Când timpul nu mai are răbdare

Timpul poate constitui și el o formă de acțiune specifică forțelor situaționale, prin presiunea pe care-o poate crea asupra subiecților de-a face ceva într-un interval de timp limitat, orientarea privind atingerea urgentă a obiectivelor setând valorile imediate pe noi coordonate, uneori contradictorii cu ierarhia axiologică pe care individul o consideră ca fiind a sa. Efectul îl constituie o formă de punere în scenă a dictonului scopul scuză mijloacele.

Dorința de-a fi acceptat într-un anumit cerc, în „cercul interior” ce simbolizează apartenența la o anumită structură de putere sau la o comunitate privilegiată (aspecte sinonime în fond), ne face să acceptă imboldurile tacite, subînțelese, pe care acea comunitate le face, constituind una din sursele acțiunilor noastre imorale. Este vorba de iluzia de imunitatea pe care puterea poate s-o genereze[1], aceasta fiind una din condițiile atracției sale.

Raportat la pretențiile și conceptele marilor doctrine etice, omul este caracterizat de o mare slăbiciune morală. Umanismul trebuie să pornească de la această realitate, uitând un pic de idealitatea discursurilor destinate publicului.

 



[1] De fapt, regula o constituie imunitatea membrilor cercurilor puterii, situațiile în care aceștia sunt pedepsiți fiind excepții.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site