut necesare? Într-un anume sens însă trebuie să asumăm o doză de rău necesar pentru funcționarea oricărui sistem.

[4] Să ne gândim la rolul de identificare/recunoaștere/anonimizare în spatele ei pe care-l joacă uniforma/ținuta pentru fiecare din echipe și pentru membrii echipelor.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>